Se dau următoarele: oameni ținuți în lanțuri de un clan de țigani (sic!) într-un sclavaj de secol XXI, cu complicitatea evidentă a autorităților locale și a consătenilor și în tăcerea încurcată a bine-cugetătorilor care apără din oficiu „drepturile minorităților”. Pacienți cu larve pe ei într-un spital de elită (spitalele românești sunt adevărate anticamere ale morții) sau cărora li se fac transfuzii cu grupe greșite. Revolte bine coordonate ale deținuților din închisorile patriei. Ghici cine le coordonează? Profesori universitari și universități care girează furtul, impostura, plagiatul. Politicieni și jurnaliști analfabeți funcțional. Ipochimeni condamnați penal care fac legi sau creează opinie publică din întunericul micilor ecrane. Incendii „întîmplătoare” în Delta Văcăreștilor. Copaci tăiați după fiecare ploaie mai zdravănă, pentru că locuitorul nu are parcare la subsolul blocului și atunci parchează pe trotuar, sub copaci. Vedetă porno ajunsă viceprimar al capitalei. Înalte fețe bisericești care binecuvântează remuneratoriu impostura grobiană. Manele la Conservator. Doar 300.000 euro strînși pentru achiziționarea Cumințeniei Pămîntului. Încercări disperate de a demonstra că normalitatea e normală, că familia trebuie compusă din bărbat și femeie. Cum să demonstrezi evidența? Caricatură de bacalaureat și penibilul de a lua în serios rezultatele. În alte părți atentate teroriste, conducători de state fără nicio viziune, brexituri, lovituri de stat, declarații belicoase.
Nu vi se pare că trăim pe o corabie în derivă, fără echipaj, fără busolă, fără pînze, fără cîrmă și fără comandant? Celebra corabie beată a poetului romantic. De asta așteptăm cu sufletul la gură să ne ducem la fund sau să ne zdrobim de cine știe ce stîncă. Verile nu ne mai sunt de mult liniștite, oricît ar încerca spațiul media să le reducă la obsesia vacanței și a distracției cu orice preț. Societatea noastră suferă de un fel de hemofilie în formă severă, adică de imposibilitatea de a coagula orice inițiativă, orice acțiune în jurul unui interes comun. Acolo unde asemenea coagulări apar, se petrec minuni.
Ce au în comun exemplele de mai sus – neobișnuite doar prin densitatea, prin numărul lor, de obicei lumea se mai odihnea în sezon – ? Este acel fenomen pe care politologii îl descriu astfel: statul ia ca prizonier societatea. Cristian Tudor Popescu bate toba, (și mulți îl cred, pentru că teoria lui corespunde mentalului colectiv, nevoii lui irepresibile de dictatură) cu disoluția statului, lipsa lui de autoritate. Aparent, așa este. Numai că, la o privire mai atentă, este exact invers. Sub aparenta lui laxitate, Statul controlează totul. A lipsit Statul prin puterile sale, administrativă și polițienească, de la Berevoiești? Nu, el era foarte prezent, dar întru ilegalitate. Apropo, îmi poate spune cineva cîți dintre fericiții deținători de permise auto eliberate la Pitești mai circulă pe șoselele patriei? Și cîți dintre ofițerii de poliție părtași la mafia respectivă mai sunt șefi de post pe cine știe unde? Sau lipsește Statul din mafia medicamentelor, emigrării masive a cadrelor medicale (nimeni nu spune că asta este o crimă la adresa populației), mizeriei din spitale? Nu controlează Statul, prin ministerul de resort, degradarea galopantă a sistemului de învățămînt? Care nu se măsoară prin medaliații la olimpiade sau admișii la Universități Occidentale de prestigiu, ci prin simpla comparare a dificultății subiectelor de bacalaureat sau capacitate de acum 10-20 de ani (nu am tupeul să propun analiza și a celor ante 89). Nu intru în exemple din economie, ar trebui o discuție separată.
Cum vedem, societatea este vulnerabilizată în punctele cheie. Eu știu analize care vorbesc despre cele de mai sus încă de acum 10-15 ani. Cu toate astea, nimic nu s-a întîmplat pentru a întoarce cursul rîului. Hemofilia națională se acutizează de la an la an. În toamnă, după cazul Colectiv, ni s-a părut că s-a atins punctul de jos. Vedem acum că, după optimismul nostru băștinaș: se poate și mai rău! Atenție, discut aici la nivel de sisteme, nu de oameni. Nu exclud prezența nici la nivelul administrativ, nici la cel al societății civile, a multor oameni care fac bine și vor să facă bine. Este incredibil, și lingviștii au aici un interesant material de analiză, cum unui cuvînt nefolosit de publicul larg pînă mai anul trecut – tehnocrat – oamenii sistemului i-au impus în acest scurt timp un puternic sens peiorativ. Pentru că actualul guvern este primul care vine în parte din afara acestui mecanism ucigător și încearcă să-l distrugă. De aici furia cu care televiziunile, politicienii, publicațiile, trolii de pe Facebook, idioții utili (Lenin dixit) atacă „tehnocrații”. Ei pot arăta – Doamne ferește! – că se poate guverna rațional și nu demagogic, cu perspectivă de lungă durată, în interesul societății și nu al oligarhiei. Din fericire pentru această oligarhie închisă perfect în sine, nu e timp. E ca și cum corabia a căpătat un echipaj profesionist, dar în continuare nu are busolă, cîrmă și comandant.
Christian CRĂCIUN
