Care este puterea unui vot? Aproape nu există declarație a puternicilor zilei care să nu se prevaleze de vot, să nu justifice orice decizie prin ideea: noi am fost votați de o mare majoritate. Subînțeles: drept urmare putem face orice dorim. În primul rînd că majoritatea nu e chiar așa de mare pe cît lasă domniile lor să înțeleagă, în jur de 3 milioane și ceva. În al doilea rînd, votarea (chiar plebiscitară) nu justifică automat orice decizie. Guvernul este al României, nu al partidului. Așa cum crede d-na Dăncilă (și toți colegii de gașcă) nu la partid trebuie dînsa să raporteze, ci țării. Guvernul este și al celor care au votat alte partide și al celor care nu au votat. Dacă nu ar fi așa, legile, impozitele, obligațiile și drepturile ar fi – aberant, evident – numai pentru votanții celor de la putere. Cu alte cuvinte, toți cetățenii au același regim juridic față de stat (îmi cer scuze că reamintesc asemenea banalități, dar ele par uitate de vedetele noastre politice), dar guvernanții se prevalează doar de votul unora, ceilalți pur și simplu nu există. De aceea, de un an de zile noi nu avem politică, nici internă, nici, cu atît mai puțin, externă. Nici unul din cei 3 milioane nu au votat ca să avem 3 guverne într-un an, fără să le fi explicat nimeni clar de ce.
Guvernul este o sumă de sub-capacități. Ne-au furat timpul, pierdem zilnic energia morală a neamului pentru a lupta cu niște nulități patente și grav dăunătoare. Acesta este paradoxul. Democrația are ca element component votul universal, dar acesta nu este singurul, și poate nici cel mai important. Despre celelalte elemente, politrucii noștri se feresc să aducă vorba. Și, fiindcă veni vorba, partidele noastre sînt niște dihănii deloc democratice în funcționalitatea lor, cum să fie țara condusă de ele democratică? De la această întrebare retorică vin la un al doilea exemplu despre vot, venit iar în actualitate. Tot peste 3 milioane de români (coincidență!) au cerut, în modul cel mai legal cu putință un referendum pentru modificarea Constituției în sensul definirii familiei. Interesant este că aici semnificația votului (tot de un vot e vorba în esență) brusc se schimbă. Mai întîi, fiind o chestiune grea, care nu mai poate fi rezolvată cu vorbe goale, politicienilor noștri pur și simplu le e frică să ia o decizie și tot amînă. Aici sînt argumente grele în joc, care cer o dotare intelectuală și morală evident lipsă în spațiul nostru politico-mediatic. În plus, brusc, aici rolurile se schimbă: pentru că, subit, pentru progresiștii dialecticieni ai abolirii valorilor, votul acestor oameni nu mai contează. Au fost ironizați, blasfemiați în toate felurile: înapoiați, retrograzi, primitivi, cu mentalități medievale, obscurantiști, idioți, violenți etc. etc. Un lucru nu spun acești „democrați” de mucava. Chiar dacă ar fi valabile toate etichetele de mai sus, votul acelor oameni tot trebuie luat în considerare! Vedeți ce interesant: o dată 3 milioane de voturi sînt exagerate pentru a oferi o putere absolută, a doua oară același număr (și oamenii care au votat sînt de bună seamă în bună parte aceiași) este total ignorat, ca și cum n-ar exista. Mai avem un precedent, despre care toată lumea tace suspect: referendumul pentru 300 de parlamentari. Este unul dintre argumentele pentru care spun că acest parlament este ilegitim, cîtă vreme avem un referendum perfect constituțional care a decis o altă structură. Revin la inițiativa CpF, pentru că iar s-a provocat scandal săptămîna trecută. Un neica nimeni, umflat de putere ca broasca din fabulă, de la TVR, Ionuț Cristache, a făcut prin vară o emisiune pe această temă. Atît de bine „condusă” încît a atras atenția și uneia dintre cele mai rușinabile/ nerușinate instituții ale țării: CNA. Acum abia, după jumătate de an, s-a discutat emisiunea și TVR a fost sancționată. Ideea este: cine își asumă răspunderea? Cum întreabă una din fostele glorii ale jurnalismului românesc, decăzut la stadiul de slugă, Radu Călin Cristea: „dacă exista un soi de teolog ortodox moderat, aveați o panoramă rotundă.”. Știm să citim și noi printre rînduri, acel „un soi de….”, cu tonul lui de arogantă superioritate, plus denigrare, spune totul despre echidistanța și atitudinea ex-jurnalistului. Și acesta a fost tonul întregii judecăți. Bulgaria a amînat ratificarea în parlament a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), cauza fiind apropiată de cea invocată la noi (unde parlamentul a votat pe tăcute Convenția încă din 2016). De ce? Tocmai pentru că textul conține ideea inacceptabilă că „genul” nu este o realitate biologică, ci un construct ideologic. Iată cîteva puncte dintr-o analiză, găsită pe blogul unei doamne jurist, Adina Portaru, a aspectelor dubioase ale acestei Convenții: „Codificarea unei definiții controversate și non-consensuale a „genului” ca și construct social independent de realitatea biologică; Discriminarea și prezentarea stereotipică a bărbaților drept agresori; Încălcarea drepturilor părinților de a-și instrui copiii; Limitarea libertății religioase; Stabilirea unui mecanism (GREVIO) care ar eroda suveranitatea națională”. Așa ceva ar fi trebuit discutat în parlament și la TVR. Cu alte cuvinte, ce mai reprezintă azi o majoritate și care este puterea ei democratică?
Christian CRĂCIUN
