Cred că vă așteptați să-mi dau și eu cu părerea despre decizia CCR. La ce ar folosi să reproduc papagalicește, cum fac atîția, ceea ce am văzut în zecile de ore de inutil show tv.? Ele nu contribuie cu nimic la înțelegerea fenomenului. Limbajul sofisticat în care „ni se explică” lucrurile e doar un fel de a nu spune nimic. Mi se pare evident că înaltul for și-a depășit atribuțiile, speculînd (aici mă ghidez chiar după dl. Iordache) pe dihotomia conținut – formă și lăsîndu-l pe președinte să decidă doar în chestiuni formale, fără a se putea pronunța în chestiuni de fond. Ceea ce, din cîte știu eu, nu scrie în constituție. Aș observa doar că tot o decizie a curții ar fi trebuit de mulți ani să ne facă să avem un parlament mult aerisit, de numai 300. Sau, există, tot prin decizia CCR obligativitatea organizării unui referendum cerut de peste 3 milioane de cetățeni. Nici acela nu s-a făcut pînă acum și încearcă diverse forțe politice fie să și-l arondeze, fie să-l oprească. Parcă ziceați că deciziile CCR sînt obligatorii? Sigur că sînt obligatorii, dar asta nu înseamnă și că sînt indiscutabile sau necriticabile. Dar vedem că unele par mai obligatoriii decît altele. CCR se ascunde în spatele unui limbaj mai abscons decît cel al matematicilor superioare, deși el nu este necesar. Purtătorul de cuvînt al instituției ar trebuie „să traducă” deciziile șmecheros tehnice în limbajul populației pe care aceste decizii o afectează. Ceea ce nu spune CCR este că nu este normal ca un procent zdrobitor dintre politicienii de vîrf să aibă dosare penale. Și ca ei să ia decizii în continuare, ca și cum asta ar fi normalitatea. Mimînd perfect o instituție normală, de fapt Curtea Constituțională vrea să țină loc de guvern și de președinție. Și nu de acum, de mult. Ea nu are nimic din prestigiul Curții americane sau a celei germane, cum guvernul Vasilicăi nu are nimic de-a face cu un guvern normal. Asta e problema, și nu articolul x, paragraful y din legea z care-i dă dreptul unui penal să fie ministru.
Jonglerii de vorbe care amețesc telespectatorii țin loc de analiză juridică. Nu-i vorba, cam toate instituțiile românești funcționează după același tipic al unor copii din alea șterse și mișcate de la un fotocopiator ieșit de mult din uz, la 10 bani pagina. Așa par ele față de similarele din statele funcționale. Avocatul poporului apără pe cei care abuzează de revolta poporului. Învățămîntul scoate pe bandă rulantă analfabeți. La cîțiva ani după Colectiv, vedem că majoritatea școlilor nu au autorizația de securitate anti-incendiu (din 420 doar 22, din capitală, nu din țară, au această autorizație). Parlamentul face legi proaste sau cu dedicație. Justiția e haotică. Administrația e dușmănoasă și mai ales dușmănește informatizarea. Eu, de pildă, trebuie să dovedesc, după 40 de ani de profesorat, printr-o adeverință de la facultate (care costă bani munciți de mine) că am absolvit facultatea. Despre asta este decizia CCR. Despre acest popor de prizonieri. Despre lagărul numit România. Se spune că decizia a fost negociată undeva în WC-urile instituției supreme a țării. Nici nu se putea mai edificator pentru a desemna locul unde ne aflăm în istorie. Acest funebru domn Tăriceanu jubila că decizia CCR îi dă dreptate că România este o republică parlamentară. Fără să-și dea seama că astfel dă involuntar dreptate tuturor celor care sînt revoltați pe politizarea flagrantă a înaltului for de palavre. Căci nu intră în atribuțiile curții să decidă forma de guvernămînt, dacă președintele camerei are dreptate, atunci dovedește în ce măsură curtea și-a depășit atribuțiile.
Nu mi-e clar ce poate face președintele Johannis. Greșeala lui nu e de acum, ci din momentul în care s-a hotărît „să mai acorde o șansă” PSD-ului. Ca și cum nu ar fi fost evident că adunătura nu merită absolut nicio șansă. Era mai bine să declanșeze o criză atunci (așa cum, în anumite situații, e nevoie de comă indusă spre salvarea pacientului) decît acum, cînd e mult mai greu, băieții au infestat deja totul, atunci erau în defensivă. Tactica amînării nu e totdeauna cea mai bună în politică, mai ales cînd ai de-a face cu adversari care nu respectă nicio regulă. Din ce în ce se vede mai clar din cîte belele ne-a scăpat Băsescu, cu forța lui de a juca pe sîrmă. Băsescu cel de acum 5-10 ani, nu trista fantoșă de acum. Se vede acum că totul s-a jucat și se joacă în jurul punctului 8 de la Timișoara. Cei tineri care strigă în piețe poate nici nu știu despre ce este vorba. Această nouă nomenklatură care își plătește cauțiunea în lingouri de aur și își ascunde tablourile prin cavouri este rodul cedării de atunci. Încet, încet au construit această CCR de mămăligă și restul instituțiilor din brânză de capră, să le poți frămînta oricum, de la sediul partidului. Nu vă uitați la comunicatul CCR, conceput astfel ca să nu înțelegeți nimic (la fel ca și factura de energie, nu e o întîmplare)! Uitați-vă la ce se întîmplă. Pute!
Christian CRĂCIUN
