Parcă niciodată oferta electorală nu
a fost mai dezesperant de săracă! Mai întîi, mă surprinde bucuria
anti-pesedeilor care sînt siguri că, prin numirea doamnei Dăncilă, partidul s-a
sinucis. Dimpotrivă: a ales „un om dintre noi, ca noi, pentru noi” (cam așa
suna un slogan, nu?). Vreau să spun că doamna corespunde atît de bine
structurii mentale (scuze de cuvînt!), morale, psihologice a unei majorități
considerabile a votanților care chiar o admiră pentru „simplitatea” ei (scenele
văzute în vizitele de lucru sau la congresul de nominalizare sînt autentice), încît
succesul e ca și garantat. Țara merită un asemenea președinte și un asemenea
partid conducător! Cea mai gravă carență a șahului nostru politic este însă
lipsa completă a unei forțe conservatoare, de dreapta, credibile, care să
echilibreze jocul. Pe stînga este aglomerație mare, pînă la extremism, firește
netaxat. PSD este un partid-stat, care nu are propriu-zis nevoie de o doctrină,
nici măcar social-democrația, de care 90% dintre parlamentarii partidului
pariez că habar nu au, singura lui doctrină fiind populismul și jefuirea
resurselor naționale în interes propriu. Alianța USR-Plus (cînd vom renunța la
fantasma asta cu salvarea nației, de la frontul salvării naționale
încoace, o grămadă de „smurdiști” politici se îngrămădesc la căpătîiul nostru, vor
să salveze nația. Poate că ea nu vrea și nu merită să fie salvată) este,
dimpotrivă, sufocată de tot felul de teorii de import (oamenii ei de imagine
lansează aproape zilnic cîte una), dar total ruptă de realitatea de la firul
ierbii la care ar trebui aplicate aceste teorii. Imitarea papagalicească a ideilor
macroniene sau a mantrelor ideologice post-umaniste nu ține loc de politică și
ar însemna, franc spus, un dezastru pentru o țară subdezvoltată (îmi venea să
zic „eminamente agrară”, pentru că asta este, ca mentalitate, în bună măsură).
Sînt un adept fanatic al deplinei noastre alinieri la valorile europene, cum se
spune tot papagalicește, dar cu atenție vigilentă la buclucașul cum.
Pentru că nu oricum poate avea loc această asimilare. PMP a dat lovitura
de imagine, nominalizîndu-l pentru prezidențiale pe Theodor Paleologu, om de
dreapta într-adevăr, dar partidul e mic și construirea epocii post-Băsescu
dificilă. Liberalii rămîn singurul partid cu infrastructura suficient de bine
articulată pentru a exercita puterea. Cu condiția unei „schimbări la față”
radicale a partidului, despre care am scris în episodul trecut. Cînd un senator
PNL acuză privilegiile bugetarilor, așa, la grămadă, ignorînd că un
profesor cu vechime și grade are un salariu mai mic decît portarul de la
primăria dnei Firea, atunci ceva e defect în gîndire.
a fost mai dezesperant de săracă! Mai întîi, mă surprinde bucuria
anti-pesedeilor care sînt siguri că, prin numirea doamnei Dăncilă, partidul s-a
sinucis. Dimpotrivă: a ales „un om dintre noi, ca noi, pentru noi” (cam așa
suna un slogan, nu?). Vreau să spun că doamna corespunde atît de bine
structurii mentale (scuze de cuvînt!), morale, psihologice a unei majorități
considerabile a votanților care chiar o admiră pentru „simplitatea” ei (scenele
văzute în vizitele de lucru sau la congresul de nominalizare sînt autentice), încît
succesul e ca și garantat. Țara merită un asemenea președinte și un asemenea
partid conducător! Cea mai gravă carență a șahului nostru politic este însă
lipsa completă a unei forțe conservatoare, de dreapta, credibile, care să
echilibreze jocul. Pe stînga este aglomerație mare, pînă la extremism, firește
netaxat. PSD este un partid-stat, care nu are propriu-zis nevoie de o doctrină,
nici măcar social-democrația, de care 90% dintre parlamentarii partidului
pariez că habar nu au, singura lui doctrină fiind populismul și jefuirea
resurselor naționale în interes propriu. Alianța USR-Plus (cînd vom renunța la
fantasma asta cu salvarea nației, de la frontul salvării naționale
încoace, o grămadă de „smurdiști” politici se îngrămădesc la căpătîiul nostru, vor
să salveze nația. Poate că ea nu vrea și nu merită să fie salvată) este,
dimpotrivă, sufocată de tot felul de teorii de import (oamenii ei de imagine
lansează aproape zilnic cîte una), dar total ruptă de realitatea de la firul
ierbii la care ar trebui aplicate aceste teorii. Imitarea papagalicească a ideilor
macroniene sau a mantrelor ideologice post-umaniste nu ține loc de politică și
ar însemna, franc spus, un dezastru pentru o țară subdezvoltată (îmi venea să
zic „eminamente agrară”, pentru că asta este, ca mentalitate, în bună măsură).
Sînt un adept fanatic al deplinei noastre alinieri la valorile europene, cum se
spune tot papagalicește, dar cu atenție vigilentă la buclucașul cum.
Pentru că nu oricum poate avea loc această asimilare. PMP a dat lovitura
de imagine, nominalizîndu-l pentru prezidențiale pe Theodor Paleologu, om de
dreapta într-adevăr, dar partidul e mic și construirea epocii post-Băsescu
dificilă. Liberalii rămîn singurul partid cu infrastructura suficient de bine
articulată pentru a exercita puterea. Cu condiția unei „schimbări la față”
radicale a partidului, despre care am scris în episodul trecut. Cînd un senator
PNL acuză privilegiile bugetarilor, așa, la grămadă, ignorînd că un
profesor cu vechime și grade are un salariu mai mic decît portarul de la
primăria dnei Firea, atunci ceva e defect în gîndire.
Mă întorc la ideea de la care am
pornit acest text: lipsa unei forțe politice conservatoare puternice. Avem
personalități remarcabile de această orientare, dar nu s-a coagulat niciun
partid. Una dintre explicații este și aceea că toate diviziunile stîngii
(inclusiv ale societății civile, naturaliter de această orientare) s-au
coalizat instinctiv cînd dreapta a părut că își construiește o identitate.
Referendumul pentru familie a fost un caz școală. Nu-i vorbă, pe plan mondial
asistăm la un fenomen ciudat, după ce politicile socialiste și-au arătat
limitele și au dus la marea criză, mișcările conservatoare au propus personalități
„ciudate” mai peste tot, din America în Ungaria, din Italia în Anglia sau Polonia,
nu mai zic de America de Sud. Timorate de salvele socialiste, mișcările
conservatoare sînt în regres. Cu atît mai mult la noi, unde tradiția unei
gîndiri de acest tip s-a pierdut de mult și nu a putut fi reconstruită după
1989. Este un tip de gîndire la care aderă cîțiva intelectuali, fără priză la
public. Să fim sinceri: populația electorală românească este decis anti-intelectuală.
Nu doar din cauza carențelor catastrofale din sistemul de învățămînt (exact
de aceea întreținute cu grijă), ci mai ales datorită campaniilor imunde din
presă care au făcut din intelectuali trădători ai neamului, vînduți, sorosiști,
turnători la Secu șamd. Adică exact ceea ce spune partidul care a clocit-o pe d-na
Dăncilă. Ea nu e o întîmplare nefericită, un accident al
istoriei, ci un efect inevitabil a ultimilor 30 de ani, ba și a celor 45
dinainte. E o culme, o apoteoză a prostiei și ticăloșiei (recentele numiri în
guvern ne pun în gardă că prostia în funcții publice nu e niciodată inocentă). Urmăriți
cu atenție presa românească: de îndată ce o idee, o personalitate de dreapta
tind să-și facă auzită vocea sînt supuse unui tir imparabil. Care cuprinde toate
stereotipurile bine încetățenite de decenii cum ar fi dreapta = extrema
dreaptă, stînga = antifascism, capitalism = exploatare. Concluzie?
…………………………………………………………………………………………….
pornit acest text: lipsa unei forțe politice conservatoare puternice. Avem
personalități remarcabile de această orientare, dar nu s-a coagulat niciun
partid. Una dintre explicații este și aceea că toate diviziunile stîngii
(inclusiv ale societății civile, naturaliter de această orientare) s-au
coalizat instinctiv cînd dreapta a părut că își construiește o identitate.
Referendumul pentru familie a fost un caz școală. Nu-i vorbă, pe plan mondial
asistăm la un fenomen ciudat, după ce politicile socialiste și-au arătat
limitele și au dus la marea criză, mișcările conservatoare au propus personalități
„ciudate” mai peste tot, din America în Ungaria, din Italia în Anglia sau Polonia,
nu mai zic de America de Sud. Timorate de salvele socialiste, mișcările
conservatoare sînt în regres. Cu atît mai mult la noi, unde tradiția unei
gîndiri de acest tip s-a pierdut de mult și nu a putut fi reconstruită după
1989. Este un tip de gîndire la care aderă cîțiva intelectuali, fără priză la
public. Să fim sinceri: populația electorală românească este decis anti-intelectuală.
Nu doar din cauza carențelor catastrofale din sistemul de învățămînt (exact
de aceea întreținute cu grijă), ci mai ales datorită campaniilor imunde din
presă care au făcut din intelectuali trădători ai neamului, vînduți, sorosiști,
turnători la Secu șamd. Adică exact ceea ce spune partidul care a clocit-o pe d-na
Dăncilă. Ea nu e o întîmplare nefericită, un accident al
istoriei, ci un efect inevitabil a ultimilor 30 de ani, ba și a celor 45
dinainte. E o culme, o apoteoză a prostiei și ticăloșiei (recentele numiri în
guvern ne pun în gardă că prostia în funcții publice nu e niciodată inocentă). Urmăriți
cu atenție presa românească: de îndată ce o idee, o personalitate de dreapta
tind să-și facă auzită vocea sînt supuse unui tir imparabil. Care cuprinde toate
stereotipurile bine încetățenite de decenii cum ar fi dreapta = extrema
dreaptă, stînga = antifascism, capitalism = exploatare. Concluzie?
…………………………………………………………………………………………….
Christian CRĂCIUN
