Scenă dintr-o primărie obscură de comună din nemărginitul țării. Intră țanțoșă o domnișoară foarte flu flu, îmbrăcată mai degrabă ca pentru o seară la club, sigură de ea, avînd toate avantajele, ravisantă (folosesc înadins cuvinte franțuzești, de bună seama domnișoara nu știe decît englezisme), zîmbitoare; e de la consultanța pe fonduri europene și a venit să le dea lecții amărîților de aici. Se prezintă cristalin și țopăitor cu formula din titlu, vădit inadecvată. Tăticu a ținut-o la vreo facultate particulară și i-a găsit serviciul (ea zice „servici”) ăsta bine plătit în care se lucrează cu mulți bani. E într-o totală discordanță cu mediul pe care nu-l înțelege și nu-l vede în fond. Opusul ei sînt doamnele acre de pe la ghișee, funcționare cu zeci de ani de slujbă, care au trăit și au văzut multe, nu le mai miră nimic, nu mai speră nimic în afara pensiei, invidiază crunt tot ce e tînăr și cu mai multe speranțe, te reped din orice, dar știu totul, chiar dacă te pot îmbîrliga pînă la rătăcirea definitivă în labirintul de legi și dispoziții. Nici într-un caz nici în celălalt nu avem un minimum de comunicare între cele două medii care intră în contact. În care, instinctiv, unul își arogă o atitudine de stăpîn, proiectîndu-l pe celălalt într-o instantanee situație de inferioritate. E situația aproape literară, descrisă într-o mulțime de opere, de la Cehov la Caragiale, a funcționarului umil față de șef și zbir cu subalternul ori solicitantul. La noi, politizarea acestui mediu care ar trebui să fie pur tehnic duce la distorsiuni grave. Doamnei Firea i-a cășunat de exemplu pe funcționarii români de la UE. În concepția zisei doamne, aceștia ar trebui să fie un fel de agenți de influență ai PSD-ului, – care se confundă absolut abuziv cu „țara”- și ar trebui de îndată schimbați pentru că mulți sînt de pe vremea „tehnocraților”, nu fac suficient pentru a acoperi scamatoriile juridice ale partidelor din coaliția de guvernămînt etc. Nici o jenă la doamna primar care se face că nu știe că respectivii au intrat acolo nu prin numire politică, ci prin concursuri foarte severe, organizate de UE, nu de noi, uneori cu sute de candidați pe loc, că ei nu reprezintă acolo statul român, ci legi (Doamne, cît urăsc oamenii de stat din România de azi acest cuvânt!) stricte și nu și-ar da cariera atît de greu construită pentru a ajuta vreun primar sau ministru cu cine știe de interese de „fonduri europene”.
Ideea că un funcționar poate să fie doar sub tutela legii și nu a unui „șef” politic pare a nu fi intrat încă în mintea politicienilor noștri. Că el nu ar trebui să fie numit sau destituit după criterii politice iar pare de neconceput. Maturitatea și stabilitatea unei societăți se exprimă foarte evident și prin profesionalismul, incoruptibilitatea, demnitatea funcționarilor săi publici, adevărata „armată civilă” a statului, prin care acesta poate stabili un dialog eficient cu populația. Făcînd din funcționarii statului doar o masă de bugetari și carne de tun electoral, partidele de guvernămînt jignesc nu numai această castă cheie, care ar trebui să fie o elită a modernizării, ci întreaga populație. După ce că avem legi aiurea, făcute după jocuri de interese sau pur și simplu făcute prost din punct de vedere juridic, inaplicabile la realități sau confuze, nu avem nici oameni capabili să aplice coerent o legislație, pentru că ea mereu se schimbă, pentru că spusa șefului e mai presus de regulamente. Românii au o nefericită tradiție în a fenta sau a călca direct orice lege sau regulă. Pentru că dintotdeauna statul i-a furat și i-a batjocorit, și atunci cetățeanul răspunde simetric. E un raport de dușmănie, fiecare încearcă să-l înșele pe celălalt. Statul a promis măriri de salarii. Apoi vine cu măriri de prețuri la combustibil care anulează rapid gogoașa electorală. Fiecare cetățean, chiar cel care nu poate raționaliza transparenta procedură de manipulare, va încerca să-și scoată în vreun fel pîrleala. Cine pierde? Toată lumea. Din acest punct de vedere zăcem în premodernitate. A fost interesul mai tuturor (cu mici excepții) guvernelor de a ne menține ca popor în acest minorat civic. Pentru că numai astfel ei pot face averi înspăimîntătoare. De ce este miza atît de mare pe niște legi ale justiției care nu aveau de ce să fie schimbate? Tocmai pentru că legea nu înseamnă nimic.
E acum o modă stupidă de reclamare a unor reale sau închipuite agresiuni sexuale. Dar în același timp au fost eliberați peste noapte cîteva zeci de violatori. Nu am văzut absolut nici un protest de la justițiarele revoltate că un dezechilibrat mintal le-a pipăit în autobuz. Acum era momentul unor proteste vehemente pentru demnitatea femeii. „Denisa” e un simptom al unei societăți încremenite în proiect, strălucind în exterior de gablonzuri și de proastă creștere, dar retardată lăuntric de parvenitism rapace, incompetență și egoism fabulos. Proiectul nostru european ar trebui să fie unul singur: educația, respectul reciproc, corectitudinea. Nu poți pune un om cu n dosare penale consilier la guvern. Indiferent de cîte „argumente” aduc lătrătorii de seară de la televiziuni. E vorba de lipsă de respect. Bună, sînt Denisa….
Christian CRĂCIUN
