Editorial. BACK TO BUSINESS

Începe școala. Se vorbește iar și iar despre reformă, la noi ca și aiurea. Aiurea. Am reformat într-atîta școala, încît am distrus-o de tot, pornind chiar de la premise pedagogice eufemistic spus aberante. De exemplu, începem cu un nou statut al elevului. Care prevede că nu ai voie să-i faci observație în fața clasei. Și dacă elevul este obraznic, recalcitrant, sfidător? Pedagogii noștri de ultimă generație utopizează un învățămînt nestresant. Uitînd că viața însăși conține cantități uneori impresionante de stres, și că, în doze rezonabile, ar trebui să-l obișnuim pe elev cu tensiunea. Școala nu trebuie să fie numai joc și voie bună, ci și concurență, muncă încrîncenată, seriozitate, asumare de obiective pe termen lung, disciplină, autoevaluare severă, cult al performanței. Adică realitate. Cică elevii au voie să folosească telefonul în școală „în scop educațional”. În mai toate țările europene este interzisă folosirea telefonului în școală. Căutarea de „informații” trebuie făcută prin tot felul de alte mijloace, iar inteligenții care au acceptat această formulă ar trebui să explice și cum poate verifica profesorul utilizarea telefonului. Și dacă elevul stă cu căștile în urechi, arătînd că puțin îi pasă de ce îi predau eu, dat fiind că nu am voie să-i fac observație în fața clasei, pentru că îl „umilesc”, eu cum procedez? Chestii mărunte. Chestii esențiale. Dar care vin mult mai de sus, „din polul plus”. 

Nu mai ostenește scandalul plagiatelor. Cum îi pot eu cere unui elev să fie corect, cinstit, să-și sacrifice ore și zile pentru studiu, cînd îi vede pe Ponta et comp. tratați cu toată deferența de „maestrul” Cristoiu și de toată presa? Cînd ilustre comisii universitare afirmă că „internetul nu este o persoană” și omul nefiind competent digital, rezultă că n-a plagiat (???). Cînd aceste contramodele invadează cotidianul, cînd morala publică nu există, degeaba vom ține iar pompoase discursuri la deschiderea cursurilor. Nu sunt de acord cu dna. Macovei: domnia sa a reclamat statutul de avocat al lui Ponta, cîtă vreme nu a dat examenul cuvenit și a spus că, după ce dă examenul, poate redeveni avocat. Eu aș spune că nici atunci. Cum poate fi un om, dovedit hoț, (că asta este plagiatul) avocat? De aceea sunt stupefiat și de sofistica unui domn șef al baroului care motiva că nu are lege pentru asta. Legea morală nu mai există? Onoarea? 

Iar de aici în jos începe haosul. În sălile de bacalaureat sau de admitere punem camere de filmat, pornind de la prezumția de corupție și vinovăție a tuturor profesorilor și candidaților, fără ca asta să scandalizeze pe nimeni. Și, în același timp, alți profesori de rang înalt, universitar, împart licențe și doctorate, referate favorabile pentru lucrări științifice scrise într-o lună la pușcărie și nu-i întreabă nimeni de sănătate. Iar ni va pune placa de patefon despre școala unde copilul trebuie să se ducă de plăcere, despre necesitatea de a apropia școala de cerințele vieții, despre tineretul în mîna căruia stă viitorul țării, despre modernizarea didacticilor șamd. Vorbe goale, cîtă vreme un politician poate afirma senin, batjocorind orice bun simț elementar, că acuza de plagiat este „un atac politic”. 

Am citit, reproduse cu entuziasm papagalicesc în mai toată presa, sfaturile unui domn englez despre cum ar trebui reformat învățămîntul nostru. Care are – evident – nevoie de reformă, dar nu aceea pe care o conțin documentele scrise într-o limbă care nu există. Dacă vom face ce spune englezul acela, ne vom scufunda și mai rău. Și am citit nu mai mult de 10 rînduri ale unui strălucit intelectual român, cu doctorat la Sorbona, care îi îndemna pe părinți să-i învețe pe copii 3-4 limbi străine, printre care engleza, firește; informatica – obligatoriu! – și umanitare cît de multe. După toate analizele sociologice din Occident, o astfel de structură de educație sporește șansele de reușită profesională. La noi, pare-se, nu s-a aflat încă. 

Mă situez, în această discuție, cum se vede, simultan pe două paliere: învățămîntul și politica. Mă îndoiesc că există acum la noi politicieni care să aibă competențe în administrarea învățămîntului. (De altfel mă îndoiesc că ei au vreo competență la nivel de excelență în ceva, indiferent în ce). Aici numai un om de specialitate strictă și deschidere intelectuală poate înțelege ceva. Iar modelele, esențiale, cum știm pentru tineri, care vin din lumea politică sunt, de fapt, anti-modele. Dispariția din viața publică a hoților și plagiatorilor ar fi singura veste bună pentru deschiderea  noului an școlar. 

Christian CRĂCIUN