Să las de-o parte, deocamdată, situația internă: România e o țară plicticoasă ca un tablou gri pe fond gri (parafrazez, firește): ocupată de o specie scîrboasă de reptilieni care speculează perfect indiferența, incultura, lipsa de civism a populației abrutizate, nimic important nu se întîmplă, în afara unei lupte disperate a cîtorva pentru care libertatea contează ca valoare în sine și care încearcă să stea la suprafață pentru a sorbi ultimele guri din aerul ei. Și mai e, din abundență, jegul de pe micile ecrane.
Să ne uităm dară puțin peste gard, la ce se întîmplă în Franța. Președintele Macron, alături de doamna ministru al culturii, a cerut extinderea orarelor bibliotecilor publice, în special a celor din suburbii, deschizându-le pînă seara sau duminica după-amiaza, „pentru a reduce decalajele și fracturile sociale”. Este parte a unui plan amplu de „emancipare” cu care Macron a cîștigat președinția. S-au deblocat 8 milioane de euro pentru a facilita în comunitățile locale deschiderea bibliotecilor în orele în care oamenii nu sînt la muncă. La asta se adaugă o reformă în adîncime a bacalaureatului care presupune, printre altele, revenirea la studiul temeinic al latinei și elinei, restabilirea autorității profesorului și a notei, a ierarhiilor intelectuale. Franța încearcă astfel să-și recupereze o glorioasă tradiție luministă (de la care decenii de stîngism „revoluționar” au îndepărtat-o) conform căreia numai omul educat este cu adevărat liber. Și numai cu oameni educați (adică responsabili) se poate întemeia o democrație funcțională.
Sigur că românul recent ridică din umeri la cele de mai sus și mai ia o bere. În realitate: nimic nu se va schimba în bine în țărișoară fără a schimba radical mai întîi sistemul de învățămînt! Nu cu idei ciuce, însușite pe la nu știu ce cursuri de „training”, notate pe genunchi în deplasări „europene”, așa cum se discută acum, fără nicio viziune de ansamblu, programele școlare. Faptul că asemenea proiecte, cum este cel al președintelui francez, că lucrări neinfestate de morbul pedagogiei „nonintervenționiste” (chiar și la noi au apărut traduse destule cărți serioase, nu știu să fie discutate pe la ședințele de „perfecționare”) nu pătrund în școala românească, condusă de comitetul de elevi din Constanța, ne condamnă să fim sub domnia echipei de analfabeți funcțional, plagiatori și oameni care nu au auzit de ghilimele. Ca mentalitate în știința educației, noi ne situăm la capătul celălalt al semicercului. Iată, funestul domn Pop imaginează chiar desființarea totală a calificativelor la învățămîntul primar.
Adică la antipodul lui Macron. Ei urcă, noi coborîm. Remarcabil în soluția Macron este că el pornește de la rădăcina lucrurilor: cultura. Urmăriți însă argumentul președintelui Franței. Educația este singura metodă de combatere a extremismului, a declarat acesta. Și numai prin ea pot fi depășite inechitățile sociale. Ar putea cineva să bage în cap aceste idei simple și în capul politicienilor noștri, așa-zis de stînga, care au reușit (contra)performanța de a aduce populația într-un stadiu de analfabetism pe care-l depășise în 1989? În România au fost distruse, sub guvernări auto-proclamate socialiste, nu numai rețelele de irigații și fabricile, ci și bibliotecile comunale, căminele culturale, cinematografele, cluburile de întreprinderi, librăriile. Toate astea nu aveau nimic comunist în ziduri, și nici nu puneau problema de „tehnologii” perimate și consumatoare de energie, nimic nu ne împiedica să le folosim ca să răspîndim Cultura (democrația), exact așa, cu majusculă. Numai că o bună bază culturală n-ar fi menținut la putere partidul sugrumării depline a țării.
Macron este creația școlilor de elită ale Franței, cît despre miniștri noștri actuali… verificați de unde vin, profesional vorbind. Francezul investește masiv în cultură (nu sînt singurele proiecte cele amintite), convins că numai astfel pot fi aplanate tensiunile sociale. Noi avem județe întregi în care singura ocupație a locuitorilor este drumul la primărie să-și ridice ajutorul social sau alocația copiilor. Și apoi la crîșmă să bea banii. Evident, acești oameni vor fi prizonierii primarului, pentru că el „le dă”. Răul făcut în ultimele două decenii prin încurajarea acestei mentalități criminale depășește, după părerea mea, răul defrișărilor abuzive. Copaci mai pot fi plantați și reîmpăduriri făcute. O societate cu oameni educați nu poate fi construită decît după 2-3 generații. Un veac! Și nu există nici un semn că cineva „acolo sus” se gîndește măcar la asta, pentru a pune un bun început. Franc spus: sîntem supuși unui proces de prostire galopantă, prin eliminarea culturii generale, construirea programelor în așa fel încît copiilor să nu le placă lectura și să nu poată înțelege un text oarecare. N-am auzit ca studenții noștri să ceară, ca în America, să fie deschise non-stop bibliotecile din campusuri (biblioteci la noi în campusurile universitare? Ha, ha ,ha!). Am scris cele de mai sus și gîndindu-mă la acei „intelectuali subțiri” care încearcă să ne demonstreze că nu e mare lucru că miniștri vorbesc incorect limba română, cică „important e să fie buni specialiști în domeniu”. Exemplul lui Macron ne arată că acest lucru este literalmente imposibil.
P.S. Încheiasem acest material, cînd aflu că puținele emisiuni culturale care au mai rămas la TVR se amputează drastic. Cineva observa cu dreptate că ar fi desființat TVR Actualități și ar fi lăsat TVR Cultural. În linia a ceea ce spuneam mai sus…
Christian CRĂCIUN
