De obicei nu scriu despre chestiuni locale, nu sînt suficient de informat în domeniu și aș risca să spun prostii sau chiar lucruri false. Despre subiectele de interes general informațiile sînt infinit mai multe și mai diverse și poți să-ți construiești o perspectivă mult mai apropiată de adevăr. De data asta, subiectul se pretează, chiar dacă e vorba de Ploiești și nu de Câmpina. Aflăm astfel că, în capitala minunatului nostru județ, Consiliul Local a decis eliminarea anticarilor din centru, din zona pietonală de lîngă părculețul Nichita Stănescu pentru a face în acel loc eufemistic numitele „spații de alimentație publică”. Pe românește crîșme. Ca și cum exact de asta ar duce lipsă orașul, mai ales în centru. Fenomenul ține de ura/ disprețul față de cultură al administrației noastre, de la cel mai înalt nivel pînă jos. Am scris în multe rînduri despre acest fenomen, nu mai repet analize și explicații. Administrațiile noastre urăsc două lucruri: copacii și cultura. Sînt nenumărate exemple. Spațiul acela de liniște din centrul orașului era (să las verbul la trecut?) unul din puținele locuri frumoase ale unui oraș urît. Și poluat groaznic. Plin de istorie, asta e altceva. Amestecul de tarabe de buchiniști, alături de florărese, o librărie (singura la 200.000 locuitori într-un centru universitar!!!), singurul chioșc unde mai găsești cîteva reviste culturale, părculețul cu șahiști și cîntec de păsări alcătuiau un perimetru de cîteva sute de metri pătrați care dădea farmec și intimitate și liniște locului, estompînd agitația urbană. Peste drum se află cinematograful mort și Galeriile de Artă ale UAPR care trăiesc și ele cu sabia lui Damocles deasupra capului, urmînd a fi mutate la cine știe ce periferie. Spațiul e mult prea central și profitabil financiar. În orașe mari din lume, infinit mai dezvoltate urbanistic decît ale noastre, se caută, dimpotrivă, sporirea cît se poate de mult a unor astfel de spații de verdeață, cultură și liniște. S-a ajuns pînă la conceptul de dez-asfaltare, adică redarea anumitor trasee stării lor „naturale”. Pămîntul cu iarbă. Pentru noi: betonul și ura împotriva cărții. Atît.
Sursa foto: www.adevarul.ro |
Să spunem drept: Ploieștiul este un oraș de-culturalizat! O spun asta și ca un elogiu adus acelora (nu puțini!) care chiar se străduiesc să facă ceva, o fac împotriva sistemului. M-am uitat pe o listă a orașelor după populație. Toate cele situate deasupra Ploieștiului, dar și vreo şapte dedesubt (n-am mai derulat) au reviste culturale de relevanță națională. Noi nu. Sibiul are pe jumătate populația Ploieștiului (nu mai zic de potențialul economic), dar știm toți ce formidabile evenimente culturale au loc acolo, nu numai celebrul festival de teatru. Într-un orășel cum e Bistrița are loc unul din cele mai importante festivaluri cu adevărat internaționale de Poezie. Cîteva exemple. La noi, Festivalul Nichita din iarnă e de un formalism care îi face să se rușineze și pe unii dintre participanți. Nu mă refer la ce fac instituțiile oficiale: teatrul, filarmonica, muzeele, biblioteca, pentru că aici nu scriu raport de analiză. Mă refer la lipsa de sînge cultural care să irige toate țesuturile sociale ale orașului. Asta nu înțeleg autoritățile, obsedate de un singur cuvînt: buget. Alt aspect: nu se simte din punct de vedere cultural că Ploieștiul este centru universitar. E și ăsta un aspect de discutat. Vorbesc aici de niște exemple locale, dar ideile, mentalitățile, sînt, din păcate cvasi-generale. Orașele noastre sînt administrate împotriva oamenilor. Mai bine zis sînt concepute doar pentru nevoile elementare: infrastructură, aprovizionare, utilități, spațiu de locuire. Spațiul comun, nevoile culturale ale omului nu au nicio prioritate pentru administrație. Exclud categoric în context concertele publice, ele nu sînt cultură, ci „opium pentru popor”, masiv bugetivor. Acolo unde nu se găsesc 4-5 mii de euro pentru finanțarea unei reviste, se plătesc cu zeci de mii vedete urlătoare sau miorlăitoare. Sînt rău? Sînt revoltat. În nu mai știu ce film din vremea comunismului, enormul și uitatul actor Vasile Nițulescu avea o replică rostită astfel de-ți rămînea neștearsă în memorie: ocupați gările! Nu știu de ce, parcă îl aud rostind ceva similar, adaptat la vremurile noastre: Alungați cărțile! Mda, cărțile sînt periculoase, sînt dușmanii cei mai subversivi ai sclaviei minților. Cu cît sînt mai vechi, cu atît mai periculoase. Pentru că vorbesc, indiferent de subiectul lor, de două lucruri pe care inginerii sociali de azi le vor extirpate definitiv din condiția umană: valoarea și memoria. Pentru că azi, de mici, copiii învață la școală că toate lucrurile și ființele sînt egale, că nu există decît timpul prezent și „fericirea” de acum. Au toate astea vreo legătură cu o decizie administrativă luată de minți limitate? Sigur că au. Sînt un semn al vremurilor.
O precară și banală în fond oază de firesc în mijlocul unui oraș lipsit de identitate va dispărea. Cîți dintre cei ce vor bea o bere anul viitor pe vremea asta la una dintre aceste „terase” își vor aminti că aici se putea cumpăra un număr din Meridiane care îți lipsea din colecție? Nimeni! Atîta pagubă!
P.S. De ce nu am scris despre subiectul care arde țara în aceste zile? Pentru că nu am decît urlet și pentru că nu există cuvinte și enunțuri care să exprime toată revolta împotriva acestui stat criminal.
Christian CRĂCIUN