Nietzsche a scris o lucrare Amurgul idolilor. Spengler una intitulată Amurgul Occidentului. Lampedusa una despre amurgul nobilimii, Ghepardul. Se pare că fiecare epocă
istorică își are apusurile ei. Care este apusul României de azi? Se pare, spre
surpriza generală, că era comunistă nu
s-a încheiat, cum credeam cei mai mulți, în 1989, ci apune, încet, încet, abia
acum, după trei decenii. Cu mari suferințe și destrămare generală a țesutului
social și spiritual al națiunii. În mod straniu, România nu s-a bucurat
niciodată de un mai favorabil context istoric, cuplat însă cu o mai deplină
anomie socială și incapacitate de administrare cît de cît coerentă a treburilor
publice interne. Să guvernezi fățiș împotriva
intereselor naționale, să furi cît
încape, să minți fără un minim efort de a glazura minciuna cît să semene măcar
puțin cu adevărul, și totuși un popor deposedat de minimul instinct moral și de
supraviețuire să-ți acorde voturile, iată singura performanță cu adevărat reușită
din programul de guvernare. Așa că putem diagnostica în liniște boala noastră
mai mortală decît pesta porcină ca fiind amurgul
criteriilor.
istorică își are apusurile ei. Care este apusul României de azi? Se pare, spre
surpriza generală, că era comunistă nu
s-a încheiat, cum credeam cei mai mulți, în 1989, ci apune, încet, încet, abia
acum, după trei decenii. Cu mari suferințe și destrămare generală a țesutului
social și spiritual al națiunii. În mod straniu, România nu s-a bucurat
niciodată de un mai favorabil context istoric, cuplat însă cu o mai deplină
anomie socială și incapacitate de administrare cît de cît coerentă a treburilor
publice interne. Să guvernezi fățiș împotriva
intereselor naționale, să furi cît
încape, să minți fără un minim efort de a glazura minciuna cît să semene măcar
puțin cu adevărul, și totuși un popor deposedat de minimul instinct moral și de
supraviețuire să-ți acorde voturile, iată singura performanță cu adevărat reușită
din programul de guvernare. Așa că putem diagnostica în liniște boala noastră
mai mortală decît pesta porcină ca fiind amurgul
criteriilor.
Avem ca prim ministru o persoană evident tarată intelectual,
ca șefi de camere parlamentare niște șmecheri de duzină, în diferite posturi de
decizie persoane vădit incompetente și măcinate de frustrări, avem ca ministru
al justiției un cinic apărător al ilegalităților, care construiește legi pentru
acoperirea infractorilor, nu combate infracțiunile cu ajutorul legilor, toate
astea țin de lipsa oricărui criteriu de coeziune socială. O societate care nu e
construită meritocratic, e condamnată la dispariție. Știți că și țăranul ăla
analfabet din mitologia stupid naționalistă știa să-și selecteze semințele de
porumb sau puii de găină sau mieii și purceii în așa fel încît să păstreze
pentru reproducere exemplarele cele mai reușite. În societatea noastră
crepusculară funcționează, dimpotrivă, un implacabil criteriu al contraselecției.
Ce-i mai bun din forța noastră socială pleacă afară, rămîn să ne conducă
jigodiile și analfabeții. Merităm. Așa este cînd nu aplici criterii ferme. Nici
nu mă interesează mîncătoriile dintre Firea, Olguța, Dragnea, Țuțuianu, Ponta, Barna,
Cioloș etc. Mă tulbură că niciunul nu are criterii care să fie adecvate unei
țări care are de recuperat o înapoiere civilizațională, culturală, economică,
de mentalități, de educație… enorme. Toți plutesc în magma inculturii de concepție.
Sau a inculturii pur și simplu. Problema devine dureros vizibilă cînd e vorba
de domenii unde este nevoie automat de selecție. În proiectele pentru bani
europeni, în proiectele culturale de anvergură și care necesită bani publici,
în selecția oamenilor care ne reprezintă peste hotare, în selecția oamenilor de
decizie în toate domeniile cheie. Or, lipsa criteriilor, alegerea după
cumetrii, sinecurile au distrus și bruma de credibilitate în toate aceste
instituții. E un război civil între două tabere greu de reconciliat:
instituțiile își bat joc de cetățean, cetățeanul nu dă doi bani pe instituții,
le sabotează cît poate, chiar atunci cînd nu știu ce inițiativă a acestora i-ar
fi favorabilă. Obișnuit de multe decenii să fenteze „statul care îi este dușman”
cetățeanului român nu-i poate trece prin cap că instituțiile statului trebuie
respectate. Așa cum vede, de altfel, „pe afară”, și îi place. Și atunci viața
ne trece în acest război surd care umple serviciile de psihiatrie, din care
nimeni nu cîștigă. Decît niște politicieni șpagofili, care au tot interesul să
nu existe criterii. Pentru că, dacă ar exista, ei ar pieri imediat în neantul
anonimatului care i-a născut spre disperarea noastră. Lipsa de criterii nu
ajută niciodată valoarea, ci numai opusul ei. Parvenitul,
falsul, pseudo-omul. Pseudo-omul are capacitatea absolută de a spurca tot ce-i
stă aproape, de aceea ne pleacă oamenii într-adevăr valoroși. Se simt întinați.
Așa cum se simte orice român onest cînd vorbesc doamna Veorica sau sforarul ei
ventriloc. Să spui că românii te iubesc, să golești pușcăriile pe motiv că sînt
supraaglomerate (a făcut cineva un raport privind infracțiunile comise de
pușcăriașii eliberați abuziv, luni întregi ne-au stresat cu legile grațierii,
acum, liniște?) și să acumulezi averi greu de imaginat într-o țară funcțională, iată performanțele actualei
guvernări. Polițaiul care controlează circulația, profesorul care dă note
elevilor, medicul care decide o operație, regizorul care construiește un
spectacol de teatru, arhitectul care dă aprobarea PUZ-ului, toți au nevoie de
criterii în meseria lor. Pe care să le aplice cu strictețe. Și, firește, toți
ceilalți. Pentru că toți avem nevoie de criterii, chiar dacă unii vor să le
facă să moară.
ca șefi de camere parlamentare niște șmecheri de duzină, în diferite posturi de
decizie persoane vădit incompetente și măcinate de frustrări, avem ca ministru
al justiției un cinic apărător al ilegalităților, care construiește legi pentru
acoperirea infractorilor, nu combate infracțiunile cu ajutorul legilor, toate
astea țin de lipsa oricărui criteriu de coeziune socială. O societate care nu e
construită meritocratic, e condamnată la dispariție. Știți că și țăranul ăla
analfabet din mitologia stupid naționalistă știa să-și selecteze semințele de
porumb sau puii de găină sau mieii și purceii în așa fel încît să păstreze
pentru reproducere exemplarele cele mai reușite. În societatea noastră
crepusculară funcționează, dimpotrivă, un implacabil criteriu al contraselecției.
Ce-i mai bun din forța noastră socială pleacă afară, rămîn să ne conducă
jigodiile și analfabeții. Merităm. Așa este cînd nu aplici criterii ferme. Nici
nu mă interesează mîncătoriile dintre Firea, Olguța, Dragnea, Țuțuianu, Ponta, Barna,
Cioloș etc. Mă tulbură că niciunul nu are criterii care să fie adecvate unei
țări care are de recuperat o înapoiere civilizațională, culturală, economică,
de mentalități, de educație… enorme. Toți plutesc în magma inculturii de concepție.
Sau a inculturii pur și simplu. Problema devine dureros vizibilă cînd e vorba
de domenii unde este nevoie automat de selecție. În proiectele pentru bani
europeni, în proiectele culturale de anvergură și care necesită bani publici,
în selecția oamenilor care ne reprezintă peste hotare, în selecția oamenilor de
decizie în toate domeniile cheie. Or, lipsa criteriilor, alegerea după
cumetrii, sinecurile au distrus și bruma de credibilitate în toate aceste
instituții. E un război civil între două tabere greu de reconciliat:
instituțiile își bat joc de cetățean, cetățeanul nu dă doi bani pe instituții,
le sabotează cît poate, chiar atunci cînd nu știu ce inițiativă a acestora i-ar
fi favorabilă. Obișnuit de multe decenii să fenteze „statul care îi este dușman”
cetățeanului român nu-i poate trece prin cap că instituțiile statului trebuie
respectate. Așa cum vede, de altfel, „pe afară”, și îi place. Și atunci viața
ne trece în acest război surd care umple serviciile de psihiatrie, din care
nimeni nu cîștigă. Decît niște politicieni șpagofili, care au tot interesul să
nu existe criterii. Pentru că, dacă ar exista, ei ar pieri imediat în neantul
anonimatului care i-a născut spre disperarea noastră. Lipsa de criterii nu
ajută niciodată valoarea, ci numai opusul ei. Parvenitul,
falsul, pseudo-omul. Pseudo-omul are capacitatea absolută de a spurca tot ce-i
stă aproape, de aceea ne pleacă oamenii într-adevăr valoroși. Se simt întinați.
Așa cum se simte orice român onest cînd vorbesc doamna Veorica sau sforarul ei
ventriloc. Să spui că românii te iubesc, să golești pușcăriile pe motiv că sînt
supraaglomerate (a făcut cineva un raport privind infracțiunile comise de
pușcăriașii eliberați abuziv, luni întregi ne-au stresat cu legile grațierii,
acum, liniște?) și să acumulezi averi greu de imaginat într-o țară funcțională, iată performanțele actualei
guvernări. Polițaiul care controlează circulația, profesorul care dă note
elevilor, medicul care decide o operație, regizorul care construiește un
spectacol de teatru, arhitectul care dă aprobarea PUZ-ului, toți au nevoie de
criterii în meseria lor. Pe care să le aplice cu strictețe. Și, firește, toți
ceilalți. Pentru că toți avem nevoie de criterii, chiar dacă unii vor să le
facă să moară.
Christian CRĂCIUN
