Știri

Editorial. ALEGERI

Tot timpul, în fiecare clipă sîntem în situația de a alege. Între mai multe sau mai puține posibilități, alegeri corecte sau alegeri dezastruoase. Sînt însă și împrejurări cînd… nu ai de ales. Acelea sînt de obicei tragice. De aceea nu ar trebui să uităm a binecuvînta momentele cînd putem alege, indiferent între ce și ce, între cine și cine. Ne referim cel mai des la alegerile politice. Pentru că ele sînt un spectacol, mobilizează mase uriașe de oameni, interese, patimi, resurse economice incredibile. 
Mulți au rîs de patima pe care au pus-o românii în urmărirea și comentarea alegerilor din America. Sigur că nu contează nici cît o adiere de frunză părerea noastră, dar fenomenul are, cred, o mare relevanță psihologică și sociologică. Arată clar în ce măsură românii simt cît de mult depindem (și lumea întreagă) de buna funcționare a democrației americane. Această inutilă zarvă dîmbovițeană eu o văd ca pe un omagiu naiv, direct survenind din subconștientul colectiv care-i așteaptă încă pe americanii eliberatori. Ciudat este că o asemenea implicare nu o vedem și pentru alegerile de la noi (nu mai vorbesc de cele din Moldova, cvasi-ignorate în spațiul public, și dezamăgitor comentate, pentru că ne lipsesc specialiștii autentici pe spațiul ex-sovietic). Aici, specialiștii în manipulare au reușit să inducă în mentalul colectiv una dintre cele mai sinistre, mai paralizante, mai distrugătoare idei: toți sînt la fel! Cînd aud asta, mi se ridică instantaneu tensiunea, mai ales că am întîlnit-o vehiculată de oameni în a căror calitate intelectuală și onestitate cred fără ezitare. Nu, nu toți sînt la fel. De altfel, nu există două specii umane, două clase „sociale”, două categorii diferite: „noi”, pe de o parte și „ei, politicienii” pe de altă parte. Ei sînt dintre noi, ne reprezintă perfect, din păcate doar în defectele noastre. Cînd alegem mincinoși, hoți, violatori, falsificatori de diplome nu defectele lor ies la iveală, ci ale noastre. Alegerile, de astă dată într-un sens mai larg decît cel politic, devin cu atît mai importante cu cît am delegat, în anumite domenii, altora puterea de a alege în numele nostru. Personal, poți alege să porți sau nu mască. Dar sînt alții care decid dacă lucrul ăsta este permis. Și așa trebuie să fie, oricîți bitmani ne-ar zăpăci de cap cu inconștiența lor „democratică”.

Sigur, sînt alegeri care pot fi discutate. De pildă, noua izolare. Au ales să închidă piețele. După părerea mea, o alegere proastă moral, medical și economic. Medical, pentru că mi se pare că o piață închisă poate fi mult mai ușor controlată, reglat fluxul de cumpărători în limite de siguranță. Apoi, închiderea unor piețe duce automat laaglomerarea altora, deci efectul e mai degrabă negativ. Aș fi decis, dimpotrivă, rarefierea cît mai decisă a spațiilor de vînzare, între anumite ore ar fi trebuit permisă vînzarea pe trotuare, în părculețe, parcări șamd. Tocmai pentru a micșora numărul de întîlniri. Moral, pentru că s-a făcut o discriminare față de marile magazine. Economic, pentru că i-ai ars pe micii producători autohtoni, încurajînd rechinii importurilor. Omul de rînd și statul pierd economic la alegerea asta. 
Inexistente sînt alegerile din cultură. Despre asta vorbim separat cîndva. Nefericite mi se par și alegerile din învățămînt. Care, culmea, nu respectă deloc „modelul european”. Eu unul percep o frică de a lua măsurile decisive care se impun (nu vom mai avea prea curînd un alt Funeriu). Renunțarea la teze este cea mai proastă măsură care putea fi luată. Spus pe șleau: este o încurajare directă la neînvățare, încă una din numeroasele. Pe vremea cînd școala era structurată după criteriul exigenței, momentul tezelor era unul crucial în cursul trimestrului, la fel de important ca și examenele de admitere, pînă și cea mai loază dintre elevi îi dădea atenție. Cîndva, au scăzut ponderea tezei înginan calculul mediei, acum au eliminat-o de tot. Sigur, alte țări n-au închis școlile și pentru că își permit măști, dezinfectante, testări de siguranță pentru toți copiii. La noi, sînt școli unde copiii vin nemîncați și n-au ciorapi în picioare acum în noiembrie, cum să le mai ceri și mască? – iar școala nu are să le ofere, pentru că și primăria este săracă sau a dat banii pe altceva. 
Cîteva măsuri de urgență de luat în această direcție: tăierea pensiilor speciale, reducerea parlamentului la 300 (nimeni nu protestează că ne pregătim să alegem iar un mega-parlament bugetivor), oprirea imediată a finanțării partidelor de la buget. Și distribuirea sumelor astfel economisite spre învățămînt și sănătate. Ar fi atunci bani pentru a putea desfășura școala în condiții aproape normale. Nu cu pseudo-soluțiile online-ului. Anticipam acum cîteva luni că mințile care urmăresc din prostire ideologică sau din nepricepere deșcolarizarea României (citez încă odată cu admirație titlul dlui. Mircea Platon) vor profita de pandemie pentru a-și duce la capăt punctele de pe agendă. Scoaterea latinei, a orelor de istorie, a gramaticii, transformarea literaturii într-un fel de „comunicare” insipidă… sînt semne ale acestei destructurări. Și încă nu e clar: cine decide încotro se îndreaptă școala românească? E greu de ales. Dar încă mai avem ce alege…
Christian CRĂCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare