Editorial. AL CUI ESTE AVOCATUL POPORULUI?

În 1990, un personaj controversat al istoriei noastre post-decembriste, avocatul liberal Dan Amedeo Lăzărescu propunea înființarea unei instituții numite Avocatul Poporului. După un model occidental, evident, în Suedia ombudsmanul datează de prin 1766. Ne-am mai îmbogățit astfel cu o formă fără fond, o instituție care, teoretic, ar fi trebuit să apere cetățeanul în raport cu abuzurile autorităților publice, birocrația, limitările drepturilor și libertăților. Care a căpătat, în plus și posibilitatea de a contesta legi la Curtea Constituțională. Știe cineva vreun abuz flagrant oprit de AP? În plus, după lovitura de stat din vara lui 2012 această instituție a fost una dintre primele atacate, fiind numit în fruntea ei un membru al partidului de guvernămînt. În felul acesta, guvernul a scăpat de sub controlul Curții Constituționale. După cîteva persoane insignifiante, la conducerea instituției a fost numit Victor Ciorbea, care a reușit contraperformanța de a face din AP una dintre cele mai urîte de către populație componente ale statului român. „Secretul” unei democrații funcționale în lumea contemporană este o continuă tensiune dintre Stat, care tinde să acapareze cît mai multă putere, și societatea civilă, care tinde să reducă la minimum aceste prerogative. 

Avocatul poporului ar trebui să fie un punct nodal al acestor delicate medieri. Nimic din asta la „avocatul” nostru. Intervenția vehementă din această săptămînă a lui Victor Ciorbea în favoarea lui Sorin Oprescu a fost resimțită la nivelul populației ca o apărare a unui infractor. Scontează dl. Ciorbea ce urmări are asta la nivelul percepției publice generale? De 75 de ani statul român este un stat abuziv. De la portar și funcționarul umil, pînă la marii dinozauri politici. Populația s-a învățat cu asta. De cîte legi abuzive sau prost făcute sau prost aplicate sau neaplicate nu s-a lovit fiecare dintre noi? Unde a fost AP în toate aceste cazuri? Decredibilizarea lui Ciorbea este gravă nu datorită personajului – simplu papagal politic – ci pentru că mai distruge o instituție de care bietul cetățean autohton ar avea atîta nevoie. Gestul său vine să adîncească și mai mult teribila prăpastie românească dintre populație și autorități. Două entități care se disprețuiesc și se urăsc reciproc și profund. Cum facem să ne re-cîștigăm respectul? Justiția, poliția, învățămîntul, sănătatea, poliția…ca să nu mai vorbesc de ierarhia politică, de la primarul de comună la parlament, guvern, președinție, au rate de neîncredere colosale. Fenomenul este următorul: există oameni de ispravă și de competență în mai toate alveolele socio-profesionale. Dar nu avem Instituții (cu majusculă) de stat care să funcționeze la nivel de performanță. Și dacă, după principiul „omul sfințește locul”, apar totuși unele enclave conduse de oameni cu har, se preocupă alții să distrugă repede ceea ce s-a realizat, de îndată ce „ctitorul” nu mai este. Uitați-vă ce s-a întîmplat acum cu maestrul Hollender și Festivalul Enescu. 

Doar pentru că vorbea mereu despre ne-trebnicia autorităților care nu sunt în stare să construiască într-o capitală europeană o sală de concerte competitivă. Apropo: ce se mai lăuda Oprescu, de cîte ori era întrebat, că va construi un asemenea complex cultural multifuncțional. Nu costă nimic să dai din gură. Dintre cei doi, Oprescu și Ciorbea, nu știu care este mai dăunător obștii. Amîndoi au făcut foarte mult rău. Nu există primar post-decembrist sub care Bucureștiul să fi fost mai distrus ca sub domnia doctorului cinic. Și nu am avut mulți politicieni care să-și sfideze cu atîta nepăsare condiția, precum dl. Ciorbea. Dacă era cu adevărat interesat de condițiile din pușcării, s-ar fi implicat (ca să păstrăm arealul politic) și în cazul detenției Elenei Udrea. Ar fi răspuns la zecile de cereri care-i atrăgeau atenția asupra neconstituționalității unor acte guvernamentale. Recent a fost cazul Legii 217, care a stîrnit multe discuții. Dl. Ciorbea ne-a întîmpinat cu o tăcere asurzitoare, deși funcția lui ar fi fost de a cere, simplu, avizul Curții Constituționale. La fel cînd parlamentarii și-au mărit cu nesimțire veniturile, creîndu-și avantaje în sistemul bugetar care contrazic vehement bunul simț și Constituția. Atunci vocea metalică a ex-premierului nu s-a auzit pîs. În concluzie: al cui avocat este dl. Ciorbea? În nici un caz al „poporului”, ca parte perpetuă în dialog cu „statul”. Nu, este doar un Stănică Rațiu de duzină, avocat al clicii politicianiste transpartinice și luptător neostoit pentru privilegiile puternicilor zilei. Penali cu procese în curs ne fac agenda publică și Ciorbea tace. Avocatul complice. 

Christian CRĂCIUN