Editorial. AGONIA EUROPEI

Într-o carte de convorbiri cu tînărul Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii, întîlnirile avînd loc prin 1988, părintele Nicolae Steinhardt are un adevărat eseu dialogic cu titlul de mai sus. Eseu în care critică hipnoza Occidentului în fața lui Gorbaciov și o face din perspectiva celui care știe, care a simțit pe propria-i piele care este adevărul comunismului. El face un inventar istoric al cedărilor euro-americane în fața rușilor: „Congresul american face pentru ruși mult mai mult decît un întreg arsenal de bombe atomice…”. „Dacă cumva ar dori s-o facă vor cuceri Europa în 24 de ore, pentru că atît Germania, cît și Franța, cît și celelalte țări se vor preda rușilor integral”. Se vor preda fără luptă, „prin telefon” spune bătrînul avva. Dacă ar vedea astăzi cum își rîde Putin de „negocierile” cu Eur-America, și-ar întări de o sută de ori cuvintele. Acum cîteva zile, Herta Müller, și ea dintre cei ce știu și spun cu voce tare ce înseamnă comunismul, rostește aceeași idee: „Die Welt: De ce nu se va opri? Și va primi ceea ce vrea? Herta Muller: Da, pentru ca Occidentul este neputincios și mai și strigă în gura mare că e neputincios. Sigur că nu se poate pune capăt agresiunii sale cu mijloace militare, dar nu trebuie să o și spui mereu. Oamenii din Europa de Est, care au trăit ocupația sovietică, știu că dictatorii de teapa lui Putin nu reacționează decît la forță”. 

Aici ne aflăm: agonia Occidentului stă în abdicarea de la valorile lui, apologia comodității și îmbuibării, disponibilitatea lașă la orice compromis. Își strigă în gura mare impotența, cum foarte plastic spune scriitoarea laureată Nobel. Acum cîteva săptămîni o ridicolă manifestație cu mulți șefi de state în centrul Parisului a încercat să exprime o așa zisă solidaritate cu ziariștii asasinați. La puțină vreme, 21 de creștini au fost decapitați în văzul lumii de oamenii Statului Islamic. De astă dată nu s-a auzit niciun suspin de solidaritate, nici un „ je suis chrétien”. Tăcere totală. Un alt simptom al aceleași agonii îndelungi a valorilor Europei. Acum buldozerele distrug situl arheologic de la Nimrod și muzeele cu artă asiriană. Iar „corecții politic” anti- colonialism nu suflă o vorbă că singurele valori ale acestor culturi vor rămîne totuși cele de la Louvru sau British Museum. Sunt proteste ca niște ciripituri ale UNESCO, pentru că tiermondismul și anticapitalismul își arată falimentul de ideologii complice la crime umane și culturale. 

Venerabilul Neagu Djuvara are chiar o întreagă lucrare, greu de citit și de aceea puțin comentată la noi față de meritele ei și față de altele mai „scandaloase” ale autorului, în care,  încercînd să descopere anumite legități ale istoriei, vorbește despre inexorabilul sfîrșit al civilizației occidentale. La care se pare că suntem martori. Drept este că democrația are prin chiar esența ei „defectul” că nu se poate impune cu forța.  Suntem deja, spun specialiștii, (deși presa noastră nu prea aduce vorba despre asta, preocupată mai mult de Eurovision și de sutienul nu știu cărei doamne) în plin „război hibrid”. Paradoxal, România ar putea avea de cîștigat, pentru că ea redevine o miză: prin gurile Dunării, Marea Neagră și prin Republica Moldova. Dar poate și pierde totul: pentru că lașitatea și cupiditatea politicienilor noștri sunt chiar mai mari decît cele ale occidentalilor. 2015 va aduce, cred, surprinzătoare mutări pe scena politică internă. Herta Müller are din nou dreptate în interviul citat: de la tiranie nu se trece direct și automat la democrație, există o fază intermediară, după care abia se alege, se poate reveni la un regim autoritar sau stabiliza o democrație autentică. Este exact situația țării noastre, aflată încă într-o pre-democrație extrem de vulnerabilă și intern și extern. Unii spun că situația noastră este asemănătoare cu cea din preajma primului război mondial. Există însă o deosebire fundamentală: nu mai avem o elită conducătoare cultă, inteligentă și capabilă să pună mai presus de orice interesul țării, așa cum avut atunci. După cum nici Europa sau America nu mai au asemenea conducători. Prietenii mă acuză că sunt defetist. Ar fi bine… dar dacă sunt numai realist? Faptul că oameni bine văzători în circumstanțe, nerobiți ideologic, fără să se știe între ei cînd au emis aceste diagnostice, spun practic același lucru despre agonia unui continent în care s-a născut civilizația modernă, are de ce să ne pună pe gînduri. Poate că telefonul de capitulare a și fost dat….

Christian CRĂCIUN