Dacă astăzi ar apărea Delirul lui Marin Preda (1975, iată 40 de ani!), autorul ar putea fi sancționat cu „pușcărie de la 3 luni la 3 ani” pentru „promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid”. Unde suntem, deci? Răzbunarea postumă a acelui individ pernicios numit – culmea – tot Antonescu (Crin) este cumplită. Legea preparată de fostul personaj important al politicii românești și promulgată irațional în această săptămînă de președinte este prost concepută, prost scrisă, plină de ambiguități care pot provoca multă confuzie și enorm de mult rău. În interviul dat pentru Adevărul Live istoricul Marius Oprea pune, cred, foarte corect problema, atrăgînd atenția că legea va avea efecte perverse, adică opuse intențiilor, încurajînd tocmai radicalizarea extremei drepte (insignifiantă la noi, unde nu vedem marșuri de organizații fasciste, precum în marile orașe occidentale) și a antisemitismului. Folosirea în textul legii a unor termeni ambigui gen „vinovați de…” „propagandă” etc. deschide calea unor posibile abuzuri. Cel mai periculos și mai sfidător mi se pare că se pune la temelia legii acuzația de „legionar” a tribunalelor din anii 50, cînd, se știe, orice opozant al regimului, chit că nu avusese nimic de-a face cu Antonescu sau legionarii (atenție, se uită că, după un anume moment aceștia au devenit inamici) era trimis la închisoare sub această formulă atotcuprinzătoare. Astfel, un om care a fost cu totul despărțit de legionari, Mircea Vulcănescu, pare a fi una dintre primele victime de azi. După ce l-au ucis în pușcărie, comuniștii îl ucid și a doua oară în efigie simbolică. Legea contrazice măcar cîteva articole din constituție care garantează libertatea de expresie, de asociere și interzic cenzura. Cum se va putea monitoriza activitatea contrară acestei legi pe internet? Practic nu se poate face decît prin alcătuirea unor liste negre. Cu alte cuvinte, cineva decide din capul locului, ante factum, că anumite persoane sunt vinovate. Sau cum vor proceda autoritățile cu anualele sărbătoriri ale amiralului Horthy sau ale altor lideri fasciști maghiari de la Ciuc? Îi arestează pe participanți pentru manifestări fasciste, sau le acordă tot sprijinul, ca și pînă acum, în virtutea dreptului minorităților de a-și apăra identitatea etc etc. Sau, nu cumva eu însumi pot fi acuzat pentru ultima frază de xenofobie, dar extremiștii maghiari care tot ridică statui, nu?
Cum vedeți, această lege nu rezolvă nicio problemă dar creează o mie. Ea este rodul unor ideologii pernicioase și a unei încercări sinistre de a ne anula istoria adevărată. Pentru a se „acoperi”, autorii au introdus și ceva despre cultul lui Ceaușescu. Ceva la fel de aberant. Ce vor face autoritățile, îi vor aresta pe pensionarii care aprind o lumânare sau duc o colivă pe 26 ianuarie la cimitirul Ghencea? 75% dintre elevii mei spun că știu de la părinți că pe vremea lui Ceaușescu „era mai bine” (mai toți cunoscuții mei pensionari cred la fel) pentru că tot omul avea „serviciu”, primea apartament și era mai multă ordine. Puțini vorbesc și despre partea negativă: că nu era mîncare și era frig. Nimeni nu aduce în discuție crimele regimului. Ce facem cu oamenii ăștia? Îi arestăm și pe ei?
După 1990, multă lume de bună credință a sperat că va începe un „proces al comunismului”, dacă nu pe plan juridic, precum cel de la Nuremberg, măcar în plan moral și istoric. În loc de asta, a început foarte repede, din străinătate și din țară, un ciudat proces al marilor interbelici de dreapta. Un război contra unui „fascism” de mult mort și îngropat. Deci, să presupunem că eu scriu un articol în care spun „Martin Heidegger este cel mai mare filosof al sec. XX”. În Germania această frază ar trece cel mult drept o banalitate, în România celui mai mare, cinstit și competent legislativ european aș fi condamnat pentru susținerea elogioasă al unui exponent de frunte ale regimului hitlerist. Iată în ce drag de fundătură ne-au băgat competenții noștri legiuitori.
În sfîrșit, o altă consecință perversă a acestei capodopere de absurd juridic… Ea joacă pe confuzia caracteristică bolșevismului între „dreapta” și „extrema dreaptă”. Sunt rafturi de lucrări de politologie care au explicat această intenționată confuzie. Prin inducerea ei, stînga și-a putut lichida „la global” inamicii. Dat fiind că România este de 25 de ani o pseudo-democrație tardo-comunistă, în virtutea acestei legi orice protest social, public, împotriva regimului va putea fi cu ușurință asimilat unei manifestări extremiste de dreapta și reprimat ca atare în modul cel mai „legal ” posibil. Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România estimează la 2 milioane numărul celor trecuți prin închisorile comuniste între 1944-1964. Memoria lor este din nou încarcerată.
Christian CRĂCIUN
