Editorial

CĂRŢILE UNOR OAMENI…

Aşadar, dl. Voiculescu a mai scris o carte. Care are toate şansele să devină peste nu prea mulţi ani un bun material ilustrativ la nişte cursuri de psihiatrie. Rubrica delir de putere. „Delir euforic în care bolnavii pretind că sunt personalităţi sociale deosebite, că deţin bunuri materiale imense, care le asigură o poziţie privilegiată, sau că sînt comandanţii unor unităţi militare reale sau imaginare, ceea ce le oferă o deosebită putere de decizie” (Constantin Gorgos, Dicţionar Enciclopedic de Psihiatrie, vol. 3, p. 796). Totul, dar absolut totul în această carte este scris spre a demonstra cum autorul trage toate sforile în România, cum toţi, de la şefi de partide la casa regală (din păcate! n.m.) i se subordonează, cum el e singurul care are clarviziune şi construieşte ca un demiurg un viitor care se împiedică de un singur ciot: Traian Băsescu şi justiţia aservită lui. Nu trebuie deloc luat ca o deriziune ceea ce am scris, astfel de oameni au marcat epoca modernă cu sînge, foarte mult sînge. Nu spun că Voiculescu ar vrea să fie preşedinte, cred că asta l-ar plictisi mai degrabă, el vrea să fie cel care îl numeşte (în ascuns, fireşte) pe viitorul preşedinte, om de paie precum este actualul cvasi-lider al conservatorilor. De aceea îi dispreţuieşte pe cei care au avut aceeaşi intenţie ca şi el, dar care au pierdut, precum Vântu. Apropo: observ cu surprindere că Mircea Geoană are o presă foarte bună, mulţi îl văd ca pe un om rafinat, echilibrat, cult, o certă valoare a politicii româneşti. După cele scrise de Voiculescu, dacă memoria n-ar funcţiona nesincopat, ne-am aminti de preşedintele de o noapte, de episodul jacuzzi (j’accuse? Doar de acolo vine substantivul intelectual) sau de cel, şi mai obscur, al vizitei la Moscova din ajunul alegerilor. Cum să crezi în Geoană? Pentru mine, omul de la Grivco reprezintă metonimic răul pe care l-a in-corporat Securitatea, de la origini pînă azi. Excelent manipulator de oameni, de la stupizii care rostogolesc la coadă la spanac sau la spital „informaţiile” şi ideile din programul Antenei 3, la Mircea Diaconu sau alţi intelectuali care au tocit de-a lungul vremii podelele respectivei instituţii, „profesorul”, cum îi place să i se spună, are despre oameni o părere execrabilă, ei sunt mărfuri de cumpărat & instrumente de folosit. Cartea omului cu o lentilă este un document uluitor despre vremea noastră şi apele murdare din care ea se hrăneşte. Cert este că megalomania personajului face fireşte mai mult rău celor pe care îi vede doar ca pe umilii săi servitori, precum cutare şef de partid pe care îl face să aştepte planificat în anticameră. Numai că Voiculescu Dan nu este puternic, multă putere deţine (încă) Sistemul din spatele său, cu reprezentanţii cei mai ciudaţi, precum acel pensionar de peste 80 de ani care a strâns nu ştiu câte sute de semnături pentru Diaconu, un atom din marea armată de cîrtiţe pe care vechiul regim ni le-a lăsat pentru a se clona sub forma „democraţiei originale”. Voiculescu Dan este generalul vizibil al acestui detaşament invizibil. Dar, pentru că mîndria i-a pierdut pe mulţi, vrea să ne convingă să-i fim şi recunoscători pentru asta, să-l idolatrizăm precum preotul lui personal, Gâdea. Din fericire, pentru oamenii lucizi este ridicol şi anacronic iar pentru istorie un rebut. Şi pentru justiţie un caz foarte mănos. Iar lui îi este pur şi simplu frică. Este ceea ce se citeşte în filigranul fiecărei pagini a acestei cărţi megalomane.

P.S. Dna Alina Mungiu-Pippidi care se ocupă printre multe altele şi de curăţenia morală a universităţilor româneşti, se dedă la mirabile acrobaţii logice în ideea de a ne dovedi ce progrese face România sub regimul Ponta. Plagiatul? Aş, un bagatel lucru, de vreme ce atîţia plagiază, de vreme ce cutare politician are amantă tînără (numai doamna profesor poate vedea legătura logică), ce importanţă are plagiatul primului ministru, de vreme ce…. Doamna Mungiu scrie despletit, mereu prea lung. Este centrul lumii, la fel ca şi Voiculescu. Despre a cărui prezenţă în guvernare nu spune nimic. Rîvnesc un articol în care să ne spună în trei propoziţii dacă plagiatul lui Ponta justifică, măcar moral dacă nu penal, funcţia pe care o ocupă. Şi dacă n-ar trebui, simplu, să-şi dea demisia…Atît!                                 

Christian CRĂCIUN