Un studiu sociologic recent dat publicității a furnizat acest procent de analfabeți funcțional printre elevii români. Un analfabet funcțional este cineva care știe să citească, dar nu înțelege sensul celor citite, nu poate efectua operații logice elementare, nu poate discerne o informație. Pe fondul unei percepții publice foarte negative la adresa învățămîntului, lumea s-a scandalizat în fața acestei cifre. Ca om îmbătrînit în sistem, pot spune deschis că este un procent optimist, în realitate cred că este mult mai mare. Cauzele? – vine imediat întrebarea. Să spun imediat că trebuie să fim și atenți la ce ne raportăm. Invocarea testelor de tip PISA, ca pe un fel de „literă de evanghelie” nu este neapărat relevantă. Vezi aici un articol mai vechi, dar edificator: http://dilemaveche.ro/sectiune/la-singular-si-la-plural/articol/ce-nu-spun-testele-pisa-comparaison-nest-pas-raison.
Pentru că sistemul nostru de învăţă#mînt, programele de studiu și de evaluare sunt altfel structurate și mulți elevi nu înțeleg pur și simplu ce li se cere, neobișnuiți cu asemenea tip de cerințe „integrative”. Atunci rezultatele sunt mai slabe decît nivelul lor real de cunoștințe și abilități raționale. Dar școala românească furnizează analfabeți pentru că așa este concepută. Pentru că de 30 de ani se introduc forme fără fond, imitații caraghioase și parțiale luate de pe te miri unde, fără o minimă gîndire asupra implicațiilor. Felul în care este concepută predarea limbii și literaturii române duce la acest analfabetism funcțional și nimeni nu vrea să vadă asta. Se tot vîntură flamura zdrențuită a tot felul de „modele”: finlandez, american, francez etc. Omițîndu-se a se spune că respectivele „modele” produc procente chiar mai mari de analfabeți. Dar sunt mult mai eficiente în „abilitățile” formării de roboți perfecți ai Sistemului. Nu vă lăsați păcăliți: cînd se vorbește, aparent convingător, despre „integrarea socială a absolvenților”, despre asta este vorba: omul fără însușiri perfect. Ei au cîteva școli de tradiție în care-și formează elitele conducătoare, pe bani foarte mulți. Învățămîntul de stat, general, este făcut să scadă tot mai mult nivelul de cultură. Ne mîndrim cu succesele „sistemului” nostru, dar poate cineva spune cu exactitate cîte se datorează strict muncii de la clasă și profesorilor cu har (mulți, incredibil de mulți, altfel șandramaua s-ar dărîma) din școală și cîte sacrificării copilăriei pe altarul „meditațiilor”? Un nenorocit de sistem paralel, fără de care ce s-ar întîmpla?
Elevii vin din gimnaziu la liceu fără să știe să ia notițe, sufocați de
metoda tîmpitoare a dictării de „comentarii” prefabricate cu care sunt îndopați și care să-i facă să ia note mari la Capacitate. Apoi intră la facultate fără să știe chestiuni elementare ale muncii intelectuale, organizarea unei bibliografii tematice de exemplu, pentru că n-au avut timp să învețe asta.
După părerea mea, lucrurile s-ar putea schimba prin transformarea sistemului de evaluare. Și prin renunțarea la fetișizarea procentului de promovabilitate, a conceperii corijenței ca pe un eșec. Elevul învață ceea ce-i ceri, ceea ce i se cere pentru examen.
Ce facem cu acest procent îngrozitor de elevi analfabeți funcțional? Vă gîndiți că ei sunt votanții de mîine? Și de azi, de altfel… Cum pot ei oare decide care candidat sau doctrină politică sunt mai bune, cum pot scăpa de asaltul idiotizant al emisiunilor TV (care i-au identificat foarte bine)?
Democrația despre care tot batem apa-n piuă nu funcționează cu analfabeți literal și civic. În felul acesta vedem că problema este mult mai gravă decît un procent de populație care nu știe să citească o reclamă la televizor sau instrucțiunile de folosire ale unui robot de bucătărie. Oricum, n-ar trebui să dormim liniștiți în fața acestei cifre: 42%! Și mai ales decidenții noștri! Procentul acesta face pereche perfectă cu un altul, care arată că peste 50% dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an. Aș face asemenea studii sociologice mai țintite, de pildă în mediul studențesc… inclusiv cel al umanitarelor. Cred că am avea surprize…cel puțin statistic. Ideea este că totul pare să conspire la întreținerea superstiției că avem un învățămînt extraordinar și creșterea procentului din titlu.
Abia m-am întors de la tîrgul de carte Gaudeamus. Cine vede înghesuiala de acolo, poate nutri iluzii deșarte, ca să folosesc o expresie tradițională. Segmentul de populație este, totuși, minim. Apoi ieși pe stradă, în autobuz, te uiți la Tv la emisiuni de tot felul, și mai ales la cele politice și te apucă amocul. Vezi că, de fapt, cei vreo sută de mii de vizitatori ai Tîrgului nu au absolut nicio relevanță. Electorală, nici atît. Nici de lideri de opinie.
42% este mult mai mare și mai puternic. Tocmai de aceea eforturile tuturor regimurilor de tristă actualitate au fost de a mări acest procent, care le asigură subzistența. Nu de mirări și revolte ipocrite în presa complice la această degradare avem nevoie. Ci de trezire și luciditate.
Christian CRĂCIUN
