Editorial

Dar am spus că nu mă ocup de acest guvern, un mare pas înapoi faţă de guvernul Ungureanu. Ci de re-românizarea celei de-a doua Românii. Care nu se poate face decît prin cultură, prin limba română. Să sperăm că cei doi miniştri liberali aflaţi la ministerele în chestiune, externe şi cultură, vor fi la înălţimea misiunii lor istorice, dată fiind contribuţia liberalismului la formarea României moderne. Atunci cînd se face bilanţul ultimilor ani din istoria noastră, foarte discreta dar continua apropiere între Bucureşti şi Chişinău este omisă. Numărul mereu în creştere de burse de studii, acordarea cetăţeniei române, recepţionarea Radio România pe tot întinsul Basarabiei (eveniment trecut la rubrica diverse şi cvasi-ignorat de presa noastră acum doar cîteva luni), acum acest milion de cărţi sunt evenimente care ar trebui să ne bucure. Nu iau în discuţie aspectele diplomatice, nici stupiditatea oamenilor de la Bruxelles care căutau traducători din moldovenească în română. Americanii, mai bine informaţi istoric, în analizele lor strategice, iau în considerare ca un eveniment foarte probabil, o apropiere decisivă între cele două Românii. Este mult de lucru, la mentalitate dar şi la contextul geo-politic, şi mai ales la noi înşine.  Avem foarte multe de învăţat de la moldoveni, după cum noi reprezentăm pentru ei Occidentul. Asta ar trebui să ne sporească simţul responsabilităţii. Şi tot ei ar putea să ne redeştepte un anume sentiment istoric pe care snobismul nostru amnezic îl ignoră azi, uneori cu panaş „teoretic”. Un milion de cărţi sunt un milion de legături noi ale limbii române cu limba română. Nu vi se pare că trăim un nou 1918? Fi-vom la înălţimea lui, ca naţiune? Avem o mie de ONG-uri (simbolic vorbesc) pentru apărarea cîinilor vagabonzi şi tocarea banilor europeni (sau invers). N-ar fi trebuit să avem de mult şi o mie de organizaţii care să care cărţi şi reviste în toate cătunele Basarabiei? Pe vremuri (ce vremuri!) a existat un astfel de „ONG” pe nume Badea Cârţan, care căra zeci de mii de volume în Transilvania. Vreau să spun că istoria se face sub ochii noştri şi că asta ar trebui să ne scoată din deprimismul tembel care ne blochează perspectiva viitorului, ferească Dumnezeu ca fraţii transpruteni să primească de la noi în loc de cărţi această perspectivă mărginită, lăcrămoasă şi lipsită de bărbăţie asupra prezentului. Mi-e teamă că suntem naţionalişti şi ne sare muştarul demnităţii etnice doar cînd e vorba de UDMR. Cînd avem o construcţie diplomatică, istorică, social-economică, de mentalitate, trecem pe lîngă ea cu o condamnabilă cecitate. Un milion de cărţi pleacă spre Basarabia ca un milion de seminţe. Fi-vom demni să îngrijim ogorul şi să culegem roadele?