Editorial

LIMBA ROMÂNĂ CA LIMBĂ MOARTĂ

Acum cîţiva ani, am publicat un eseu cu acest titlu, apărut între timp în volumul ISOGRAFII, care a stîrnit ceva ecouri prin pesimismul lui declarat. La această nouă sărbătorire a ceea ce bombastic şi grandilocvent şi anacolutic este numit „ziua limbii române”, el rămîne de o tristă actualitate. Fiind prea mare pentru a-l reproduce aici, mă mulţumesc la cîteva adaosuri marginale. Aş observa că este un nonsens să elogiem limba română într-un limbaj de lemn, lozincard, caracterizat prin precaritate semantică, sintactică şi de nuanţe. Foarte multe regimente luptă harnic întru distrugerea limbii române. Mai întîi presa, scrisă şi audiovizuală. O agresiune zilnică şi epidemică la adresa unei limbi cîndva bogate. Mă refer la televiziunea şi radioul oficiale. Cele private sunt de-a dreptul un puroi. BBC-ul reprezintă, de pildă, un adevărat standard de pronunţie şi folosire a limbii engleze. La noi, deprofesionalizarea galopantă care se face resimţită în toate domeniile are efecte dureroase în modul în care radioul şi televiziunea „de stat” folosesc limba română. Este vorba de ceea ce aş numi un analfabetism cultural, nu e locul aici să depliez termenul. Mai departe, cine citeşte presa politică din Interbelic poate măsura distanţa lingvistică faţă de sărăcia de vocabular şi sintactică a limbii de azi. 

Azi se vorbeşte cu un minimum de cuvinte, în fraze scurte de tip sms, împestriţate de englezisme, cu totală indiferenţă la accentuare şi muzicalitate şi precizie, singura „originalitate” căutată fiind cea a vulgarităţii. Al doilea detaşament de buldozere împotriva limbii este cel al politicienilor. Meseria lor fiind vorbirea, la ei pauperitatea limbii şi incorectitudinile sunt mai vizibile. Unele ajung subiect de scheciuri satirice. Avem miniştri ajunşi embleme ale analfabetismului. A trecut vremea maioresciană în care discursurile parlamentare erau tipărite ca model de artă oratorică şi se citeau cu delicii. Aici ajung la al treilea detaşament de distrugere: şcoala. Prin anularea dimensiunii culturale a literaturii, prin reducerea ei la aspectul pur informaţional, la scheme, itemi, paradigme şi alte abstracţiuni, şcoala nu a făcut altceva decît să restrîngă la maximum interesul pentru bogăţia substanţială a limbii. Cîtă vreme limba este redusă la funcţia de simplu instrument de comunicare, ea va avea firesc un număr tot mai redus de cuvinte şi de reguli, mulţumindu-se să vorbească despre nevoile elementare şi regresînd spre interjecţii. Ea are însă şi o dimensiune valorică, spirituală (să nu ocolim cuvîntul, interdicţia de a folosi anumite cuvinte e alt semn al apusului unei limbi) pe care decidenţii o ignoră. Legat de asta, o să vă surprindă că adaug la lista agenţilor nocivi care degradează limba română pe „scriitori”. Se scrie mult, prost, în numele unui „autenticism” care cică ar reproduce fidel limbajul străzii suntem scăldaţi în mocirla vulgarităţii. Şi cînd spun vulgaritate nu mă refer la folosirea cuvintelor deocheate, ci la vulgaritatea îngemănată a inculturii şi a lipsei de talent. Atît în proză, cît şi în poezie se cultivă un stil „minimalist”, cît mai puţine cuvinte, cît mai scurte notaţii, un Proust sau un Thomas Mann ne-ar năuci. Am văzut chiar, şocat, într-o revistă culturală de prestigiu, un recenzent care voia să spună ceva „de rău” despre cartea unui adversar de idei şi nu a găsit ce să-i reproşeze decît că scrie prea bine, şi în felul acesta ideile lui pernicioase se insinuează în minţile virgine ale cititorilor. A devenit deci o infracţiune să scrii într-o limbă frumoasă, bogată, nuanţată, logică, fastuoasă. Iar acum văd imberbi salutînd entuziast ziua limbii române în limba engleză (sic!). În rest, comunicăm mult pe FB şi „mediul fiind mesajul” asta ne alterează iremediabil, căci aşa zisa reţea de socializare este, în realitate, una de atomizare socială. Dar asta este deja o altă poveste. Ziua limbii române se cere celebrată nu cu imnuri şi fanfare, ci cu bocete (care, apropo, sunt de o frumuseţe poetică şi de vocabular absolută), căci o purtăm pe ultimul ei drum.

P.S. Sub regimul unui plagiator, cînd instituţii culturale fundamentale dispar rînd pe rînd, cînd oamenii de cultură reprezentativi sunt practic persona non grata la TVR şi RRA, cînd ţipetele isterice fac rating, cînd subiectele de bac încurajează analfabetismul, cînd ne lipsesc nu numai modelele morale ci şi cele de limbă (nu că ele nu există, dar sunt expulzate din prim plan), ziua limbii române ar trebui celebrată tăcînd şi plîngînd.

Christian CRĂCIUN