Mă gîndisem la un moment dat să rog conducerea ziarului să pună în locul acestui editorial un dreptunghi negru. Ca semn de doliu pentru democraţia română, dar şi ca semn al iraţionalului absolut în care am fost aruncaţi. România a devenit o ţară haotică, imprevizibilă, nici o lege nu mai este respectată de către guvernanţi. Dar chestia s-a mai făcut, şi oricum…puţin le pasă. Nu le pasă lor de Curtea Constituţională, dar de un biet articol dintrr-o foaie de provincie! În realitate, banda (căci asta este în realitate) lui Ponta suferă de un enorm complex de ilegitimitate. Veniţi la putere în parlament prin ignobile manevre de culise, promisiuni funambuleşti şi şantaj, au uitat imediat de toate făgăduinţele. Aţi numărat de cîte ori a călcat legea actualul guvern, în frunte cu plagiatorul şef? Căci de acum, după ce a devenit cunoscut pe plan mondial, nu i se mai poate şterge de pe frunte acest calificativ. Pot încerca să-l spele toate televiziunile aservite, nu va reuşi să inventeze arielul anti-plagiat. A devenit obsesiv să numeri toate călcările de lege (ca să nu mai vorbim de morală şi de principii democratice, astea sunt fineţuri inaccesibile micului Titulescu) ale unui prim ministru bolnav de putere şi obsedat de fantoma lui Băsescu. Sigur, el nu poate fi suspendat. Doar dispreţuit.
De unde l-o fi scos, de exemplu, pe acest „ministru” al învăţămîntului, francamente analfabet, care chiar este convins de misiunea sa mesianică de a schimba totul în învăţămînt? Deja rolul istoric al lui Ponta s-a epuizat. Incredibil de repede. Sigur, el îşi poate continua lovitura de stat parlamentară, (cum deja s-a observat, cam asta este esenţa ultimelor evenimente). Îl poate demite pe preşedinte. Poate numi în toate posturile din ţară oameni fideli. Şi ce dacă? Nenorcirea este că nu are anvergură de dictator. Este un mărunt însetat de putere şi atît. Asta nu înseamnă că nu este periculos. Teribil de periculos. Aşa era şi Ceauşescu. Cel de-al doilea om de la conducere, Antonescu, este loserul prin definiţie. Se uită cum Ponta tunde zilnic instituţia prezidenţială de cîte o atribuţie, încît, dacă va ajunge la Cotroceni, (speranţă care îi atestă deplin statutul mai sus numit de loser), nu-i va rămîne decît să vîneze bufniţele din parc. În sfîrşit, al treilea, şi care este, de fapt, cel dintîi prin putere, Voiculescu, a simţit cum îi trece glonţul tras de Năstase pe la ureche. A fugit imediat din parlament, căci totul este o probă contratimp. Speră să îl dărîme pe Băsescu şi apoi să distrugă justiţia înainte de a i se termina procesele. Între timp, se întîmplă tot felul de lucruri stranii. Parlamentul respinge o lege de revenire la salariile dinaintea reducerii de către mişelul de Boc. O lege a sănătăţii care prevede privatizarea spitalelor e gata să intre în discuţie, adică exact legea împotriva căreia s-au răsculat civicii de astă iarnă. Şi în fiecare zi, dacă citim cu atenţie, vedem asemenea grozăvii. Dar, mai grav decît toate astea, este că, într-un moment de mari decizii pentru Europa în derivă, de care, inevitabil, depinde şi viitorul nostru, avem un ministru de externe incapabil de a formula cîteva propoziţii cu sens despre obiectivele politicii noastre externe, dar capabil de a încălca reglementările propriului minister. Şi un prim ministru care minte mai des decît respiră. Preşedintele şi-a călcat peste orgoliul care, cum ştim, nu-i lipseşte şi, punînd mai presus interesul naţional, n-a plecat la summit. Dacă ar vrea să facă şi el un bine patriei, dl. Ponta ar trebui să demisioneze imediat, împreună cu întregul său guvern de tristă prezenţă şi să organizeze de urgenţă alegeri anticipate. Să ştim cum stăm. Vă întreb: pe cine poate numi PSD ca şef de partid sau ca prim ministru după dispariţia lui Ponta? Nu vă sperie golul? În rest, pe Google Maps, România apare ca un imens dreptunghi negru. Staţi: începe Săptămîna de solidaritate anti-plagiat! (Christian CRĂCIUN)
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!