Știri

Editorial

PE CINE PUNEM ÎN LOC…

Pînă acum puciştilor le-a ieşit aproape totul. Sigur, folosirea cuvîntului „pucişti” este incorectă politic şi mi-ar putea aduce aspre sancţiuni. Dar tot ce se întîmplă de două luni încoace este nu doar ilegal, este şi imoral. Acum un ceas, Ministrul de Interne Rus şi-a anunţat demisia, ca şi ministrul delegat pentru Administraţie. Din cauza presiunilor politice. Asta spune tot despre ceea ce înseamnă cu adevărat această aberantă numărătoare a votanţilor după ce  votul a avut loc. În discuţii cu amici foarte anti-Băsescu, m-a izbit următorul „argument”: să-l schimbăm pe matroz, după aia vedem noi. Dintr-un scrupul de „obiectivitate” unii recunosc nulitatea patentă a dnilor. Ponta & Antonescu, dar aruncau în aer această teorie cu prioritatea absolută a schimbării cu orice preţ a preşedintelui ales. La întrebarea mea: şi pe cine puneţi în loc? – venea răspunsul citat mai sus, care pe mine unul mă năuceşte. Cît de orb trebuie să fii ca să nu vezi că această obstinaţie de a-l înlocui înainte de vreme nu numai că nu a rezolvat nici una dintre problemele grave ale ţării, ci le-a agravat pînă în pragul colapsului!

Cine a citit analiza excepţională a economistului Lucian Croitoru, are de ce să cadă pe gînduri. Dar la televiziunile noastre de ghenă nu vedeţi asemenea analize. Se spune că investiţiile au fost scăzute drastic, cu peste 60%, fiind nevoie de bani pentru distracţia cu referendumul, pentru avalanşa de angajări în administraţie de care nimeni nu se mai ocupă. Toate sacrificiile grele de pe timpul sărmanului Boc pentru a salva ţara de criză (ca specialist în analiza de text vă rog să observaţi cum cei doi care conduc ţara de la televizor evită cu obstinaţie folosirea cuvîntului criză, dînd senzaţia că Băsescu a impus austeritatea pentru că aşa a vrut nemernicia lui, nu pentru că numai aşa se putea salva ţara) s-au pulverizat, şi efectele se vor vedea în lunile următoare, indiferent de cine va cîştiga războiul civil în care ne-au antrenat. Toată povestea asta cu listele este o cacealma oribilă. După cum precizează în sfîrşit CCR, este vorba de listele după care s-a organizat referendumul, nu de liste cine ştie cum actualizate. Deci: toată această buimăceală salutată de Vocea Rusiei duce în neant. Sunt realmente 80% din cei care au particpat la referendum împotriva lui Băsescu, dar asta nu însemană cu toţi sunt pentru Antonescu. Populaţia a invalidat decizia unei majorităţi parlamentare de conjunctură. Asta nu trebuie omis în nici o analiză. Prezentarea referendumului ca un fel de substitut de alegeri prezidenţiale este o altă şmecherie de imagine, singurul preşedinte ales este Băsescu, morga ridicolă cu care Antonescu vine la tribuna de la Cotroceni nu poate masca impostura.. El va rămîne pînă la sfîrşitul carierei sale politice un înlocuitor. Niciodată un făcător de politică autentică. De aici replica groaznică pe care o citam: vedem noi. Majoritatea celor care îl urăsc pe Băsescu (discutarea politicii în termeni de ură/iubire este ea însăşi un semn de subdezvoltare democratică) nu îl acceptă pe Antonescu. Dacă ar fi raţionali, şi mai ales dacă ar avea o privire lucidă asupra interesului naţional, economic şi politic, ar realiza că stabilitatea este singura monedă de schimb pe care o mai avem. Inconştienţii din solda varanului au aruncat această stabilitate în aer fără să ştie ce vor pune în loc. Nu au nici un plan concret, nici o soluţie la somaţiile crizei. L-au tocat pe Băsescu cu împrumutul de la FMI (recitiţi presa vremii) şi acum nu ştiu cum să mărească acest împrumut. L-au tocat pentru eşecul Schengen şi acum, cînd pînă şi intrarea parţială este tare discutabilă, nu ştiu cum să evite subiectul. Cum zice poporul atît de invocat: n-ai cu cine domle!
 Ps. După principiul Delenda Carthago  voi întreba la sfîrşitul fiecărui articol: şi cu plagaitul lui Ponta cum rămîne? Aşa, ca ţinere de minte.
Christian CRÃCIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare