Editorial. 2015

A fost un an ciudat. Un an pierdut pentru România, în sensul că nu s-a produs saltul (unii îi zic miracolul) mult așteptat. Clasa politico-mediatică (tot timpul îi voi spune astfel, pentru a sublinia infrangibila încrengătură de interese dintre cele, aparent, două tagme, în realitate una singură) a reușit să blocheze orice schimbare de profunzime. Terminarea mandatelor lui Băsescu și cîștigarea absolut surprinzătoare a președinției de către Johannis s-ar fi vrut un moment zero, de reconfigurare a geografiei politico sociale. În loc de asta, ne-am scufundat într-o baltă a stagnării, căci clasa politică a devenit deja suficient de puternică pentru a lua prizonier statul, a controla strict populația. Nenorocirea de la Colectiv a adîncit iluzia, schimbarea absolut nocivului Ponta și a guvernului său corupt trebuia făcută în condiții normale, chiar dacă la presiunea străzii. Acel context cu totul ieșit din comun a făcut să ni se pară că avem o societate civilă. Nu avem, o spun chiar după ciobaniadă, mult mai articulată și mai bine țintită decît hipstereala fără scop de acum două luni. 

În rest, anul a avut același aspect întunecat: corupție generalizată, parlament al rușinii naționale, monstru de incompetență, rea voință și demagogie anti-națională, scriitori de pușcărie mai prolifici ca iepurii, potop de plagiate care au demonetizat orice idee de muncă intelectuală, ură împotriva elitelor specializate, un morb al distrugerii care a paralizat țara. Imediat după oftatul de ușurare că am scăpat de sarcoptul Ponta, fantastica putere de regenerare a plutocrației naționale a început un ataca fără precedent împotriva unui guvern nici măcar numit. Din fericire, guvernul Cioloș  (și prim ministrul, discret și eficient) s-a dovedit în puținul timp trecut aplicat, exact și, mai ales, neatins de morbul urît mirositor al demagogiei. Vezi ce a pățit sărmana ministră de finanțe pentru că nu a fost de acord cu salariul minim și cu ajutoarele de stat pentru nemuncă. Apropo: organizațiile alea foarte revoltate cînd cu „țigancă împuțită!”au tăcut acum mîlc în fața jignirii unei femei într-o campanie de care numai cei fără FB nu-și dau seama cît e de precis orchestrată.  De aia spuneam că nu avem societate civilă, ci doar interese politicianiste. Din păcate, guvernul nu va avea timp pentru planuri de anvergură și anul acesta ne vom întoarce în mlaștina politicianistă. 

Și așa ajungem la cel mai mare mister, omul de nepătruns al anului 2015: președintele Johannis. Nici cei care sunt pro, nici cei care sunt contra nu au suficiente argumente, pentru că omul pur și simplu a fost un mare absent. Unii ar spune că e bine, că după scandalagiul  Băsescu e un  balsam atîta liniște. Asta ar fi putut fi adevărat într-o țară normală, cu un  parlament și o presă responsabile, cu o populație conștientă și educată civic. Însă nu la noi. Aici modelul de președinte (nu omul concret, care a cam luat-o razna de-o vreme) Băsescu, este din păcate încă multă vreme actual, o despicare fermă a apelor. Nu te poți opune răului fără să intri în conflict cu el și mai ales să-i spui pe nume. Ceea ce președintele refuză cu obstinație. E singura lui linie politică vizibilă pînă acum. Și, din nenorocire, într-un context internațional cum n-a mai fost așa de complicat pentru Europa și Lume de 60 de ani. 

UE stă să se prăbușească instituțional, terorismul și criza imigranților au pus în fața Occidentului probleme insurmontabile, falia dintre estul și vestul Europei, pe care mulți o credeau doar o idee ușor paranoidă s-a dovedit brusc un hău în care stăm să cădem cu toții. Acest om care comunică îngrozitor de prost – și nu e vorba de talentul de orator aici – nu înțelege nici că reacțiile trebuie să fie nu numai corecte, ci și rapide. Că nu poți încuraja lucrul bine făcut fără să arăți cu degetul lucrul rău făcut, să-i spui pe nume. Narcisismul și lentoarea în reacții sunt dezamăgirea cea mai importantă față de noul președinte. Ce să ne dorim pentru 2016? Sănătate (că sistemul e la pămînt) și pace (pentru că suntem, spun cei „bine informați” a început deja al treilea război) și educație! Prietenii știu de ce….

Christian CRĂCIUN