Un proces dureros resimţit după 1989, cînd o populaţie subeducată civic şi cultural îşi alege reprezentanţi pe măsură, iar aceştia, într-un perpetum mobile sinistru, şi fatal pe termen lung, au tot interesul să păstreze electoratul în această subdezvoltare. De unde distrugerea planificată a învăţămîntului şi a instituţiilor memoriei culturale. Doamna Udrea (despre care am scris de bine pe vremea cînd era supusă unor salve de injurii machiste şi vulgare) ilustrează perfect această categorie de pseudo-elite ivite în fruntea treburilor printr-un context istoric impur. Şi exprimă, la fel, complexele subconştiente ale unei largi categorii de puternici, cu diplomele aferente, faţă de cei care chiar au putere creativă consfinţită de astfel de diplome, care în alte ţări nu se cumpără la tarabă. Mai este un motiv acut al desconsiderării: numele astea nu aduc bani. Dau un exemplu colateral: toată lumea a fost cu ochii pe Monica Macovei dacă strînge numărul de semnături pentru candidatură. În vremea asta, vreo 6-7 candidaţi s-au înscris bine merci, fără ca să fi văzut cineva vreun cort sau vreun voluntar strîngînd semnăturile pentru Funar, Meleşcanu, Brîdză sau mai ştiu eu care. Fiind contra sistemului, MM a ieşit din evidenţă, toţi ceilalţi sunt rotiţe, mai mult sau mai puţin importante, ale Funestului Mecanism care macină în gol toate energiile ţării din 1989 încoace. Schimbînd ceea ce este de schimbat, cei „cu carte multă” sunt percepuţi ca elemente dizolvante, vorbesc altfel, gîndesc altfel, au altfel de soluţii. Să mai dau un exemplu oarecum „pe muchie”, tot la fel de mult discutat în ultimele zile. Cazul Stelian Tănase. Scriitor de talent dar nu excesiv, ambiţios, carierist, s-a bucurat să ajungă la şefia TVR. Care a căzut şi mai mult în prăpastia deficitului financiar şi în derizoriul de concepţie. Acum, PDG-ul urlă că se fac presiuni politice şi se miră de şerpăria de interese pe care le-a găsit acolo, ca şi cum n-ar fi ştiut nimic din toate aceste noutăţi a la Polinichele înainte de a fi numit. Încearcă să-şi salveze imaginea compromisă de efortul de a nu fi făcut nimic pozitiv în funcţia avută. Un intelectual autentic, o pălărie care nu i s-a potrivit deloc. Situaţia aşa zicînd elitei noastre politice se cere, cred, interpretată printr-o minimă raportare la situaţia din anii 50. Atunci, cînd ciocănarii decideau totul, exista totuşi un respect, o teamă a roturierului faţă de omul cu carte. Chiar atunci cînd îl trimitea la Canal. Acum, această reţinere a dispărut cu totul, grosierul îi rîde-n faţă omului de bibliotecă: marcă banul, fraiere! Între poşeta Louis Vuitton şi manuscrisele în limbile saxone vechi de la Bodleian Library nu există chiar nicio legătură. Noii barbari vor domni şi mai ferm iar selecţia socială negativă va duce la dispariţia speciei numite român!
MELEŞCANU LA GÂDEA
Teodor Meleşcanu a acceptat, sau mai bine-zis a profitat să fie prezent în „Biroul Prezidenţial” cu Gâdea, la Sinteza Zilei. Probabil că ar fi fost „programat” mai târziu, dar cum Iohannis dă din colţ în colţ, trebie ca cineva să vină la emisiunea lui Gîdea. Eu îl înţeleg şi pe Iohannis; aşa cum este el, s-ar descurca greu fără Orbaaaan! Dacă aţi fi în locul lui şi unul ar zice: „Ia vino tu la Gâdea!” Ce aţi face? Şi aşa că Meleşcanu a profitat.
Personal, am o bună părere despre Meleşcanu; eu nu cunosc decât modesta sa casa de vacanţă de la Azuga, vis a vis de vila prietenului meu, col. Geogescu, şi nu am auzit să mai posede şi alte domenii aşa cum preacinstiţii Petre Roman sau Mircea Geoană au profitat de dejmanul lor de neîmpăcat, Flutur de la Sceava, care le-a pus pe tavă munţi întregi cu păduri.
În emisiunea cu pricina, am văzut un om echilibrat care enumera criterii credibile şi în concordanţă cu competenţele sale, pentru a aspira la câştigarea preşedinţiei. Fără a se entuziasma în felul lui D.D.Direct, omul îşi trăgea spuza pe turta sa, manifestând un optimism echilibrat, deşi cu puţine şanse de corespondenţă în realitate cu opinia alegătorilor.
Majoritatea ideilor exprimate păreau în concordanţă cu bunul simţ şi cu cele ale moderatorului emisiunii, dar au fost şi dintre cele evident în contradicţie, însă decent exprimate şi motivate. Părerea mea, adică a unui „pontist” angajat, este că în afară de Tăriceanu, doar Meleşcanu ar mai fi de luat în seamă, şi asta fără să ne provoace fiori pe şira spinării cum ne-ar produce Macovei, Udrea, Vadim şi chiar Diaconescu.
Cea mai deosebită idee enunţată cu care nici moderatorul şi nici noi cei „de stânga” nu prea am fi de acord este aceea a promovării, când va veni timpul, a unui „guvern de uniune naţională”. Deşi conţinutul politicianist a fost mascat cu artă invocând „stingerea” dujmăniei perpetue între politicieni şi similaritatea cu guvernarea elveţiană, realitatea pare a fi alta şi aceasta este şi explicaţia optimismului său oarecum exagerat.
Fără un eventual zvon cum că Iohannis-ul ar putea să fie „recuzat”, Meleşcanu nu avea nici-un motiv să fie optimist, şi cum putea să aspire la voturile „dreptei” altfel decât promiţându-le voalat accesul la putere prin guvern de uniune naţională.
Realitatea este aceea că în cazul că cineva ne va scăpa de posibilitatea ca un „Iohannis acoperit al madamei Merkel”(aici Băsescu avea dreptate), atât un Tăriceanu cât şi un Meleşcanu ar fi soluţii mai mult decât rezonabile pentru ca Ponta „să întoarcă foaia” şi în calitatea sa de prim-ministru să continue ce a început, inclusiv cu un USL reconstituit.
P.S. Stimaţi conaţionali, ce părere aveţi dacă România ar avea ca preşedinte un Meleşcanu echilibrat şi bine văzut în exterior, un Tăriceanu respectat, preşedinte al Senatului, un Zgonea mai deştept, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi un Ponta ambiţios ca şef de guvern? Nu credeţi că în afară de „servicii” (minus STS) CSM, DNA, ANI şi inamovibilii zegreni ar putea lipsi de pe spinarea poporului care munceşte din greu?
P.S.II Vă daţi seama că revenirea la alegerile „pe liste” ne-ar face să avem un parlament de maxim 300 de deputaţi şi senatori dintre care, sigur, ar lipsi Udrea, Blaga, Ungureanu, Neamţu şi ai lor? Şi apropo, bine că nu va mai exista PNL-PDL, cel puţin ca formaţiune parlamentară. Acolo se aciuiaseră toţi orbanii, calimenţii, antonovii (de aici provine şi Somnorel), pokorele, romanii etc. care numai „naţionali” nu erau. PLR nu mai are pretenţia de a fi naţional; este mai cinstit aşa şi este cu adevărat liberal.
Şi ar mai rămâne cel care nu trebuie să rămână, adică UDMR – organizaţia etnică cu nasul pe sus şi în realitate ilegală.