Editorial

UN OM, O CARTE
 

Dintre românii care ar trebui să marcheze spiritul public, să fie amintiţi în manuale şi dezbaterile curente, dar care sunt complet ignoraţi, economistul Mihail Manoilescu este, mi se pare, cazul cel mai flagrant. O personalitate excepţională, socotit, pe bună dreptate, de către Mugur Isărescu (care are o adevărată veneraţie pentru ilustrul predecesor) unul din românii cei mai reprezentativi în lume, alături de Eliade, Cioran sau Brâncuşi, celebrat printre întemeietorii Braziliei moderne (una dintre cele mai dinamice economii emergente, construită pe teoria economică a lui Manoilescu), politicianul mort în condiţii necunoscute în puşcăria de la Sighet este una dintre marile figuri ale istoriei noastre recente complet necunoscute de către românul statistic. Vreau să vă semnalez azi o carte a sa care ar trebui citită de toţi politicienii noştri (dacă ei ar citi!), apărută în 2010 dar care a trecut neobservată, deşi ar fi trebuit considerată un eveniment, dincolo de entuziasmul cu care a citat din ea la vremea respectivă Andrei Pleşu, subliniindu-i eclatanta actualitate: ETICA POLITICĂ. Vă las, în limitele spaţiului, să savuraţi cîteva mostre. „Maximum de viaţă înseamnă minimum de morală”. Vorbind despre etica scopurilor şi etica mijloacelor politice. „Scopurile ţin mai mult de absolut şi de nedemonstrabil, mijloacele, în schimb, de necesar şi de controlabil”. „…în politică orice instrument devine scop; partidul politic care ar trebui să fie un mijloc pentru a realiza binele public devine pentru membrii săi scopul însuşi al activităţii lor”. „…nimic nu e mai amoral decît consacrarea prin popularitate. Căci popularitatea este adesea răsplata acţiunilor moralmente inferioare ce urmăresc captarea demagogică a maselor”. „nu există nimic mai imoral pe lume decît să decizi în bine sa în rău după consecinţele pur practice şi întîmplătoare ale unei acţiuni. Conform oricărei etici, binele şi răul sunt conţinute în însuşi actul comis”. „Politica fiind o luptă, ea trebuie să fie regizată după morala luptătorilor. După cum războiul reclamă o etică ce îi este proprie, politica care este un război civil virtual, are şi ea dreptul să-şi dea propriile ei legi”. „Greşeala e măsurată  după răul cauzat, nu după mobilurile sale”. „Căci politeţea este, într-o oarecare măsură, încoronarea estetică a moralei şi produsul său rafinat”. „…însăşi relativitatea valorilor politice ar trebui să ne dicteze tuturor o rezervă decentă în lupta pe care o ducem contra acelora care reprezintă alte valori şi care luptă pentru alte idealuri decît ale noastre. Numai spiritele mărginite, sectare şi semidocţii, crezînd în absolut, pot recurge la brutalitate şi al violenţă contra acelora care-şi permit să aibă convingeri diferite de ale lor”. „Statul în el însuşi nu reprezintă o valoare etică”.„Există deci un contrast absolut între valoarea etică proprie a statului, care e nulă, şi influenţa incomensurabilă pe care o exercită acesta prin etica pe care ştie să o impună cetăţenilor şi supuşilor săi”. „Între stat şi patrie este o diferenţă profundă: statul nu poate fi decît o valoare instrumentală, , în timp ce patria constituie o valoare finală”. „…dacă statul este mai tare prin mijloacele sale de constrîngere, patria este mai puternică prin forţa ei etică”. „În timp ce dictatura alunecă pe panta pieirii ei suprimînd critica, democraţia şi consumă prestigiul său şi pe acela al naţiunii exagerînd-o”. „Randamentul omului public în serviciul patriei este mult mai slab decît în oricare altă profesiune. Cîtă vreme el îşi pierde nouă zecimi din viaţă pentru a ajunge să servească şi abia o zecime ca să facă servicii efective patriei sale”. „Fidelitatea faţă de şeful partidului poate să constituie o virtute cu caracter privat, dar niciodată o virtute politică”; ,,Totul se reduce la urma urmei la o chestiune de contract şi de cuvînt. Onestitatea politică constă în a nu avea avantaje din situaţii echivoce şi de a nu reacţiona niciodată fără responsabilitate”. „A intra în conflict cu opinia publică pentru motive obiective este, la urma urmei, un semn de înaltă superioritate morală, deoarece opinia publică, cu caracterul ei cotidian, nu reprezintă o valoare finală, – cum sunt naţiunea şi patria”. „ Şiretenia şi abilitatea pot da un bun politician; sinceritatea şi curajul dau un om de stat”.

Christian CRĂCIUN