Săptămîna trecută a stat sub semnul teribilului accident din Muntenegru. Care a dezvăluit nu numai nerespectarea patentă a legilor care ne este caracteristică, mai impresionantă este hidoşenia societăţii noastre. În toată lumea dictonul presei este „moartea vinde bine”. Deosebirea faţă de presa noastră este că „dincolo” avem şi presă serioasă, care informează şi comentează pe subiectele într-adevăr serioase. La noi, aşa ceva lipseşte cu desăvîrşire, numai şacali şi hiene trăind din cadavre. Şi, în fruntea tuturor, autorităţile, care, în necrofagia lor cinică, au transformat acest sinistru într-o megaoperaţie de imagine excepţional regizată. Cine nu l-a văzut pe dl. Nicolăescu alergînd de la avion la ziarişti şi înapoi ca să le dea informaţii (ca şi cum asta ar fi fost datoria lui) şi spunînd cu precizie altceva decît se petrecea, sau pe acelaşi domn explicîndu-ne ca la idioţi cum fiecare salvare este pregătită pentru un anume pacient din avion, şi lăsînd a se înţelege că asta este un merit al geniului său organizatoric, deşi chestia ţine de abc-ul unei astfel de misiuni…
n-a înţeles nimic din ce s-a întîmplat. Şi pentru dl. Arafat a fost încă un succes de imagine, singurul lucru pe care i-l reproşez acestui rar om potrivit la locul potrivit într-o lume a incompetenţei crase este că-şi lasă folosită această imagine excepţională de către tot felul de inşi ignari precum mult prea locvacele ministru al sănătăţii care tocmai acum vorbeşte la radio şi se laudă incontinent. Săptămîna trecută, fără să fie nicăieri o ştire, un pacient murea pe holurile Spitalului Bagdasar după ce stătuse ore întregi fără să-l bage nimeni în seamă. Probabil erau prea ocupaţi să se agite la televizor. Asta este starea reală a sistemului. Dl. Arafat este ca un petic de mătase pus la nişte nădragi de cîrpă putrezită. Nu poate salva nimic la nivel organizaţional. Cine a avut răbdarea să pună cap la cap declaraţiile oficialităţilor noastre, realizează un număr înspăimîntător de bîlbe. Cine să mai aibă timp să realizeze că televiziunile nu aveau ce căuta pe aeroportul militar, că există nişte drepturi ale pacienţilor la intimitate (nu mai vorbesc de legile nescrise ale civilităţii şi bunului simţ, acelea sunt dintr-o altă lume) pe care autorităţile erau datoare să le apere? În plus, acest accident a scos din prim plan chestiuni care grevează viitorul nostru apropiat sau mai îndepărtat: parodia de constituţie care ni se pregăteşte, dezastrul economic, scumpirile, lipsa unei opoziţii (un regim democratic fără opoziţie funcţională este ca un biet om fără o mână), abuzul incredibil de ordonanţe de urgenţă, distrugerea învăţămîntului etc etc. Plecat într-un turneu mai mult turistic decît economic dl. Ponta a crezut că dă lovitura. Numai că a ajuns în Azerbaijan a doua zi după ce se anunţase că proiectul Nabucco nu se mai face, a crezut că o glumiţă cu Mandinga, din cele care-l încîntă pe Gâdea şi pe alegătorii săi, îl va ridica în ochii azerilor. Ochii lor au rămas tot mici, noi tot proştii Europei. Ţara are aspectul paradoxal al unui „ceva” fără nume care are numai suprafaţă, deloc profunzime. Există doar ceea ce se dă la tv, guvernanţii nu trăiesc decît pentru „imagine”, în rest ne scufundăm într-o indiferenţă generală.
P.S. Unul dintre simptomele cele mai grave ale acestei distrugeri este demartelarea învăţămîntului. Subiectele date la Capacitate au fost o jignire intelectuală şi pedagogică. Saltul de 10 procente sfidează toate legile statisticii şi ale docimologiei. Cum bine spunea cineva este vorba de o mită electorală în examene. Toată vorbăria despre reformă a doamnei Andronescu este apă de ploaie în lipsa unui substantiv: exigenţă. Dar scopul lor să umple ţara de doctori Ponta care să voteze în consecinţă. Succesul este aproape.
