Știri

Editorial

MERITOCRAŢIA

Mai ţineţi minte de la ce pretext au plecat manifestările violente din iarna lui 2012, care au dus finalmente la schimbarea direcţiei istorice în care se îndrepta ţara? De la  intenţia, cu totul nefericită, a puterii de atunci de a-l schimba pe dl. Arafat, perceput ca un super-profesionist  de care ar depinde salvarea tuturor. Că imediat după acapararea puterii noul regim a început o sistematică alungare a profesioniştilor din n domenii nu  mai e cazul să amintesc. Necunoscuţi de public, aceştia nu au avut nici un sprijin,  nici măcar din partea dlui Arafat. Dar nu asta este povestea de azi… Ci plecînd de aici, mă aventurez să spun ceva despre democraţie şi meritocraţie. Dacă o societate care a introdus mecanismul elementar democratic al votului direct nu corelează asta şi cu mult mai subtile mecanisme de întărire a meritocraţiei, atunci este condamnată la disoluţie. Este exact ceea ce se întîmplă la noi. Cazul recent este al numirii, hodoronc tronc, a unui tip de la o direcţie sanitar veterinară judeţeană direct ca vice-preşedinte al ICR, adică responsabil cu politicile culturale din exterior ale ţării, şi este un exemplu sfidător. Ce calificare în domeniu o fi avînd domnul respectiv, e greu de spus, dincolo de partidul care îl susţine. Afirm cu încăpăţînare, în toate analizele pe care mă încumet să le scriu, că România nu este o democraţie decît la nivel pur formal. Cînd 80% dintre parlamentari (sunt generos!) nu au o expertiză clară în vreun domeniu, cînd studiile cumpărate şi relaţiile politice ţin loc de competenţe, cînd nu există nici o condiţie de studii pentru a accede de pildă la funcţia de primar, cînd votează analfabeţii…nu putem spune că suntem o democraţie. Dispreţul cu care aceşti politruci trufaşi tratează cultura naţională este, de altfel, meritat. O spun cu infinită tristeţe. Pe vremurile alelalte nu se putea publica un articol în presa cotidiană fără aşa numitul „citat ritual” din Tovarăşul. Acum există anumite adunări de scriitori şi publicaţii care nu pot fiinţa fără belşug de citate rituale împotriva indivizilor malefici Cărtărescu, Patapievici, Liiceanu etc. Acele grupuri şi indivizi chiar merită, din punctul meu de vedere, să fie conduşi de un veterinar. Expresie supremă a antiselecţiei din care avem în fiecare zi exemple cu duiumul. De la erorile ministrului Corlăţeanu la stîlpii din mijlocul drumului lăsaţi de cine ştie ce constructor cu licitaţie cîştigată de la partid, de la gafele purtătorului de cuvinte al guvernului, care nu ştie niciodată nimic, pînă la dezacordurile gramaticale flagrante ale unei doamne ministru sau cogitaţiunile acestui Zăroni de eră nouă care este dl. Zgonea, alt individ fără nici o competenţă cocoţat în scaune de înaltă decizie, în fiecare zi avem belşug de exemple ale anti-selecţiei. Nici o speranţă pentru România pînă nu vom instaura un regim meritocratic la toate nivelurile, de la portarul de noapte, vînzătorul de la butic sau funcţionar pînă la primul ministru.
P.S. Dar nu ne putem aştepta la aşa ceva, suntem în era plagiatelor şi a minciunii în rafale scurte şi repezi. Care, de la înălţimea funcţiilor abuziv ocupate, ne dau şi lecţii cu o aroganţă specifică semidoctului. Da, suntem nişte debili, cum ne califică dl. Antonescu, acest Mister Nobody al politicii de partid. Pentru că îi suportăm, suportăm să fim conduşi de veterinari (tot respectul pentru cei care îşi văd de meserie).
 Christian CRĂCIUN 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare