Editoral. INTRAREA ÎN IERUSALIM

Nu mai știm să mergem pe mînzul asinei… Nu mai știm că numai așa se intră în Marea Cetate. De ziua Floriilor la aceasta trebuie să ne gîndim. Dacă bisericile sînt goale și cimitirele lipsite de lumini, cată să ne umplem inimile și să aprindem în ele candelă! Cam asta este învățătura teologică a zilei de Florii. Dar cea socio-politică? (nu este așa de tranșantă distanța, cum li se pare unora!) Pandemia ne-a coborît din mașini și ne-a urcat pe asini. Ne-a scos de pe bulevardele de metropole și ne-a închis în peștera apartamentelor de bloc. Poți să fii profund anti-religios, sau numai anti creștin sau numai antiortodox, sau numai anti BOR (sînt categorii și categorii, nu se suprapun), secvența genetică ucigașă te-a readus la umilința născutului în paie. Maica Siluana, una dintre personalitățile cele mai luminoase ale ortodoxiei de astăzi, sfătuia că postul cel mai bun anul acesta ar fi un post informațional. 

Într-adevăr, înaintea virusului, televiziunile au făcut un număr incomparabil de victime. Înainte de viroză, avem o psihoză generalizată. Care ucide demnitatea umană, creierul, sufletul și normalitatea. Iată, poate, idolul cel mai trufaș al vremilor de azi: științificismul. Sînt bîntuite FB, televiziunile și presa de filmulețe și intervenții ale unei mulțimi de specialiști (fără ghilimele): medici, (micro)biologi, matematicieni, epidemiologi ș.a.m.d, care susțin chestii uneori radical diferite. Ce înseamnă asta? Nu înseamnă că unul are dreptate și altul se înșală. E un tip de logică cu care ne-a învățat școala mecanicistă și de care epidemia ne desparte. Ci că au deopotrivă dreptate și sînt în eroare. Înseamnă că trebuie să fim mefienți față de mitul atotputerniciei științei. Știința nu poate ști totul, nu poate ști acum totul, se vădește incapabilă să descopere foarte rapid cauzele, vaccinul, leacul. E ceva foarte firesc dacă ne păstrăm răceala gîndirii. În limbaj religios i se spune smerenie. În limbaj științific prudență. În limbaj filozofic scepticism epistemologic. Mai simplu spus: nu putem cunoaște totul și nu sîntem chiar atît de puternici prin raport cu natura cum ne tot iluzionăm după vreo două secole de pozitivisme. Asasinatul informațional la care ne supun televiziunile trebuie oprit. Pentru că numai astfel putem vedea că, în lume și la noi, se întîmplă și alte lucruri decît Covidu’. Ar trebui să gîndim, pe fiecare domeniu, zi de zi, ce și cum vom face după. În așa fel încît, în ziua Z să nu bîjbîim. Deja se iau, în lumina ordonanțelor (tare nefericit numite militare, prost serviciu de comunicare are Guvernul, după cum nici Grupul de Comunicare Strategică nu și-a găsit un nume mai puțin războinic), pe plan local, tot felul de inițiative aiuritoare. Nu e vorba doar de obsedanta distanțare socială. Chestiune greu de aplicat la un popor gregar, vorbăreț, tradiționalist. Dar care, dacă ar fi fost educat de către toate regimurile politice de după 90 în spiritul disciplinei sociale, ar fi fost altceva acum. Așa, nu știi dacă e mai de condamnat inconștientul care face chef în public sau polițaiul care face abuz de puterea cu care a fost învestit peste noapte amendînd baba care s-a dus la cimitir să aprindă o lumînare. Apropo: chestia cu închiderea cimitirelor mi se pare un exces, dar e o părere personală. După cum rana apărută în inima Bisericii prin transformarea Liturghiei în biet spectacol televizat se va închide greu. Dar se va alina, căci Biserica se întărește prin asemenea încercări. Numai aparent politichia internă este afectată de izolare. Politicienii noștri n-au devenit cu nicio cită mai deștepți sau mai generoși, dimpotrivă. Nicio apariție a „interesului public” predominant în discursul general. Dimpotrivă, străduința de a pune economia pe butuci cu măsuri economice nu de criză, ci de risipă. Străduința de a obliga partidul de guvernămînt la angajamente absurde pentru a-l putea apoi faulta la viitoarele alegeri că nu le-a îndeplinit mi se pare evidentă. La care firește se adaugă bîlbîielile celor de la putere. Incapacitatea de a controla totul.

În sănătate este jale, în ciuda declarațiilor optimiste, nimeni nu se poate interna pentru tratamente obligatorii care nu au legătură cu epidemia. Prețurile au luat-o razna, mai ales acolo unde nu există piețe și marketuri. Producătorii preferă să stea cu marfa nevîndută decît să scadă prețurile. Relansarea economiei încă nu este subiectul central al analizelor, deși asta e cel mai important acum. Nimeni nu discută situația culturii, cea mai afectată de prostia generală. Șefi și șefuți locali, obligați la economii, taie voioși bugetul de la cultură. Doar nu credeți că pe cel de panseluțe. În atît de afectata Italie printre primele instituții care se deschid în această săptămînă sînt librăriile. Așa va fi și la noi? 

Începe Săptămîna Patimilor. Cel mai corect mod de a o celebra mi se pare închiderea definitivă a televizoarelor. Doresc în mod sincer falimentul acestor instituții nocive după acest impas. Poate astfel vom înțelege de ce a intrat Iisus în Ierusalim călare pe măgăruș.

Christian CRĂCIUN