Puţine complimente mai mari i s-au făcut în aceşti ani României (desigur involuntar!) decît acestă declaraţie a unui oficial rus cum că la Deveselu s-a instalat un scut Traian. Vorba cu miez ironic este cea mai bună analiză pe care am auzit-o asupra acestui act politico-militar de a cărui importanţă nu se îndoieşte nimeni. Evident că scutul „traian” este o aluzie la calul Troian, deci evocă, din punctul de vedere rusesc, o pătrundere subversivă a inamicului în propriul teritoriu. Asta arată, repede enumerînd, două lucruri la fel de importante: 1. Că ruşii ne socotesc încă „de-ai lor”, din sfera lor de influenţă, şi 2. Că americanii consideră România un pion de suficientă încredere pentru o asemenea construcţie strategică. Aş insista mai ales asupra punctului 2, care a fost cu mare grijă ocolit de analiştii neamului. Din motive de agendă politică internă, aceştia au scos în evidenţă fie aspecte derizorii (cum îi vor întîmpina fetele pe sodaţii americani, dacă primarul ştie engleză etc), fie doar aspectul nr. 1, ronţăit ca o moară stricată pe tema: să nu-i supărăm pe ruşi. Detestabilă laşitate, mentalitate de cîrtiţă sortită să trăiască mereu în întuneric.
Termenul cheie din toată această poveste mi se pare tocmai încredere. Ar trebui să asociem acest acord cu vestitele telegrame Wikileaks în care legăturile politicienilor români de top cu Moscova erau, vă amintiţi, foarte atent conspectate. Istoria noastră postdecembristă este presărată cu asemenea comunicări mai mult sau mai puţin oculte, de la celebrul telefon din decembrie 89 care raporta („cu supuşenie” se spunea în limba română veche şi dulce) „cine suntem şi ce vrem”, pînă la o vizită secretă la Moscova, din preziua alegerilor prezidenţiale a unui candidat cu un avion particular al unui personaj super-dubios. Faptul că americanii, care prin definiţie nu fac daruri de nici un fel dacă nu au un profit, au avut, repet cuvîntul, încredere în actuala orientare politică a României înseamnă că în jocul de şah cu multe, foarte multe, mutări anticipate, care este politica mondială ei prevăd o stabilitate a României din punct de vedere politic, social, economic. Este vestea cea mai bună. Pe care nu o veţi vedea la televiziunile preocupate de divorţurile unor personaje patibulare. Una dintre cele mai strălucite inteligenţe ale României de azi, inventator de geniu şi prahovean de-al nostru, Justin Capră spunea răspicat într-un interviu recent o idee şocantă, pe care am susţinut-o în acest chenar de mulţi ani: anume că România trece astăzi prin cea mai bună perioadă istorică pe care a cunoscut-o în ultimii 60-70 de ani. Vi se pare puţin lucru? O precizare, dl. Capră nu are televizor. Încrederea aceasta pe care ne-o acordă americanii (şi care este greu cuantificabilă economic şi social deşi va avea cert şi asemenea implicaţii. Mie unul de pildă tare mi-ar plăcea dacă, în locul stupidului sistem de învăţămînt trans-european statuat de programul Bologna s-ar introduce la noi un sistem mai aproape de cel american) este doar unul dintre elementele pozitive ale actualului context. Criza? Comparată cu cea din 1933 este, cum se spune în argou, parfum. Să ne amintim că unii dintre comentatorii noştri multi-pricepuţi, atunci cînd preşedintele Băsescu a aruncat celebra frază cu „marele licurici” l-au bruftuit că ne pune rău cu americanii. Acum, aceiaşi versatili ai contului în euro, îl acuză că l-a supărat pe marele urs de la nord. Drept este că nici massa abrutizată, şi cu atît mai puţin detestabila clasă politică, nu merită această încredere. Din fericire, sunt cîţiva, foarte puţini, cvasianonimi unii dintre ei, care au făcut-o posibilă. Cîndva, vom putea spune despre ei celebra vorbă a lui Churchill: „Nicicând în istorie, atâţia oameni n-au datorat atât de mult atâtor de puţini”.
„SCUTUL TRAIAN”
