
Săptămâna trecută, o formaţie reprezentativă a judeţului Prahova a participat în Ungaria la meciurile unei grupe preliminare a Cupei Regiunilor UEFA. Din grupa formaţiei prahovene care a reprezentat România au mai făcut parte echipele FC Malatia (Armenia), FC Carmiel Safed (Israel) şi West Hungary, reprezentând ţara gazdă, Ungaria, grupa fiind câştigată de formaţia din Israel. Din păcate, cu o victorie şi două înfrângeri, patru goluri marcate şi şapte primite, echipa antrenată de fratele preşedintelui AJF s-a cam făcut de ruşine.
Din formaţia prahoveană a făcut parte şi un component al unei formaţii câmpinene, este vorba de atacantul Gheorghe Vane, care a jucat în toate cele trei partide, a izbutit să înscrie şi un gol în ultima întâlnire, fiind unul dintre puţinii jucători care a fost susţinut şi de familie în deplasarea din Ungaria.
marţi, 31 august, ora 17.30, Sopron (Ungaria), stadion „Varosi”
West Hungary – Prahova Muntenia 4-1
Prahova Muntenia: Daniel Şandru – Ionuţ Filip, Iulian Militaru, Gheorghe Bărăgan, Georgian Matei, Marius Mihai, Marian Stanciu, Daniel Stoian (cpt), Gheorghe Vane, Liviu Cernea, Nicolae Ghiţă. Rezerve: Florin Chiru – Constantin Bădicu, Mihai Safta, Radu Dobrescu, Mihai Cârstocea, Bogdan Stroe. Antrenori: Decu Crângaşu, Dorian Beznea.
Arbitri: Iuri Moiseciuk – Mikola Levko (Ucraina), Raymond White – Bobby Madden (Scoţia)
Marcatori: Meszaros (5), Kovacs (32), Fabian (45+2), Marosvogyi (54) / Matei (14).
Cartonaşe galbene: Nemeth (12), Bocskor (88), Kovacs (90+3) / Filip (37), Stoian (44).
În minutul 78, Fabian, de la echipa maghiară, a ratat o lovitură de pedeapsă.
joi, 2 septembrie, ora 17.30, Buk (Ungaria), stadion „Buk”
Prahova Muntenia – FC Carmiel Safed (Israel) 0-2
Prahova Muntenia: Florin Chiru – Constantin Bădicu, Gheorghe Vane, Iulian Militaru, Mihai Safta, Gheorghe Baragan, Georgian Matei, Marius Mihai, Marian Stanciu, Daniel Stoican (cpt), Liviu Cernea. Rezerve: Daniel Şandru – Ionuţ Filip, Radu Dobrescu, Nicolae Ghiţă, Mihai Cârstocea, Bogdan Stroe. Antrenori: Decu Crângaşu, Dorinel Beznea.
Arbitri: Iuri Moiseciuk – Mykola Levko (Ucraina), Lajos Toth – Szabolcs Szilasi (Ungaria)
Marcatori: Zalka (79), Agavi (90+5).
Cartonaşe galbene: Baragan (48), Ghiţă (89), Chiru (90+4) / Malul (44), Elisha (84).
sâmbătă, 4 septembrie, ora 17.30, Buk (Ungaria)
Prahova Muntenia – Malatia (Armenia) 3-1
Prahova Muntenia: Daniel Şandru – Constantin Bădicu, Iulian Militaru, Gheorghe Baragan, Georgian Matei, Marian Stanciu, Danel Stoican (cpt), Liviu Cernea, Gheorghe Vane, Nicolae Ghiţă, Mihai Cârstocea. Rezerve: Florin Chiru – Ionuţ Filip, Mihai Safta, Marius Mihai, Radu Dobrescu, Bogdan Stroe. Antrenori: Decu Crângaşu, Dorinel Beznea.
Arbitri: Domagoj Vuckov – Sinisa Premuzaj (Croaţia), Lajos Toth – Szabolcs Szilasi (Ungaria).
Marcatori: Stoian (64), Vane (68), Stroe (77-11m) / G. Karapetyan (90+3-11m).
Cartonaşe galbene: Stanciu (47), Stroe (66) / Kirakosyan (22), G. Karapetyan (38), Ayvazyan (51), Margaryan (55, 61), Hambardzumyan (60), Petrosyan (62), A. Karapetyan (76).
Cartonaşe roşii: Margaryan (61).
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!