e v o c ă r i. ŞAPTE CLIPE FĂRĂ ION T. ȘOVĂIALĂ

Taciturnă, încruntată, absorbită – Umbra lui Ion T. Șovăială (n. nov. 1952 – d. apr. 2013) umblă printre noi, absentă față de ea însăși, zi și noapte, timp de șapte ani! Fiecare an, câte o eternitate, care se va prelungi în altele, la infinit, prilejuind măcar o reflecție asupra publicistului, a avocatului și a omului care ne-a salutat când socotea că merităm sau care ne-a pus la punct, cu tăioșenia ce îi blazonase personalitatea indubitabil culturală, istorică și justițiară. Cărțile în care publicistul și editorul săptămânalului OGLINDA, Florin Frățilă, i-a adunat și publicat miile de pagini de Istorie a Câmpinei, între copertele a două volume, astfel: întâiul, începând cu 17 iunie – 9 august 1640, al II-lea, din 4 iunie 1503.

Sub titulatura CÂMPINA, PAGINI DINTR-O ISTORIE ȘI DATE, cu subtitlul „Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvențe de viață”, opera de istoric și veritabil comentator și reporter, adesea, prozator, a lui ION T. ȘOVĂIALĂ întregește – până la o viitoare extindere și publicare a altor documente și acte despre Câmpina – tezaurul informațional privitor la cei 517 ani (în 2020) deja traversați de urbea treimii intelectuale Hasdeu-Istrati-Grigorescu!

Acribic scrisă, redactată în stilul tipic lui Nelu Șovăială (Șovi, răsfățat și admirat pe drept de prietenii și admiratorii lui), această carte aduce nebănuite servicii științelor istorice, economice, geografice, juridice, culturale și educației. Lectura paginilor ei constituie o întoarcere prin veacurile străbătute de vama, târgul și apoi orășelul și orașul și municipiul Câmpina, epoci în care introvertitul și exigentul publicist Ion Șovăială a trudit – dezinteresat bănește – la alcătuirea acestei CRONICI fără egal în cercetarea istorică a așezării aristocrate între vadurile apelor Prahovei și Doftanei. 

Cu abnegație și respect primit de redacția OGLINDEI, ani la rând în bastionul numit Casa Tineretului, Nelu Șovăială sosea spre amurgul înserării, când era liber, la ore matinale, însoțit de servieta doldora cu documente și ciornele întocmite, și dicta Elenei Păun, preț de ore la rând, cuvânt cu cuvânt, paginile scrise de mână coroborate cu excerpte/ citate din documente și acte originale, deci verosimile, autentice. Mii de asemenea ore, suportate eroic de ambii – redactorul și tehno-redactora edițiilor apărute în paginile ziarului, în suplimentele lui culturale, apoi în PAGINI LITERARE, revistă fondată și îngrijită de el, grație tot Elenei – paginatoarea de o exemplară putere de muncă, uimitoare artă a tastelor și imperturbabilă răbdare. În fond, colaboratoarea de proporții morale și tehnice ireproșabile, asemenea predecesoarei sale, excelenta tehno-redactoră a cotidianului și mai apoi a săptămânalului INFORMAȚIA PRAHOVEI, doamna Cornelia Preda, deplina paginatoare a publicației întemeiate în redacția ploieșteană, sub titlul ORION, în care tipăreau articole de istorie, de geografie și economie, poezii și proze, cu totul gratuit. Cu reală și respectuoasă aplecare față de Cultura istorică și artistică prahoveană, distinsele doamne Preda și Păun și-au înscris memorabil numele în analele publicisticii prahovene. 

Mărturisește în prefața primei cărți, sub genericul menționat, jurnalistul Florin Frățilă: „El [Şovăială – n.r.] săpa neobosit în trecutul societății noastre, pentru că prezentul îl dezgusta, iar viitorul, spunea el, se poate clădi doar pe fundamentul a ceea ce a fost bun în trecut”. În discuțiile periodice pe care le purtam în redacție (de patru, cinci ori pe lună, atunci când venea să lucreze la suplimentul cultural al săptămânalului „Oglinda de azi” [CÂMPINA LITERAR-ARTISTICĂ ȘI ISTORICĂ – n.r.], ultimul proiect de lungă durată al activității sale publicistice) se arăta măcinat de nedreptate, în general și fascinat de izvoarele existenței și activității unor oameni de cultură și artă care au trăit ori care au lăsat semnul trecerii lor prin acest oraș. Îl invidiam pentru această forță de a regăsi trecutul, cu toate că-l observam cum se consumă mai mult decât era cazul pentru tot ceea ce făcea. În ultimii ani, refuza orice colaborare cu oamenii strâmbi, autorități, cetățenii incomozi. Așa se întâmpla să pară în ochii multor cunoscuți drept un personaj ciudat, greu de înțeles. Pentru cine îl cunoștea cu adevărat, Ion Șovăială era un perfecționist și un om foarte puțin dispus la compromisul prieteniei ori amiciției de complezență. Se proteja de lume și, cu toate astea, trăia pentru ea, oferindu-i mărturii uneori definitiv uitate”.

Co-fondator și redactor șef al cotidianului OGLINDA CÂMPINEI în intervalul 8 martie 1999 – 15 februarie 2002, lucram zilnic în sediul redacției instalate la etajul I al Casei Tineretului. Continuau perioadele friguroase de dinainte de 1989, pe durata iernilor acestor ani, pe care le făceam suportabile cu reșouri electrice, cafele și – de ce nu? – ceva tărie, gustate de regulă și mai ales în timpul Cafenelei înființate de subsemnatul, cu colaboratori de marcă, invitați săptămânal în spațiul redacției: Constantin Trandafir, Christian Crăciun, Cristian Oprescu, Emanoil Toma, Constanța Mezdrea Coman, Theodor Marinescu, Gherasim Rusu Togan, Victor Sterom, Nicolae Neacșu, Sașa, Adrian Zidărescu, Răzvan Bondor, uneori prezent – când avea posibilitatea – și tăcutul Ion Șovăială. Lua parte ilustrul avocat cu vocație publicistică și la reuniunile Cafenelei găzduite de Școala Ion Câmpineanu, directorată pe atunci de profesorul Emanoil Toma, sau în sala „George Hanibal Văleanu” a Casei Tineretului, unde ținea Cenaclul pentru elevi jurnalistul și poetul Florin Dochia, în sala cu două piane a Casei de Cultură „Geo Bogza”, director Costică Radu (ale cărei întâlniri ajunseseră și la 80 de persoane invitate și prezente, între care primarii orașului, Mihai Stănescu, Gheorghe Tudor, Romul Remus Micu). Datorită d-lui prof. Alexandru Blank – un adorator al acestei mici instituții spirituale și al recitalurilor mele pianistice, Cafeneaua a primit un scriitor de meserie; domnia sa l-a adus între noi pe Ion Lilă (plecat apoi la Paris, de unde scria și publica în REVISTA NOUĂ). Doi ani întruniți în salonul etajului I al pensiunii„La Doi Tei”, pe strada Mihail Kogălniceanu, prin bună-voința patronului ei, venerabilul domn Mocanu, Cafeneaua „Vlad Mușatescu” s-a ținut în preajma paharelor cu ceva „combustibil”, pe o agendă culturală și literară rezonantă, prezidată de spirite consacrate în domeniu.

Cu sporadice materiale în suplimentele culturale în acei ani apărute în Oglinda Câmpinei, Ion Șovăială s-a aventurat în redactarea și difuzarea lunarului „Pagini Literare”, o revistă în care semna majoritatea rubricilor și în care, timp îndelungat, i-a publicat pe soții scriitori Simion și Marta Bărbulescu. Alte nume de valoare s-au remarcat prin poeme, eseuri și proze: al dlui Cristian Oprescu – fondatorul și redactorul lunarului literar PAPYRUS, al scriitorului Victor Sterom – fondatorul și liderul Grupului de la Ploiești 1991 – 2003, și al revistelor SINTEZE și apoi SINTEZE LITERARE. În câteva numere, Ion Șovăială m-a publicat cu proze de sine stătătoare, cu rambleul epic al viitorului roman despre Nicolae Bălcescu, „APTER”. Uneori cu nelipsita lui bască, alteori cu capul acoperit bine, de frig, Ion Șovăială dicta Elenei istorisirile din hârtiile migălos așternute, vorbind parcă de la un amvon, de la grav la pasional, de la forte la șoaptă… Îi aud și acum glasul cadențat de precizia pronunției, străbătut de vigoarea cu sclipitoare catifelări, sub lumina cenușie și rece a neonului, sub tavan… Eternitatea ni-l păstrează (într-un incomplet curriculum vite) în Dicționarul Personalităților Prahovene apărut în 2003, din 17 aprilie 2013 încoace! O, tempora, o mores…! 

Serghie BUCUR