De aproape şapte ani nu a mai organizat conducerea Primăriei Câmpina o conferinţă de presă în care jurnaliștii participanți să fie înştiinţați despre problemele administraţiei publice din al doilea municipiu prahovean. Înainte de ședință, toți ziariștii prezenți făceau calcule, niciunuia nevenindu-i să creadă că au trecut atâția ani de la ultima conferință de presă a municipalității. Nici primarului Horia Tiseanu nu i-a venit să creadă că a trecut atâta timp. Să ne înțelegem: nu vorbim despre conferințele de presă realizate pentru închiderea unr proiecte europene, căci acestea chiar fac parte din respectivele proiecte finanțate cu banii UE. Vorbim despre periodicele conferințe de presă de altădată ale Primăriei, care se organizau lunar.
Conferința de vineri a început cu prezentarea de către primul demnitar al urbei a principalelor obiective de investiții derulate sau pe cale de a fi derulate de către executivul local. Astfel, Tiseanu a informat despre lucrările de modernizare a Parcului de la Soldat, care vor fi atent monitorizate de către conducerea Primăriei, astfel încât să se respecte termenul de predare, despre amenajările sportive de la Grădinița nr. 5, despre Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Câmpineanu” (investitor este CNI, iar investiția se află în faza achizițiilor publice).
De asemenea, edilul le-a vorbit jurnaliștilor prezenți despre ritmul prea lent al lucrărilor la noul Cimitir Lumina, situat în cartierul Slobozia, în vecinătatea străzii Oborului (primarul vrea să ajusteze termenul de finalizare, care este prea lung, greșeală care îi permite executantului să facă pauze dese), despre realizarea unui sistem de colectare a apelor de pe versanții dealului Muscel, în așa fel încât apele pluviale să fie dirijate în pârâul Câmpinița, despre apropiata recepție a a lucrărilor de semaforizare realizate, recent, în zona Bulevardul Carol I – Bulevardul Culturii – strada Griviței, despre studiile de fezabilitate întocmite pentru extinderea rețelei publice de apă potabilă în cartierul Câmpinița, precum și despre amenajările din zona străzii Salcâmului realizate special pentru combaterea alunecărilor de teren, despre lucrările privind creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal și a Spitalului Voila, despre extinderea Școlii B.P. Hasdeu cu o sală de sport și o sală de clasă.
Totodată, s-a mai vorbit despre construirea unei noi grădinițe în cartierul Erupției, care va înlocui Grădinița Primăriei (de pe strada Plevnei), despre modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public (noile corpuri de iluminat vor avea leduri). După ce primarul și-a terminat expunerea, jurnaliștilor le-a vorbit, în continuare, viceprimarul Adrian Pițigoi, care a informat, la rândul său, despre mai multe investiții aflate în curs de realizare: reparații capitale la clădirea Căminului Energetic (pe SEAP, procedura dirigenției de șantier), renovarea unui grup sanitar în clădirea Primăriei, reabilitarea scărilor de la Poșta Mică. Una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani – modernizarea zonei de agrement „Fântâna cu Cireși”, în cadrul proiectului intrând și amenajarea unei noi scene de spectacole, care va respecta amfiteatrul natural al locului.
Adrian BRAD
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!