Știri

După aproape doi ani, a început asfaltarea mult aşteptată

Bulevardele centrale ale Câmpinei, “Nicolae Bălcescu” şi “Carol I”, meritau de multă vreme o asfaltare, chiar dacă nu au arătat niciodată ca după bombardament, graţie numeroaselor “plombări” aplicate de-a lungul anilor, mai bine zis, aproape în fiecare an, metodă ce a potolit provizoriu nemulţumirile şoferilor locali. După o întârziere de aproape doi ani, cauzată în principal de anularea PNDI, atât de contestatul program de dezvoltare a infrastructurii naţionale promovat de fostele guvernări pedeliste, iată că a sosit vremea ca principalele bulevarde câmpinene să îmbrace un veşmânt asfaltic nou. O haină nouă, fără petice. Sub presiunea unor interminabile procese cu firma de casă a PDL care câştigase licitaţia de execuţie, conducerea Primăriei Câmpina a reuşit să găsească o soluţie care să facă fezabilă modernizarea arterelor noastre centrale trecând această lucrare de la capitolul “Investiţii” la capitolul “Reparaţii”. Pentru reabilitarea celor două bulevarde, Consiliul Local a alocat circa 7,5 milioane de lei. Chiar dacă lucrările nu pot fi considerate o investiţie, practic, modernizarea principalelor bulevarde ale oraşului se va face aproape ca o investiţie nouă, adică la standardele de calitate ale unei investiţii noi. Aşadar, nu vom mai vedea plombări ale carosabilului, ci un nou covor asfaltic turnat de la o bordură la cealaltă. Aici trebuie menţionat faptul că trotuarele bulevardelor au fost deja reabilitate, lucru care vine în sprijinul pietonilor, al căror trafic nu va fi afectat. Modernizarea axei rutiere care desparte oraşul în două a început cu asfaltarea primului tronson al Bulevardului “Nicolae Bălcescu”, respectiv cel de la Sera Primăriei până jos la Emon Electric. Restul bulevardului amintit se va asfalta după înlocuirea, în această zonă, a magistralei de apă printr-un proiect finanţat de Banca Mondială. A urmat apoi cel mai mare bulevard al oraşului, ce poartă numele primului rege al României. A fost scos la licitaţie tronsonul situat între Colegiul Tehnic Forestier şi calea ferată de lângă Complexul Fibec. Lucrările sunt executate de firma Cast SRL, cea mai importantă firmă locală din domeniu, aceeaşi care a realizat şi pasajul rutier de la DN1. Pentru oprirea propagării fisurilor vechiului asfalt, s-a folosit, în premieră, armarea acestuia cu folii de plastic, peste care s-a aplicat noul covor asfaltic. S-a început cu asfaltarea tronsonului dintre intersecţiile cu strada Goleşti şi cu strada Mărăşeşti, continuându-se asfaltarea până la intersecţia cu Calea Doftanei. Vineri, 22 noiembrie, lucrările au fost oprite aici, deoarece vremea rea nu mai permitea continuarea lor. Nemaivorbind de faptul că exista riscul ridicării capacelor de canalizare, fără a se putea aduce carosabilul la nivelul lor prin turnarea ultimului strat de asfalt, situaţie care ar fi îngreunat foarte  mult traficul rutier în zonă. De la calea ferată în sus, bulevardul va fi asfaltat anul viitor, dar numai după terminarea canalizării cartierului Câmpiniţa de către operatorul judeţean de apă-canal Hidro Prahova, în cadrul acelui amplu program cu fonduri europene. Şi porţiunea dintre Toma Ionescu şi Sondei va fi afectată de viitoare lucrări de canalizare realizate de Hidro Prahova, după care şi această porţiune va putea fi asfaltată. “La primăvară, vom continua de la intersecţia cu Calea Doftanei până la cea cu strada Toma Ionescu. Tot în primăvară vom asfalta şi partea de nord a Bulevardului Carol I, respectiv de sus, de la bazine, şi până la podul de la Lunca Cornului. Celelalte tronsoane ale bulevardului nu se vor asfalta decât după ce vor fi canalizate de către operatorul judeţean de apă-canal Hidro Prahova, în cadrul acelui amplu program cu fonduri europene. Anul viitor, vom putea asfalta şi aceste tronsoane afectate de importante lucrări de canalizare care vor cuprinde întregul cartier Câmpiniţa. Tot din pricina demarării programului de canalizare al Hidro Prahova SA, nu vom putea asfalta nici porţiunile bulevardului central situate între Toma Ionescu şi Sondei”, ne-a declarat viceprimarul Câmpinei, Ion Dragomir, cel care coordonează toate lucrările de asfaltare din oraş. A.N.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare