Știri

Dublă lansare de carte la Casa de Cultură “Geo Bogza”

  • Florin Frăţilă: “Rămâm să disper printre ai mei”
  • Christian Crăciun: “Circumstanţiale”
Oglinda de azi – o veritabilă “şcoală de jurnalism”, după cum o definea maestrul Serghie Bucur – a facilitat redactorilor şi colaboratorilor săi publicarea în volum a diferitelor articole literare, politice, istorice, artistice. Păstrând tradiţia, scriitorii Florin Frăţilă şi Christian Crăciun au adunat aricolele apărute în cadrul rubricilor lor (“Cuvântul care înţeapă” şi, respectiv, “Editorial”) şi le-au ordonat cronologic în volumele “Rămân să disper printre ai mei” (90 de articole realizate în intervalul mai 2010 – august 2012) şi “Circumstanţiale” (263 de articole scrise în perioada noiembrie 2004 – decembrie 2011).
Prezentate într-o ţinută grafică deosebită, unitară şi elegantă, ambele cărţi au fost realizate la Editura Premier (Ploieşti), după un proiect editorial comun, cu coperţile şi tehnoredactarea semnate de Flowerin.
În Prefaţa volumelor, autorii au făcut sublinieri/ mărturisiri interesante: “În tot timpul apariţiei sale, «Cuvântul care înţeapă» şi-a asumat rolul şi răspunderea de a critica, argumentat şi fără menajamente, atât tarele societăţii contemporane, cât şi puterea politico-administrativă” (Florin Frăţilă); “Nicio clipă nu mi-a trecut prin minte, de-a lungul anilor în care am scris constant despre viaţa noastră politico-socială, că voi aduna la un moment dat toate aceste efemeride într-o carte (…). Sunt câteva idei fixe care revin în toate articolele_ democraţia, libertatea, imposibilitatea de a reforma PSD-ul, necesitatea memoriei istorice şi a educaţiei, imaginea unei Europe a culturii” (Christian Crăciun).
Activitatea s-a desfăşurat sâmbătă, 27 octombrie, în sala “Constantin Radu” a Casei de Cultură “Geo Bogza”, în prezenţa unui public numeros, în mijlocul căruia au putut fi observaţi: senatorul George Severin, primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, consilierii locali Marian Dulă, Viorel Bondoc, Daniel Ioniţă, consilierul judeţean Jenica Tabacu şi editorul celor două cărţi, Marian Ruscu.
“Astăzi – îşi începe cu dezinvoltură speech-ul Florin Dochia – când presupun că v-aţi gândit la un eveniment rar, fiindcă se lansează două cărţi odată, avem două volume de publicistică. Autorii care au apărut în hebdomadarul «Oglinda de azi» sunt diferiţi: unul debutant în volum, iar altul a mai produs cărţi, inclusiv cu teza de doctorat despre Eminescu, poetul naţiunii”.
Programul, bine gândit, a alternat cuvântările cu un mini concert de chitară interpretat de Constantin Tituş.
Jovial, cu un farmec aparte, Florin Dochia a moderat cu discreţie activitatea, citind din opera ambilor autori.
Încercând să fie cât mai concret, prof. dr. Christian Crăciun a vorbit cu aplomb despre “speranţă şi disperare”, deoarece, apreciază domnia sa, ambele cărţi vorbesc despre asta: “Speranţa este puntea care leagă aceste două cărţi. Florin este la debut, deşi are o activitate jurnalistică îndelungată. A făcut-o cu un act de maturitate bine conturat. La noi, ziare naţionale de calitate nu avem, ceea ce este un handicap pentru cultura generală. S-a dezvoltat, în schimb, presa locală. Ziarul din Câmpina «Oglinda de  azi» a făcut un exerciţiu democratic, o remarcabilă continuitate. Florin Frăţilă încearcă să îndrepte lucrurile. El scrie bine şi acid, e rău, dar nu este vulgar. Atacă, se apără, ceea ce trebuie să facă un publicist al concretului. El a scris despre realităţile strict locale. Eu am scris despre problemele naţionale”.
Aprecieri interesante a făcut şi criticul şi istoricul literar prof. dr. Constantin Trandafir: “Am colaborat şi colaborez din când în când la ziarul «Oglinda de azi». Pe o pagină scriam eu, pe altă pagină dl. Crăciun, care avea o poziţie contrară celei pe care o am eu. Am colaborat foarte bine cu cei doi, la rubrica «Pro şi Contra», dar n-am înţeles niciodată cine era pentru şi cine era contra. Cartea d-lui Frăţilă, deşi este la debut, este foarte bună. Se vede o forţă a scrisului. Scrie cu o lejeritate surprinzătoare. Are un mod de exprimare cu multă aplecare literară, ceea ce face ca articolele sale să fie citite cu multă plăcere. PS-urile sunt, de asemenea, extrem de interesante”.
Aprecieri deosebit de pertinente au mai făcut:
Mihaela Căciuleanu (producător TVR): “Apreciez sinceritatea lui Florin Frăţilă în articolele pe care le-a scris de-a lumngul timpului. Simţim permanent tăişul cuvintelor care înţeapă. Totul porneşte de la cetăţeanul aflat în legitimă apărare la statutul de lider de opinie”.
Florin Dochia: “Paradoxal, cartea d-lui Crăciun este diferită de cea a lui Frăţilă. Are o «orientare fără fasone». Christian Crăciun are alte opinii, pe care nu le are patronul şi totuşi ziarul le-a publicat”.
Alin Ciupală: “Este un regal să participi la o conferinţă ţinută de Christian Crăciun, autor reputat de eseuri. Are un doctorat, o cultură enciclopedică, dar nu are… o catedră universitară”.
Christian Crăciun: “Eu nu sunt un comentator politic. În aceste articole sunt mai mult un moralist. Îmi asum o totală libertate în realizarea acestor articole. Politica ar trebui să ne unească, nu să ne dezbine”.
Emanoil Toma: “Apariţia ziarului «Oglinda de azi» este pentru mine o bucurie. Cei doi protagonişti, prin articolele lor, fac ca ziarul să se vândă. Cărţile sunt ca un măr: o jumătate a lui Florin Frăţilă, cealaltă jumătate a lui Christian Crăciun”.
Nicolae Geantă: “Ch. Crăciun este unul dintre oamenii României de la care am învăţat foarte multe lucruri. Dl. Frăţilă nu este un poet al urâtului, este un moralist care găseşte soluţii”.
Florin Frăţilă: “Sunt emoţionat, sunt copleşit de prezenţa atât de numeroasă a invitaţilor la activitatea noastră. Voi încerca, prin forţa cuvântului scris, să mai îndrept câte ceva aici (…). Nu accept gândul că fiul meu va ajunge, peste câţiva ani, să părăsească ţara sau, mai rău, să regrete că s-a născut român”.
Nelipsit de la reuniunile literare, epigramistul Ştefan Al. Saşa a încântat publicul cu producţiile sale: “D-lui Florin Frăţilă – După ce-om sfârşi lansarea/ Şi-om purcede la agapă/ Nu vă prinde, cred, mirarea/ Că şi vinul lui înţeapă!”; D-lui Christian Crăciun – Volumul scris cu mult avânt/ Şi uns cu toate cele,/ Pe unii-i urcă înspre stele/ Pe alţii-i bagă în mormânt”.
Sesiunea de autografe şi bufetul suedez asortat au încheiat o excelentă reuniune literară. 
Theodor MARINESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare