Știri

Dr. Cristina Radu, medic primar obstetrică-ginecologie: „Este fundamental pentru un medic să pună un strop de suflet în tot ce face, pentru că în el să află esenţa reuşitei”

Cristina Radu s-a născut la 15 octombrie 1973, în Câmpina. A fost eleva Şcolii Generale nr. 2 şi a Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”. După terminarea Facultăţii de Medicină în 1998, a devenit, şase ani mai târziu, medic specalist în obstetrică-ginecologie şi mai apoi medic primar în această specialitate. 
Cristina Radu a ştiut dintotdeauna că destinul său este acela de a purta halatul alb şi a muncit cu dăruire pentru a ajunge ceea ce este astăzi, un medic respectat şi remarcabil în specialitatea pe care şi-a ales-o, devotat trup şi suflet meseriei. 
Fire tenace, înzestrată cu o mare putere de muncă şi o energie spirituală copleşitoare, dr. Cristina Dinu este o perfecţionistă care nu face niciodată rabat de la calitatea actului medical. 
În prezent este şeful secţiei de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Câmpina.
– A fost greu acest parcurs? 
– Da, foarte greu, dar dacă îţi place ceea ce faci, totul devine mai uşor. Sunt ani de muncă, ani de sacrificii, viaţa personală se cam duce, nu ai timp să-ţi trăieşti adolescenţa şi tinereţea. Perioada de rezidenţiat, în care învăţăm să operăm, a fost dificilă, cu multe gărzi şi multe ore de pregătire teoretică. În anul 2010 am devenit medic primar şi ulterior am reuşit să obţin patru competenţe în Ecografie obstetricală şi ginecologică, aceasta fiind de fapt pasiunea mea, în Colposcopie, în Managementul Serviciilor Sanitare, în Histeroscopie, iar acum mă pregătesc pentru a susţine examenul pentru atestatul de Medicină Materno-Fetală. Întotdeauna am avut în jur oameni care m-au ajutat, m-au sprijinit, care au crezut în mine, începând cu profesorii din şcoala generală şi până la colegii mei de aici, din Câmpina. Şi m-au sprijinit real! Nu am fost de una singură niciodată, am avut întotdeauna şi susţinerea familiei, ceea ce contează foarte mult! 
– Cum aţi luat decizia să urmaţi cursurile Facultăţii de Medicină şi ce anume v-a determinat să alegeţi specializarea în obstetrică-ginecologie?
– Mi-am dorit dintotdeauna să fiu medic. Niciodată nu m-am gândit că o să am altă profesie, dar specialitatea a fost o pură întâmplare! Am luat hotărârea de a alege această specialitate în urma notei obţinute la examenul de rezidenţiat. 
– Ce are special obstetrica-ginecologia faţă de celelalte specialităţi medicale? Ce satisfacţii vă oferă?
– Cred din tot sufletul că este cea mai frumoasă meserie din lume şi asta pentru că eşti martor la minunea naşterii unei noi vieţi. Este o specialitate în care te întâlneşti cu oameni tineri, cu femei care îşi doresc să devină mame. Din acest motiv este şi o specialitate grea, pentru că răspunzi de două vieţi, a mamei şi a copilului. Satisfacţiile sunt însă imense în momentul în care vezi că mama are lacrimi pe obraz şi îşi strânge copilul la piept, că micuţul se simte protejat, iubit şi nu mai plânge, fiind fericit la sânul ei. În clipele acestea nu mai contează nimic: nici munca, nici oboseala, nici faptul că ai fost stresat. Contează doar momentul acela, iar pacientele ştiu şi ele că aceste clipe magice sunt unice şi că emoţiile lor sunt împărtăşite în egală măsură de echipa care a asistat la naştere. 
– În ce constă dificultatea meseriei dumneavoastră?
– Mulţi spun că este o meserie de bărbat, cu toate că sunt foarte multe femei în specialitatea aceasta. Este o meserie solicitantă fizic, cu ore bune petrecute în sala de naşteri şi în sala de operaţii. Apoi, nu este uşor să rezişti în gărzi şi să rămâi apoi la serviciu până la ora 13.00, 14.00 şi, în acelaţi timp, să fii şi mamă, şi gospodină. Este o specialitate grea pentru o femeie!!!
– Cum arată tabloul a 24 de ore de gardă?
– Depinde. Sunt gărzi liniştite, în care nu avem cazuri deosebite, dar sunt şi gărzi pline, în care avem naşteri, intervenţii chirurgicale de urgenţă. Sunt gărzi şi gărzi! Unele uşoare şi altele foarte grele, care te solicită atât fizic, cât şi psihic, emoţional.
– Este greu pentru un medic să rămână sensibil la problemele pacienţilor?
– De cele mai multe ori trebuie să încerci să fii doar medic, pentru că în momentele cheie, la naştere, în intervenţiile chirurgicale, în urgenţele mari, trebuie să-ţi stăpâneşti emoţiile şi să fii doar medic. Dar, evident, după ce trece momentul cel mai greu, poţi să dai curs emoţiilor, să fii psiholog, prieten cu pacientul, adică să îţi depăşeşti statutul de doctor. Eu cred că este şi o putere divină! Însă mai cred şi că anii de muncă din spate, experienţa, contează foarte mult. Am constatat şi la colegii mei, mai în vârstă decât mine, că procedează la fel când este o urgenţă mare, nu mai ţin cont de nimic, important este să rezolve problema.
– Apropos de colegii mai în vârstă… Este important în această meserie să asculţi, să înveţi de la cei mai mari?
– Am învăţat de la colegii mei mai în vârstă şi încă mai învăţ. Am încercat să şi fur meserie, cât am putut, de la toţi colegii mei cu care am lucrat de-a lungul timpului. Este o tehnică foarte bună să reuşeşti să iei lucrurile bune şi să le duci mai departe. Sunt profesionişti care au douăzeci-treizeci de ani în faţa mea, cum să nu înveţi de la ei!? Au văzut multe în timpul acesta, au trecut prin perioada comunismului, când erau cazuri grele şi nu exista tehnologia de acum. Experienţa lor mă ajută foarte mult! Obstetrica evoluează, se modernizează şi la noi. Astăzi suntem dependenţi de aparatură medicală modernă, dedicată acestei specialităţi. Este important în meseria asta să încerci să nu ai orgolii, să ştii să ceri ajutor, să ceri o a doua opinie, să fii un coleg bun şi la rândul tău să oferi, să ajuţi. Mai ales acum, de când  sunt şef de secţie, am descoperit cât de benefic este să colaborezi cu oamenii, să-i sprijini şi să ceri ajutor fără să ai orgolii.
– Ce nu trebuie să-i lipsească unui medic?
– Dacă vorbim strict de profesie, în niciun caz nu trebuie să-i lipsească pregătirea profesională, care să fie continuă, să nu înceteze niciodată să se informeze, să citească, să încerce să evolueze, să fie deschis la nou. Este importantă, de asemenea, acumularea de experienţă. Mai presus de toate însă, este fundamental pentru un medic să pună un strop de suflet în tot ce face, pentru că în el să află esenţa reuşitei. 
– Tocmai pentru că aveţi un suflet mare, multe paciente vă îndrăgesc şi vă respectă… 
– Sper, mi-am dorit acest lucru, dar, cu siguranţă, nu putem mulţumi pe toată lumea şi, cu siguranţă, nu suntem în fiecare zi  la fel. Sunt  zile în care extenuarea ajunge la un prag critic, devenim extrem de de tensionaţi după confruntarea cu diverse situaţii ori cazuri grele, când toată energia s-a dus şi nu mai poţi răspunde exact cum ţi-ai dori sau cum este lumea obişnuită. Nu mai poţi să rezonezi cu toţi. Esenţial este să nu-ţi pierzi simţul clinic, profesionalismul. De-a lungul timpului am reuşit, cu unele paciente, să leg prietenii, să ne auzim la telefon şi asta mă bucură nespus. De curând, aflându-mă la cabinet, 
am avut parte de o surpriză atât de frumoasă din partea unei foste paciente, care a venit cu un buchet de flori şi mi-a spus: „Astăzi împlinim un an!” Pentru mine a fost gestul suprem. Adică în ziua în care copilaşul ei împlinea un an, a găsit zece minute să vină să-mi aducă flori şi să se bucure împreună cu mine de evenimentul fericit.
– Cum vă petreceţi timpul liber?
– Timpul liber este foarte puţin şi în mare parte îi este dedicat băieţelul meu de 13 ani. Facem tot felul de activităţi, mergem în vacanţă… încercăm să profităm din plin de timpul petrecut împreună. 
– Ce alte pasiuni mai aveţi, în afara meseriei pe care o practicaţi cu o totală dăruire?
– Îmi place să citesc şi să călătoresc.
– Care este cartea de suflet şi ce destinaţie preferată aveţi?
– Îmi place să călătoresc oriunde în Europa… Acum visez la următoarea mea destinaţie, care va fi Roma. Am ales să fac un cadou tatălui şi copilului meu şi am hotărât că îi duc să viziteze Roma, iar eu voi fi ghidul lor. Sunt convinsă că o să fie o experienţă nemaipomenită. Mergem trei generaţii într-o scurtă vacanţă, în care  se vor îmbogăţi spiritual, mai ales că niciunul nu a mai văzut metropola! Sper să le fac o mare bucurie! 
Cartea mea preferată este „Cele 40 de legi ale iubirii” a scriitoarei de origine turcă Elif Shafak. Este o carte pe care am primit-o cadou de Crăciun, acum doi ani, şi cu care m-am conectat total. Este un roman minunat şi nu întâmplător este cartea mea preferată. Spune că iubirea schimbă vieţi şi se referă la iubire în toate felurile şi formele ei: iubirea faţă oameni, în general, iubirea faţă de Divinitate, iubirea faţă de locuri… Este o carte superbă, cu citate care îţi dau putere, care te învaţă să nu cazi pradă disperării când ţi-e greu, pentru că întotdeauna se deschide o altă uşă. Este cartea mea de suflet şi sunt fericită că m-a găsit ea pe mine!
– Aveţi un principiu anume după care vă ghidaţi în viaţă? 
– Un citat din Ioan Slavici defineşte cel mai bine ţelul meu în viaţă: „Sufletul să-ţi fie ca gândul, gândul ca vorba şi vorba ca fapta”. 
Andreea Ştefan

4 Comentarii  

  1. Draga redactie,
    Va rog sa nu mai publicati comentarii facute de oameni care isi ascund identitate.
    Aceste comentarii nu fac bine nimanui; trebuie sa ne asumam opiniile si sa nu ne ascundem ca strutul in nisip.
    Va multumesc,
    Vasile Badiu

  2. Rusine!
    Tipa la paciente!
    Recaomanda medicamente pe care asistentele refuza sa le administreze pacientelor.
    Am asistat la un astfel de eveniment. Asistenta a venit in salon, a aratat medicamentul si de fata cu noi l-a aruncat la gunoi spunand: "si eu sunt mama si nu vreau sa te am pe constiinta"
    Rusine! Rusine! Rusine!
    Dragi mamici aveti mare grija cu acest medic!

  3. Un medic extraordinar, cu om bun, am avut norocul sa o întâlnesc si în momente frumoase și în momente mai puțin plăcute pentru mine și da, este un medic extraordinar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare