Noaptea de sâmbătă, 20 septembrie, spre duminică, 21 septembrie, a fost ultima din viaţa tânărului Ciprian Chiţoiu (22 ani) şi a prietenei lui, Andrada Sobaru (19 ani), din Câmpina, care s-au stins înainte de vreme, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN1, în zona localităţii Nistoreşti. Lipsa de experienţă, teribilismul şi carosabilul umed au fost motivele care au dus la cumplitul accident în care au fost implicate mai multe autoturisme.
Potrivit declaraţiilor poliţiştilor, tânărul, aflat la volanul unui Citroen, se îndrepta spre Sinaia, pe banda a doua de mers, în momentul în care, deranjat de un alt participant la trafic, a trecut brusc pe banda întâi de mers, pentru a se reînscrie aproape imediat pe banda a doua. Manevra i-a fost fatală, pentru că a pierdut controlul volanului, acroşând un alt autoturism ce venea din sens opus. În urma impactului, Citroen-ul condus de Ciprian Chiţoiu s-a răsturnat în albia râului Prahova. Şoferul a suferit răni grave, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru el. Tânără care îl însoţea, fostă elevă a Colegiului Tehnic Forestier, a fost şi ea grav rănită, decedând în cursul zilei de duminică. Ceilalţi doi şoferi implicaţi în accident au scăpat doar cu răni uşoare. Traficul rutier a fost restricţionat în zonă temporar, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie de la ISU şi Ambulanţa Prahova.
Vestea trecerii în nefiinţă a celor doi tineri a făcut rapid înconjurul site-urilor de socializare, unde zeci de prieteni şi cunoscuţi au trimis mesaje de condoleanţe pentru familiile victimelor.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!