Știri

Discuţii aprinse în Consiliul Local pe marginea litigiului dintre CS Câmpina şi HM Junior

Consilierul Ion Dragomir îl desființează pe antrenorul Mircea Hagianu

Litigiul dintre CS Câmpina, clubul sportiv al municipiului, și HM Junior pare că nu îi va aduce vremuri bune clubului privat de fotbal care poartă inițialele numelui antrenorului Mircea Hagianu, proprietarul acestui club la care au fost înscriși pentru a învăța tainele „sportului rege” sute de copii câmpineni, în decursul anilor. 

Un litigiu sportiv judecat abuziv de AJF Prahova
 Litigiul amintit, dintre clubul public al municipalităţii şi cel privat, HM Junior, este o premieră în oraşul nostru, despre care am mai scris amănunte şi în alte ediţii ale publicaţiei noastre. Povestea, pe scurt, a confruntării dintre CS Câmpina şi HM Junior, a început în anul 2017, atunci când HM Junior a cerut CSC compensaţii de formare sportivă pentru un lot de juniori A cedat în anul 2016. La prima vedere, pare o cerere justă din punct de vedere sportiv, însă reprezentanţii CSC susţin că este una cu totul nejustificată, având în vedere că HM Junior acceptase în anul 2016, prin semnarea unei înţelegeri scrise, cedarea acestui lot şi a încă unuia, în anul 2017, către CSC, pentru a putea beneficia de un program de antrenamente gratuite pe terenul sintetic de la Petrol timp de doi ani. Mai simplu spus, şcoala de fotbal HM Junior şi secţia de fotbal a CSC, în formare la acea vreme, s-au înţeles că colaboreze în vederea antrenării copiilor şi juniorilor câmpineni care, mai târziu, ar fi urmat să constituie nucleul de bază al unei viitoare echipe de fotbal a oraşului. Un proiect interesant şi totodată util, într-un oraş în care fotbalul a avut de suferit în ultimii ani. Buna înţelegere a durat însă doar un an, până la momentul în care HM Junior, obligat să cedeze CSC un al doilea lot de juniori A, conform înţelegerii, nu a mai avut resurse umane şi a preferat să dinamiteze înţelegerea (reclamând CSC la AJF Prahova) în loc să caute soluţii de a merge mai departe. De aici au început tot felul de contestaţii înaintate de CSC atât în instanţele sportive de la AJF Prahova şi FRF, cât şi în instanţele civile. Conducătorii Clubului Sportiv Câmpina şi avocatul angajat de aceştia vorbesc de mari abuzuri (încălcări grave ale regulamentelor federale de fotbal şi grave vicii de procedură) săvârşite în comisiile de specialitate unde se judecă litigiile sportive la AJF şi sunt hotărâţi să meargă până la capăt pentru a-şi găsi dreptatea. Până atunci însă, CSC primeşte sancţiuni pe bandă rulantă de la forul fotbalistic judeţean şi riscă chiar să-i fie excluse echipele de copii şi juniori înscrise în campionate pentru că refuză să plătească daune de 24.000 lei clubului HM Junior şi să-i returneze 9 jucători. 
Raportul trimestrial de activitate al CSC
Președintele CSC, Adrian Stoican, a venit să prezinte raportul trimestrial de activitate a clubului, dar și să dea lămuriri în legătură cu evoluția litigiului dintre CSC și HM Junior. Dezbaterile au fost lungi și fără ca solicitările consilierilor municipali să primească toate răspuns. Discuțiile, care au durat aproximativ două ore, au vizat și activitatea CSC, dar și litigiul dintre acest club și HM Junior. Din raportul de activitate al clubului reiese că la CSC activează 146 de copii (fete și băieți), repartizați la cele trei secții sportive active ale clubului, după cum urmează: 82 de copii la secția Fotbal, 34 de copii la secția Natație, 30 de copii la secția Baschet. Selecțiile pentru toate aceste secții au loc pe toată perioada anului. Referitor la secția Fotbal, în prezent, echipa de junior A se află pe primul loc în campionatul organizat de AJF Prahova, la mare distanță de locul 2. La polul opus se găsește, însă, echipa de  juniori C, care ocupă penultimul loc în clasamentul specific acestei categorii de vârstă, organizat de AJF. Sportivii secției Natație au participat, în ultimii ani, la mai multe competiții organizate la nivel national, județean și local. În luna martie 2018, Bazinul didactic de înot a găzduit concursul „Cupa Seva”, ediția I, la care au participat sportive din întrega țară, CSC fiind reprezentat de 4 sportivi. Ultima secție dată în folosință, pe 1 octombrie 2017, este cea de baschet, coordonată de antrenoarea Cristina Potgieter, care își antrenează copiii în sălile de sport de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” și Școala Centrală. 
Răspunsurile la întrebări amânate pentru ședința următoare
Lui Adrian Stoican i s-au pus numeroase întrebări de către consilierii Monica Clinciu („Ce reprezintă cheltuielile cu bunuri și servicii în sumă de 50.498 lei pe primul trimestru?”; „De ce nu sunt prezentate separat încasările de la bazinul de înot, terenul sintetic și terenul multifunctional?”, „Cum participă sportivii de la CS Câmpina la concursuri naționale de natație de vreme ce clubul nu este afiliat la Federația Română de Natație?”), și Livia Lupu („De ce sunt diferențe între numărul personalului CSC de la finele anului trecut și cel de la sfârșitul primului trimestru al anului în curs?”). 
Ca și la precedenta ședință la care a participat, Adrian Stoican a cerut îngăduința de a prezenta răspunsurile în scris, date fiind faptul că întrebările au fost numeroase și complexe. De asemenea, consilierul Elena Albu i-a cerut din nou lui Adrian Stoican să prezinte o situație a veniturilor și cheltuielilor bazinului de înot din perioada de când bazinul este administrat de CSC, comparativ cu aceeași situație financiar-contabilă de pe vremea când bazinul didactic de înot era condus de firma privată din Ploiești căreia i-a preluat activitatea clubul municipalității. Și la această solicitare lui Adrian Stoican i s-a permis să răspundă „data viitoare”. 
CSC riscă excluderea din campionatul județean
Cele mai încinse discuții s-au purtat pe marginea litigiului dintre CSC și HM Junior, căruia este greu să îi prevezi toate urmările. Subliniind deciziile abuzive ale AJF în judecarea contestațiilor depuse de CSC împotriva HM Junior, precum și pericolul ca cei aproape 100 de copii dornici să învețe fotbal la CSC să nu mai aibă în ce campionate să joace, consilierul Florin Frățilă, președintele Comisiei de sport din legislativul municipal, i-a solicitat imperios lui Adrian Stoican să prezinte Consiliului Local care este situația reală a acestui litigiu. Adrian Stoican a informat consilierii că pe data de 2 mai  va urma o altă sancțiune şi anume depunctarea cu încă două puncte, urmând apoi, după alte depunctări, excluderea echipei din campionat. Primarul Horia Tiseanu a reamintit consilierilor că le-a atras atenția după alegerile din 2016 că acest contract trebuia discutat şi aprobat în Consiliul Local: „După părerea mea, contractul este ilegal de vreme ce Consiliul Local hotărâse ca de gratuități pe terenul sintetic să beneficieze doar unitățile școlare, nu și cluburile private, care iau bani de la părinți, contractul trebuia aprobat în Consiliul Local” a subliniat edilul municipiului.
HM Junior riscă să nu mai joace niciodată pe terenul de la Petrol 
Discuțiile au alunecat apoi spre ce măsuri va trebui să ia Consiliul Local împotriva lui HM Junior, mai exact împotriva lui Mircea Hagianu, după ce contractul de colaborare își va fi epuizat durata de valabilitate. Cel mai virulent acuzator al lui Hagianu a fost consilierul Ion Dragomir: „Înțeleg că există un contract încheiat cu clubul HM Junior, pe care Mircea Hagianu l-a încălcat, iar acum ne solicită bani și fotbaliști înapoi. Dacă el nu a respectat contractul, de ce trebuie noi să îl respectăm și să îl lăsăm în continuare să-și antreneze elevii pe terenul nostru?” Administratorul public Remus Bădulescu a explicat că au fost încercări de a-l scoate pe Hagianu de pe teren cu Poliția, dar nu s-a reușit, fiindcă Poliția consideră că acest contract este încă valabil și HM Junior poate intra pe teren la antrenamente. Chiar dacă cei de la Primărie au pus lacăte la porți, acestea au fost sparte.
„Noi ar trebui să-i plătim sume mari lui Hagianu din banii câmpinenilor, în condițiile în care acest om, de ani de zile, face bani negri utilizând domeniul public, luând bani neînregistrați de la părinții a sute de copii pe care i-a antrenat de-a lungul anilor. Ba mai mult, pe Legea 350, îi dădeam și bani de la buget ca să plece în cantonament cu copiii, iar el lua bani, pe de altă parte, și de la părinți. Suntem aici toată conducerea orașului și asistăm neputincioși cum își bate joc Hagianu de noi, cum își bate joc de acest municipiu un om care a profitat mereu de domeniul public al Câmpinei. Din luna mai, când expiră contractul, să nu-i mai dăm voie nici cu plată să intre pe teren. Să vedeți că nu are unde să se ducă. Să ne așezăm la masă toți, cu altă ocazie, și să îl facem pe Hagianu să vină el să ne roage să îl lăsăm pe stadion. La Rafinărie nu se duce că este prea scump. Așa că nu va avea unde să se mai ducă”, a punctat decisiv consilierul Ion Dragomir, creionând un viitor sumbru pentru antrenorul Mircea Hagianu.
Adrian BRAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare