Continuăm astăzi prezentarea unora dintre elevii câmpineni care s-au evidențiat în mod deosebit, în acest an școlar, la olimpiadele naționale la care au participat. Ei sunt olimpicii cu care ne mândrim. Printre ei se numără și Cristina Popescu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, cel mai titrat liceu al Câmpinei, înființat în urmă cu aproape un secol.
Cristina a câștigat premiul I la faza națională a ultimei olimpiade de limba și literatura germană, distincție onorifică bine meritată, care o îndreptățește să fie considerată printre cei mai merituoși elevi ai orașului, la acest moment. Suntem convinși că, în următorii ani, Cristina nu va coborî stacheta în dobândirea și aprofundarea cunoștințelor, și că își va consolida statutul de elev-model, înzestrat cu deosebite calități și cu o maturitate în gândire peste cea specifică vârstei sale.
Săptămâna trecută, ar fi trebuit să începem cu ea prezentarea seriei olimpicilor de la „Grigorescu”, deoarece Cristina a obținut cea mai mare performanță dintre toți elevii colegiului, dar în numărul trecut am ales să prezentăm câștigătoarea unei mențiuni (deci nu premiu), la ultima olimpiadă națională de limba și literatură română. Am făcut acest gest mai mult din patriotism și dintr-un naționalism echilibrat, gândindu-ne că, în acest fel, ne exprimăm prețuirea pentru limba pe care o vorbim, care „mult e dulce și frumoasă”, cum spun poeții. Experiența articolului trecut ne-a învățat că limba noastră o fi ea frumoasă, dar nu este mereu dulce, ba uneori este chiar înșelătoare, mai ales când este vorbită disonant de către două voci neadevărate în același timp. Pentru cei care vor să o cunoască mai bine pe eleva Cristina Popescu, sperăm că interviul de mai jos va fi de folos.
– Pentru cititorii săptămânalului „Oglinda”, spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.
– Numele meu este Cristina Popescu, am 17 ani și sunt elevă în clasa a X-a (științe sociale) la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. Părinții mei sunt profesori, și asta cred că a avut o influență în evoluția mea. În ceea ce privește caracterizarea mea, eu nu cred în calități (cu atât mai puțin în defecte), acestea sunt concepte relative și strict legate de modul în care mă văd ceilalți într-un context oarecare. Mai bine vă spun că sunt pasionată de teatru și fotografie. Iar în artă trebuie să lăsăm acțiunile să vorbească sincer pentru noi, în fiecare moment. Așa e și în viață. Și-apoi, nicio caracteristică nu trebuie să fie definitivă. Tocmai în asta constă frumusețea, în căutarea sinelui, în schimbare și evoluție.
– Numește și caracterizează profesorul/ profesoara care te-a pregătit pentru Olimpiada de germană.
– Profesoara mea de germană este doamna Livia Miu, iar simplul fapt că m-a adus la acest nivel spune multe despre dumneaei. A o caracteriza ar însemna să contrazic ceea ce tocmai am afirmat anterior, și anume că încadrarea unei persoane în tipare este greșită, din punctul meu de vedere. Pot să vă spun, în ceea ce mă privește, că pe mine doamna profesoară m-a atras tot mai mult către germană prin felul ei de a lucra: serios, dedicat și profesionist, fără compromisuri. La asta se adaugă comportamentul cald, apropiat și înțelegător față de mine. Doamna Livia Miu va rămâne mereu printre profesorii despre care voi vorbi cu drag și recunoștință întotdeauna. De fiecare dată m-a corectat cu zâmbetul pe buze și mi-a apreciat progresul. Nu m-a descurajat nicio clipă și nu m-a făcut să simt vreun moment că am dezamăgit-o, atunci când rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Și așa m-a făcut să vreau să continui, să mă perfecționez. Eu mă simt foarte bine lângă doamna profesoară și creșterea cunoștințelor mele de germană a venit de la sine, fără efort, fără presiune, chiar fără intenție, aș putea spune. Iar asta pentru că nu am avut niciun moment ambiția de a fi mai bună decât alții, ci de a ști, cu fiecare zi, mai mult.
– Cum a fost la Olimpiadă (locul de desfășurare, atmosfera, concurenții și concurența, subiectele, impresiile)?
– Având în vedere faptul că îmi doresc mereu să cunosc alți oameni și să fac lucruri noi, această olimpiadă a fost exact ceea ce am avut nevoie. S-a desfășurat la Piatra Neamţ, imediat după Paști. Din păcate, n-am avut timp să vizitez orașul, despre care știam că este frumos. Am fost cazați într-un cămin în care condițiile erau departe de confortul de acasă, dar am privit tot timpul partea bună a lucrurilor. Până la urmă, oamenii sunt cei mai importanți, iar nu mediul în care sunt cantonați aceștia. Și, desigur, cel mai important lucru era ceea ce aveam de făcut. Acolo am devenit conștientă că este totuși o competiție, iar creativitatea este lucrul cel mai apreciat la această olimpiadă. Și asta mi-a plăcut în mod deosebit, pentru că însemna mai mult decât a stăpâni gramatica și vocabularul limbii germane. Prima proba a fost un eseu ce pornea de la un citat filozofic. Cea de-a doua probă a fost un proiect în care am avut de realizat o piesă de teatru pe baza unei cărți date. A fost partea mea favorită. Lucrând în echipă la această probă, mi-am dat seama câți oameni deschiși, dornici să facă lumea mai bună, și care chiar au această capacitate, am cunoscut. Aici trebuie să recunosc că mă așteptasem să întâlnesc genul acela de elevi predispuși doar la acumularea de cunoștințe, asa cum sunt percepuți olimpicii – percepție total greșită. Atmosfera a fost relaxantă, ca în familie, deși nu cunoșteam pe nimeni dinainte. Nu îi puteam numi „concurență” pe ceilalți participanți, pentru că eu nu am mers cu gândul de a „mă întrece” cu ei, am mers să mă bucur de moment și să mă întorc acasă mai bogată cu o experiență. Nicio zi nu mi s-a părut grea, pentru că m-am distrat cu colegii de proiect. Abia seara oboseala își spunea cuvântul, după numeroasele ore de muncă desfășurate. A fost o săptămână interesantă, pe care nu o voi uita. Premiile obținute îmi vor aminti întotdeauna cât de important este să faci cu drag ceea ce faci și să cauți mereu frumosul, în orice și oriunde. Faptul că am primit premiul pentru creativitate mi-a confirmat că atracția pentru artă și pentru exprimarea propriei persoane prin intermediul ei este cel mai frumos lucru din lume.
– Limba și literatura germană este materia ta preferată sau ai mai multe materii pe care le iubești în egală măsură?
– Nu aș putea spune că germana este materia mea preferată. În general, eu nu aș alege un singur lucru dintre lucrurile care îmi plac. Engleza, româna, germana și psihologia mă intereseaza în mod egal. Mi-ar plăcea să ating performanța la mai multe materii, dar nu cred că poți fi bun chiar la toate. Trebuie timp mult pentru a citi, în primul rând, și apoi pentru a aprofunda. Abia când depășești stratul superficial, începe să-ți placă ceva cu adevarat. Sper ca în viitor să pot cuprinde cât mai multe din lucrurile care îmi plac.
– Când ai simțit o chemare către germană și ce (sau cine) te-a influențat în acest sens?
– Am făcut numeroase călătorii în Austria, unde am prieteni care m-au făcut să vreau să pot vorbi limba de acolo. Părinții m-au impulsionat, spunându-mi că este o limbă importantă și că, în general, cunoașterea limbilor străine deschide mintea către noi perspective. Doamna profesoară a dus acest întreg “proces” până la capăt și mi-a oferit inspirația și motivația de care oricine are nevoie atunci când dorește să realizeze ceva. Uneori nu poți ști de unde apare inspirația, important este să o urmezi, să faci cât de mult și cât mai multe plecând de la ea, atâta timp cât asta te bucură.
– Multor oameni germana li se pare nesuferită, mai ales din cauza pronunției. Pe tine cum te-a atras studiul acestei limbi, care, cel puțin în domeniul tehnicii, îi suflă tot mai mult în ceafă limbii engleze?
– Știu că unora li se pare o limbă nesuferită, urâtă. Cred însă că este ceva personal atracția pe care a exercitat-o germana asupra mea. Și nu este nimic în neregulă atâta timp cât nu este o părere indusă de alții. Nu ne plac tuturor aceleași lucruri, și asta este foarte bine. Eu mi-am zis de la început că dacă sunt atâția oameni pe Pământ care vorbesc germana, de ce nu aș putea și eu? Am pornit la drum (pe drumul care duce la limba germană) cu mintea deschisă și, în niciun moment, nu m-am gândit că e grea sau că nu voi reuși să pronunț și să scriu cuvinte dificile. Încă de la prima oră de limba germană am fost concentrată și interesată să aflu noțiuni noi. Cred că pentru faptul că nu se aseamănă cu limba română mi s-a părut și mai demnă de interes. A funcționat cumva psihologia copilului mic, pe care îl interesează cel mai mult un lucru tocmai pentru că este deosebit de celelalte. Cam în aceeași manieră cred că a pornit și la mine dorința de a învăța această limbă: pentru că sunt destul de puțini cei care o plac și pentru că e diferită.
– Acum 2000 de ani, neamurile germanice erau toate barbare, iar latinii constituiau cel mai civilizat popor. Astăzi, observăm că situația s-a cam schimbat: țările cu popoare germanice (din centrul și nordul Europei) sunt mult mai dezvoltate și mai prospere decât țările latine din sudul continentului nostru (exceptând poate Franța). Pe România nici nu am mai pus-o la socoteală, ca să nu dezechilibrăm și mai mult balanța. Cum a fost posibil acest lucru?
– Germanii spun „Ordnung muβ sein” (Trebuie să fie ordine). Tocmai asta a făcut ca neamurile germanice – prin multă muncă și eficiență, seriozitate, disciplină și urmărirea neabătută a propriilor interese -, să poată ajunge acolo unde sunt acum. Eu cred că a fost o evoluție firească, în contextul geografic, economic și istoric. N-au avut de ales, altfel ar fi dispărut, înghițiți de alte popoare. Toate aceste caracteristici și-au pus amprenta și asupra limbii vorbite: tăioasă, eficientă, cu reguli stricte. Cred că neamurile latine, după ce au ajuns la o stare de mulțumire și confort, s-au oprit din a mai dezvolta lucrurile, sau cel puțin au încetinit dezvoltarea acestora, nemaifiind motivate. În timp ce germanii au muncit tot mai mult, axându-se pe o dezvoltare (în economie, infrastructură) care să le asigure supremația. Sunt diferențe de mentalitate, educație, conducători. Totuși, istoria ne arată că fiecare neam trece prin perioade dificile sau prospere. Fiecare popor are calități, iar dacă este condus de către oameni de geniu, poate să progreseze după o perioadă de declin. Și ceea ce mai cred eu este că fiecare popor, indiferent de situația economică de moment, are multe valori, fiecare contribuie la evoluția umanității cu ceva. Și este minunat că sunt diferite popoarele lumii, pentru că diversitatea le poate uni.
– Petre Țuțea, marele filosof creștin al românilor, afirma într-un interviu dat în 1990 că ”orice reich este binevenit”. Sunt mulți bucovineni care declară, astăzi, că ei nu sunt moldoveni, chiar dacă Suceava a fost cetatea-capitală a Moldovei lui Ștefan cel Mare. Iar mândria lor de bucovineni s-ar zice că s-a născut din perioada 1775 – 1918, când Bucovina a fost provincie austriacă, organizată serios de austrieci, care se cred cei mai nobili dintre germani.
– Deocamdată nu îmi este cunoscută opera filozofică a lui Petre Țuțea, nu am ajuns încă acolo, dar cred că el a spus asta observând evoluția provinciilor aflate pentru o perioadă sub stăpânirea Imperiului Austiac (după 1867, a Imperiului Austro- Ungar). Acestea au înflorit din toate punctele de vedere, și influențele civilizatoare din trecut se simt și astăzi în Transilvania și Bucovina. Sunt regiuni mai prospere economic, și de aici decurg decalajele față de celelate provincii istorice ale României. Ceva din spiritul german a fost lăsat moștenire acolo. Cu toate acestea, la vremea respectivă, românii nu au fost bucuroși de ocupația străină, lucru firesc, de altfel, pentru că popoarelor nu le place asuprirea. Cred că lecția pe care a dat-o Germania la reunificare ne-ar putea fi de folos. Suntem cu toții români, iar orgoliile de tipul rudei mai nobile sau mai bogate nu ne fac niciun bine. Știu că cei mai mulți români din zonele acestea își păstrează nealterate zestrea culturală și limba, fiind mândri de ele.
– Germana se spune că este limba cu cele mai lungi cuvinte. După știința mea, regulile limbii germane sunt mult mai riguroase decât ale limbii române, care nu are aceeași rigoare poate și pentru faptul că lingviștii noștri sunt mai puțin riguroși. Este limba germană atât de greu de învățat, cum s-ar părea?
– Nu cred că lingviștii noștri sunt mai puțin riguroși. Personal, nu aș compara deloc, aș spune că pur și simplu sunt lucruri diferite. Și nu doar limbile sunt diferite, iar aici vreau să mă refer la cultură, în general, la tradiții și mentalități. Acesta nu este un lucru rău, în asta constă frumusețea lumii. Și tocmai de asta ne place să călătorim, să vedem ce are fiecare mai bun. Cuvintele acelea lungi din germană, daca stăm să ne gândim, nu sunt chiar atât de complicate, pentru că, în mare parte, sunt compuse prin alăturarea mai multor cuvinte obișnuite. Bineînțeles că apa e rece până să intri în ea, și strugurii-s acri, până să îi guști. Totul are nevoie de un început. Important e să ai mintea deschisă și să renunți la prejudecăți sau la ideile induse de alții. Acest lucru nu se aplică doar la învățarea unei limbi străine, ci și la oameni. Dacă ne privim un pic în interior, descoperim că suntem, de fapt, mult mai buni și că avem și abilități pentru a învăța limbi străine și pentru a-i înțelege pe ceilalți. De aici începe comunicarea cu adevarat.
– Ce sfaturi ai da unui copil care vrea să învețe germana?
– Cred că din tot ce am spus mai sus se poate trage o concluzie asupra modului eficient de învățare pe care eu l-am abordat, și anume metoda „cu drag”. Eu nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi cuiva. Tocmai pentru că suntem cu toții atât de diferiți, nu ni se potrivesc aceleași lucruri. Pot doar să spun ceea ce am învățat eu, și anume că mintea umană este atât de puternică atunci când este motivată, încât nimic nu este așa greu, cum pare.
Adrian BRAD
Din ciclul "Hai sa laudam doar Grigorescu". Mai exista si alte licee si scoli in Campina.
Am inceput prezentarea olimpicilor câmpineni cu elevii Colegiului Tehnic Forestier. http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2017/05/olimpicii-colegiului-tehnic-forestier.html