Continuăm prezentarea unora dintre elevii câmpineni care s-au evidențiat în mod deosebit, în acest an școlar, la olimpiadele naționale la care au participat. Ei sunt olimpicii cu care ne mândrim. Printre ei se numără și Mara Merca, elevă în clasa a IX-a D la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, cel mai titrat liceu al Câmpinei, înființat în urmă cu aproape un secol.
Mara a câștigat o mențiune la ultima Olimpiadă națională de limba și literatura română, distincție onorifică bine meritată, care o îndreptățește să fie considerată printre cei mai merituoși elevi ai orașului, la acest moment. Suntem convinși că, în următorii ani, Mara nu va coborî stacheta în dobândirea și aprofundarea cunoștințelor și că își va consolida statutul de elev-model, înzestrat cu deosebite calități și cu o maturitate în gândire peste cea specifică vârstei sale. Pentru cei care vor să o cunoască mai bine, sperăm că interviul de mai jos va fi de folos.
– Pentru cititorii săptămânalului „Oglinda”, spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.
– Mă numesc Mara Merca, m-am născut în data de 17 octombrie 2001 la Câmpina. Clasele primare le-am făcut la Școala Centrală, iar din clasa a V-a sunt elevă a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”. Sunt pasionată de literatură, dezbateri academice, mitologie și astrologie. Sunt debater (< engl. debater, orator, participant la discuții, la dezbateri – n.red.) la AES, Asociația de Educație Socială „ARES”, care promovează educația non-formală a tinerilor prin dezbateri, oratorie și retorică, formarea viitorilor lideri de opinie ai României și educarea tinerilor în spirit civic și democratic. Aș mai adăuga faptul că sunt și câștigătoare a Primului Turneu ARGO 12, cea mai mare competiție de dezbateri pentru începători din România. Lucrez în organizația Youth Academy, unde organizez și particip la evenimente și sesiuni de dezvoltare personală.
– Numește și caracterizează profesorul/ profesoara care te-a pregătit pentru Olimpiada de română.
– Mama mea. Și cred că asta este cea mai bună caracterizare.
– Cum a fost la Olimpiadă (locul de desfășurare, atmosfera, concurenții și concurența, subiectele, impresii)?
– Olimpiada a fost găzduită în inima țării, orașul Alba Iulia, deci nu este de mirare că patriotismul și sentimentul apartenenței la acest neam ne-au făcut să ne simțim ca o mare familie și nu ca niște competitori. Toți participanții au fost bine pregătiții pentru a face față unor subiecte complexe, așa cum au și fost. Eseul despre curiozitatea în literatură, pe care l-am avut de abordat, este un bun exemplu în acest sens.
– Limba și literatura română este materia ta preferata sau ai mai multe materii pe care le iubești în egală măsură?
– Limba și literatura română nu este doar o materie pentru mine, este ceea ce Eminescu numește „domă”, un univers perfect, un univers al absolutului. Îmi plac toate materiile, însă pasiunea mea se îndreaptă în special către domenii pe care încă nu am ocazia să le studiez la ore. Din fericire, româna mea este o parte din mine și nu doar o altă materie din orar.
– Când ai simțit o chemare către materia care îți place azi cel mai mult și ce (sau cine) te-a influențat în acest sens?
– Nu a existat un moment determinant pentru cristalizarea acestei chemări și cu atât mai puțin se poate vorbi despre o influențare, întrucât sunt o persoană independentă și greu influențabilă. Probabil este un dat.
– Limba română se evidențiază ca având o mare bogăție polisemantică, deoarece conține numeroase cuvinte care au, fiecare dintre ele, mai multe înțelesuri distincte. Multă vreme nu am înțeles de ce ar fi aceasta o calitate a limbii noastre, de vreme ce menirea unei limbi este să ajute la comunicarea rapidă între oamenii care o vorbesc. Oare nu se îngreunează comunicarea dacă una spun şi alta înțelege interlocutorul meu, care, nefiind un bun cunoscător al limbii, dă un alt sens cuvintelor mele?
– „Sensul vieții este să căutăm sensul vieții”, zicea Eliade. Este inevitabil ca polisemantismul să îngreuneze înțelegerea, dar mie mereu mi-au plăcut provocările. Din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă provocare a vieții este să încerci să te înțelegi pe tine și să îi pătrunzi pe cei din jur. De cele mai multe ori, felul cum înțelegem mesajul care ni se transmite spune mai multe despre noi înșine decât despre mesajul propriu-zis.
– Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, tinerii români întorși din străinătate, de la studii, au introdus, odată cu ideile progresiste, și obiceiul cosmopolit de a saluta cu „bonjur” în loc de „bună ziua”. Bonjuriștii, cum li se spunea pe vremuri, au îmbogățit limba română cu multe neologisme venite pe filiera franceză. Astăzi, suntem invadați de numeroase cuvinte și expresii din engleză, care intră rapid în limba română, cu transcrierea lor originară cu tot. E bine că se întâmplă asta?
– Unii lingviști contestă, într-adevăr, acest fenomen, prin care s-ar spune că vechile neologisme „franțuzești” sunt înlocuite cu unele „englezești”, înlocuire ce poate părea de prisos. Azi, aproape toate magazinele și companiile comerciale au firmele scrise în engleză. De parcă limba noastră ar fi săracă în cuvinte potrivite. Fenomenul de care vorbim se află la granița dintre globalizare, barbarism și snobism. Nu putem lupta cu aceste lucruri. Prin urmare, trebuie să luăm valul în piept.
Adrian BRAD
