La sfârşitul săptămânii trecute, Câmpina a fost din nou prezentă în emisiunile şi reportajele presei centrale. Din păcate, nu printr-o realizare edilitară sau a vreunui localnic, ci printr-un eveniment funerar. Este vorba despre funeraliile Dianei Elena Rotaru, eleva olimpică la matematică, despre al cărei tragic sfârşit au vorbit insistent, pe tot parcursul săptămânii trecute, majoritatea televiziunilor şi publicaţiilor centrale.
Fetiţa, în vârstă de 13 ani şi jumătate (s-a născut pe 11 iulie 1999), a fost înmormântată sâmbătă, 12 ianuarie, în jurul orei 14.30, în cimitirul nou din cartierul Muscel. Slujba de înmormântare a fost oficiată, începând cu ora 13.00, de un sobor de preoţi la Biserica “Sf. Treime” din vecinătatea Pieţei Centrale. La intrarea în această biserică, în partea dreaptă a pronaosului, părintele paroh Vincenţiu Ieşeanu a încuviinţat depunerea sicriului cu trupul neînsufleţit al fetiţei, firav, dar atât de plin de viaţă cu numai cinci zile în urmă. Sicriul a stat acolo în cele două zile precedente înmormântării, dar puţini câmpineni au ştiut acest lucru.
De fapt, despre înmormântarea Dianei Rotaru la Câmpina mulţi localnici au aflat la sfârşitul săptămânii trecute, din informaţiile mass-media. De altminteri, familia a dorit ca înmormântarea să fie cât mai discretă, ceea ce a făcut să fie acoperit cu şi mai mult mister faptul că eleva olimpică, despre a cărei moarte tragică mulţi câmpineni au aflat de la televizor, va fi înmormântată la Câmpina, iar sicriul ei se află depus la Biserica “Sf. Treime”. La marginea sicriului au fost aşezate mai multe cupe de excelenţă, iar în sicriu, la picioarele Dianei, se afla o pernă cu medaliile sale câştigate la concursurile de matematică la care a participat în decursul scurtei sale vieţi. O viaţă extrem de scurtă, dar bogată în realizări de prestigiu.
De fapt, despre înmormântarea Dianei Rotaru la Câmpina mulţi localnici au aflat la sfârşitul săptămânii trecute, din informaţiile mass-media. De altminteri, familia a dorit ca înmormântarea să fie cât mai discretă, ceea ce a făcut să fie acoperit cu şi mai mult mister faptul că eleva olimpică, despre a cărei moarte tragică mulţi câmpineni au aflat de la televizor, va fi înmormântată la Câmpina, iar sicriul ei se află depus la Biserica “Sf. Treime”. La marginea sicriului au fost aşezate mai multe cupe de excelenţă, iar în sicriu, la picioarele Dianei, se afla o pernă cu medaliile sale câştigate la concursurile de matematică la care a participat în decursul scurtei sale vieţi. O viaţă extrem de scurtă, dar bogată în realizări de prestigiu.
Elevă eminentă a Şcolii generale nr. 56 “Jose Marti” din Bucureşti, câştigătoare a numeroase concursuri de matematică, naţionale şi internaţionale (ultimul succes, medalia de argint la Olimpiada de Matematică), Diana Elena a murit în noaptea de marţi, 8 ianuarie, în jurul orei 23.00, la Spitalul Orăşenesc Sinaia. În dimineaţa aceleiaşi zile, pe la ora 7.00, fusese găsită în zăpadă, îngheţată complet, în faţa unei cabane din Buşteni, unde participa, împreună cu alţi 21 de elevi olimpici, la o tabără şcolară. Un singur profesor îi supraveghea oficial pe cei 22 de copii din tabara de la Busteni, o tabără privată organizată de asociaţia unui profesor pensionar din Ardeal. Dascălul supraveghetor ar putea fi acuzat de omor din culpă, deoarece răspunderea penală în aceste situaţii revine cadrelor didactice care însoţesc elevii, în orice fel de tabără s-ar afla. După primele cercetări ale Poliţiei, se pare că elevii olimpici au încins o beţie cu vişinată, iar Diana Elena a căzut de la etajul al treilea al cabanei, nu se ştie exact din ce cauză. Se presupune că fatala căzătură ar fi fost provocată de faptul că fetiţa fusese ameţită de aburii alcoolului consumat în cantitate mare. Directorul medical al Spitalului Orăşenesc Sinaia, medicul Constantin Tămăduianu, a declarat că fata a fost adusă la spital în comă profundă, cu o temperatură a corpului de doar 19,5 grade Celsius. Cu toate eforturile medicilor sinăieni, Diana a decedat câteva ore mai târziu. Moartea fetei a fost cauzată de o hemoragie cerebrală, dar şi de faptul că a stat mult prea multe ore în frig, pentru urcarea ei în ambulanţă echipajul de intervenţie fiind nevoit să spargă gheaţa care o înconjurase din toate părţile.
Deşi locuia cu părinţii în Bucureşti, fetiţa avea legături puternice cu Câmpina prin tatăl său şi rudele acestuia. O mare parte din copilărie şi-a petrecut-o în oraşul de la poalele Muscelului, iar soarta a făcut să fie îngropată în cimitirul din aproperea celui mai popular deal al oraşului. Ea a fost crescută de bunica din partea tatălui, Emilia (Mica) Rotaru, o câmpineancă ce s-a stins şi ea prematur, în urmă cu câţiva ani. Mica Rotaru, foarte iubită de câmpineni, a fost mult timp asistenta-şefă a Maternităţii (mii de câmpineni au văzut lumina zilei o dată cu chipul “doamnei Mica”), director de îngrijiri medicale în Spitalul Municipal şi iniţiatoarea unor proiecte caritabile, precum Azilul de bătrâni de pe Voila. Alături de bunica sa, care a îngrijit-o şi a iubit-o atât de mult, a fost îngropată sâmbătă şi Diana Elena Rotaru.
Sâmbătă, la orele prânzului, curtea bisericii “Sf. Treime” vuia de lume. Aproape 200 de persoane au ţinut să o conducă pe Diana pe ultimul ei drum. Pentru că în biserică nu s-au făcut poze şi nu s-a putut filma, reprezentanţii televiziunilor sosite acolo îşi pregăteau minuţios camerele de filmat, aşteptând momentul în care sicriul cu Diana dormind veşnic avea să fie scos afară din biserică, pentru a fi dus la maşina funerară. Privindu-i, mi-am adus aminte că despre cauzele morţii Dianei, în ultimele zile, televiziunile şi ziarele centrale au scris insistent, vrute şi nevrute. Ba că s-ar fi aruncat în gol dintr-un acces de gelozie, provocat de o dragoste neîmpărtăşită de un coleg de tabără pe care l-ar fi plăcut, ba că ar fi recurs la acest gest ameţită de aburii alcoolului consumat în cadrul unui chef cu multă vişinată, organizat de colegii săi olimpici cazaţi cu ea în aceeaşi vilă. Adevărul nu se va afla, probabil, niciodată, sau se va afla poate vreodată, când subiectul nu va mai fi de interes jurnalistic. Dar pentru toate meritele şi numeroasele realizări ale olimpicei Diana, o elevă admirabilă şi o fiică iubitoare şi ascultătoare, ea merită cu prisosinţă ca sfârşitul ei pe acest pământ, de un tragism absurd şi mai puţin olimpic, să nu mai fie scormonit ca un muşuroi de furnici, doar de dragul audienţei şi pentru satisfacerea curiozităţii spectatorilor şi cititorilor. Să nu mai fi nevoie de alte explorări şi investigări ale subiectului, care, şi aşa, a fost cercetat de presa centrală pe toate părţile, în exces. De altfel, colegele ei de şcoală care au acceptat să dea declaraţii jurnaliştilor prezenţi în curtea catedralei au subliniat toate faptul că şi-o amintesc pe Diana ca fiind o fată cu un caracter puternic, ce nu ar fi cedat niciodată în faţa unei decepţii sentimentale, o elevă dedicată în totalitate matematicii cu toată puterea minţii sale sclipitoare, o colegă pe care te puteai baza, o copilă care îşi iubea părinţii din toată inima.
Tatăl Dianei, în finalul slujbei de înmormântare, înainte de a-şi săruta pentru ultima dată fetiţa aşezată pe catafalc, a ţinut să evidenţieze, într-un scurt necrolog, faptul că “am iubit-o foarte mult, nu doar noi, părinţii şi rudele, ci şi toată lumea care o cunoştea. Era un copil pe care ni l-am dorit foarte mult şi care nu ne-a făcut niciodată probleme, un elev silitor, care, de la patru ani, a învăţat să citească şi să scrie.”
În jurul meu, aştepta s-o conducă pe Diana la cimitir o mulţime de lume pestriţă: copii, adulţi şi bătrâni. Trei generaţii care au ţinut să aducă un ultim omagiu celei care a fost Diana Elena Rotaru: o elevă strălucită ce nu a mai apucat să termine nici şcoala gimnazială, deşi era sortită celor mai înalte şcoli, o fetiţă plăpândă la trup, dar atât de puternică la minte, un copil pe care Dumnezeu l-a luat la El şi l-a ridicat la Cer ca să sporească numericul cetelor de îngeri. A.N.
Deşi locuia cu părinţii în Bucureşti, fetiţa avea legături puternice cu Câmpina prin tatăl său şi rudele acestuia. O mare parte din copilărie şi-a petrecut-o în oraşul de la poalele Muscelului, iar soarta a făcut să fie îngropată în cimitirul din aproperea celui mai popular deal al oraşului. Ea a fost crescută de bunica din partea tatălui, Emilia (Mica) Rotaru, o câmpineancă ce s-a stins şi ea prematur, în urmă cu câţiva ani. Mica Rotaru, foarte iubită de câmpineni, a fost mult timp asistenta-şefă a Maternităţii (mii de câmpineni au văzut lumina zilei o dată cu chipul “doamnei Mica”), director de îngrijiri medicale în Spitalul Municipal şi iniţiatoarea unor proiecte caritabile, precum Azilul de bătrâni de pe Voila. Alături de bunica sa, care a îngrijit-o şi a iubit-o atât de mult, a fost îngropată sâmbătă şi Diana Elena Rotaru.
Sâmbătă, la orele prânzului, curtea bisericii “Sf. Treime” vuia de lume. Aproape 200 de persoane au ţinut să o conducă pe Diana pe ultimul ei drum. Pentru că în biserică nu s-au făcut poze şi nu s-a putut filma, reprezentanţii televiziunilor sosite acolo îşi pregăteau minuţios camerele de filmat, aşteptând momentul în care sicriul cu Diana dormind veşnic avea să fie scos afară din biserică, pentru a fi dus la maşina funerară. Privindu-i, mi-am adus aminte că despre cauzele morţii Dianei, în ultimele zile, televiziunile şi ziarele centrale au scris insistent, vrute şi nevrute. Ba că s-ar fi aruncat în gol dintr-un acces de gelozie, provocat de o dragoste neîmpărtăşită de un coleg de tabără pe care l-ar fi plăcut, ba că ar fi recurs la acest gest ameţită de aburii alcoolului consumat în cadrul unui chef cu multă vişinată, organizat de colegii săi olimpici cazaţi cu ea în aceeaşi vilă. Adevărul nu se va afla, probabil, niciodată, sau se va afla poate vreodată, când subiectul nu va mai fi de interes jurnalistic. Dar pentru toate meritele şi numeroasele realizări ale olimpicei Diana, o elevă admirabilă şi o fiică iubitoare şi ascultătoare, ea merită cu prisosinţă ca sfârşitul ei pe acest pământ, de un tragism absurd şi mai puţin olimpic, să nu mai fie scormonit ca un muşuroi de furnici, doar de dragul audienţei şi pentru satisfacerea curiozităţii spectatorilor şi cititorilor. Să nu mai fi nevoie de alte explorări şi investigări ale subiectului, care, şi aşa, a fost cercetat de presa centrală pe toate părţile, în exces. De altfel, colegele ei de şcoală care au acceptat să dea declaraţii jurnaliştilor prezenţi în curtea catedralei au subliniat toate faptul că şi-o amintesc pe Diana ca fiind o fată cu un caracter puternic, ce nu ar fi cedat niciodată în faţa unei decepţii sentimentale, o elevă dedicată în totalitate matematicii cu toată puterea minţii sale sclipitoare, o colegă pe care te puteai baza, o copilă care îşi iubea părinţii din toată inima.
Tatăl Dianei, în finalul slujbei de înmormântare, înainte de a-şi săruta pentru ultima dată fetiţa aşezată pe catafalc, a ţinut să evidenţieze, într-un scurt necrolog, faptul că “am iubit-o foarte mult, nu doar noi, părinţii şi rudele, ci şi toată lumea care o cunoştea. Era un copil pe care ni l-am dorit foarte mult şi care nu ne-a făcut niciodată probleme, un elev silitor, care, de la patru ani, a învăţat să citească şi să scrie.”
În jurul meu, aştepta s-o conducă pe Diana la cimitir o mulţime de lume pestriţă: copii, adulţi şi bătrâni. Trei generaţii care au ţinut să aducă un ultim omagiu celei care a fost Diana Elena Rotaru: o elevă strălucită ce nu a mai apucat să termine nici şcoala gimnazială, deşi era sortită celor mai înalte şcoli, o fetiţă plăpândă la trup, dar atât de puternică la minte, un copil pe care Dumnezeu l-a luat la El şi l-a ridicat la Cer ca să sporească numericul cetelor de îngeri. A.N.
