Știri

Desenele și schițele lui Grigorescu au fost asigurate de către municipalitate

Din toamna anului trecut, cele 202 desene și schițe ale lui Nicolae Grigorescu sunt expuse în spațiile special amenajate de la etajul Casei Căsătoriilor și pot fi admirate de marele public. Operele de artă ale pictorului național s-au întors, de fapt și de drept, anul trecut în proprietatea Câmpine,i după un război juridic îndelungat, de 12 ani, pe care municipalitatea l-a purtat cu Muzeul Național de Artă, custodele, vreme de șase decenii, al lucrărilor grigoresciene.  
Ele au fost vândute Primăriei Câmpina de către fiul marelui pictor, în data de 6 noiembrie 1939, în schimbul a 600.000 de lei, ca o dovadă de prețuire și de recunoștință a lui Gheorghe N. Grigorescu față de orașul care l-a găzduit și l-a adoptat pe ilustrul său părinte. Câmpina, se știe, a fost orașul în care Nicolae Grigorescu și-a trăit, în liniște, ultimii ani ai vieții. Marele pictor a murit la locuința sa din Câmpina,  în iulie 1907, oraș pe care l-a iubit și pictat în multe dintre pânzele sale realizate în crepusculul vieții sale. Până anul trecut, lucrările nu au fost expuse niciodată la Câmpina, din lipsa unor spații corespunzătoare. În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, ele au fost trimise în custodie Muzeului ”Toma Stelian”, iar în 1950 au intrat în proprietatea statului și a Muzeului Național de Artă, instituție care a înlocuit Muzeul Toma Stelian. Lucrările au fost expuse pentru prima dată publicului câmpinean pe data de 18 noiembrie 2016. La acest eveniment  au participat numeroase oficialități câmpinene, dar și județene. Dintre invitați s-a remarcat Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța. Aceasta din urmă a evaluat recent lucrările respective la suma de 680.000 de euro, mult mai puțin decât se zvonea, în anii trecuți, că ar valora ele, și anume un million de euro. Și mai mică este suma pentru care au fost asigurate desenele și schițele, adică aproximativ 517.000 euro. Diferența nu trebuie să deranjeze (așa cum a deranjat autorii multor postări pe rețelele de socializare), deoarece este o practică obișnuită în domeniul asigurărilor. Primăria Câmpina va plăti anual o primă de asigurare de 9.986 lei, pe care o va achita în patru rate trimestriale.
Ieri s-au împlinit 179 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu (15 mai 1838 – 21 iulie 1907), prilej cu care muzeul memorial ce poartă numele marelui artist (mult mai cunoscut în țară decât peste hotare) a  găzduit mai multe manifestări artistice omagiale.
Adrian BRAD

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare