Vorbim deseori despre adolescenţi şi adolescenţă. Îi vedem, deranjează uneori prin comportament, limbaj, vestimentaţie. Îi criticăm, ne amintim că “pe vremea noastră…”. Dar cine sunt ei de fapt, inamici sau victime?
Am avut vreodată răbdarea să îi ascultăm, să îi întrebăm sau să le deschidem sufletul cu o cheie potrivită?
Familia, responsabilă pentru socializarea primară sau mai pe înţelesul tuturor, pentru cei “şapte ani de acasă” ar trebui să asigure starea aceea de bine, confortul psihic şi material de care copiii noştri au atâta nevoie. Sunt însă multe cazurile în care familia este un adevărat mediu toxic într-o societate marcată de frământări şi instabilitate.
În societatea actuală, părinţii se canalizează în principal pe găsirea mijloacelor de supravieţuire. Este absolut normal. Anormalitatea apare însă atunci când li se reproşează permanent copiilor sacrificiile făcute, când sunt trataţi ca simpli “beneficiari” ce nu îşi aduc contribuţia în familie pe măsura aşteptărilor. Frustrările părinţilor se repercutează deseori asupra adolescenţilor aceştia reprezentând veriga slabă, lipsită de apărare, ”sacul de box” ce poate fi folosit la nevoie.
Sensibilitatea si vulnerabilitatea adolescenţilor sunt binecunoscute sau aşa ar trebui să fie, iar modelul comportamental şi afectiv cu care copiii noştri vor pleca în viaţă se va perpetua şi în viitoarele lor familii.
Ascultând frământările şi dilemele prin care trec, dându-le sfaturi şi nu impunând permanent reguli stricte nu înseamnă că renunţăm la rolul de părinţi responsabili, ci transformă relaţia în sens pozitiv, o relaţie bazată pe încredere şi comunicare eficientă.
Să nu uităm să îi valorizăm, să îi încurajăm chiar dacă apar şi eşecuri, să nu catastrofizăm crizele minore şi să ne gândim că reprezintă “cartea noastră de vizită” în postura de părinţi.
Şcoala, alt element esenţial în formarea copiilor şi adolescenţilor din punct de vedere educaţional şi de formare profesională prezintă de multe ori aceeaşi rigiditate şi lipsa de comunicare constructivă. Elevi stresaţi de programele şcolare, având carenţe majore în achiziţiile anterioare, profesori nemultumiţi în plan profesional şi material, iată tabloul succinct al învăţământului actual. Nici în acest mediu valorizarea adolescenţilor nu este la un nivel satisfăcător.
Am putea vorbi şi despre consilierul şcolar dar şi aici intrăm într-o zonă delicată, nimeni nu consideră vitală prezenţa acestuia în procesul educaţional iar numărul lor este extrem de redus.
Din analiza anterioară deducem că singura modalitate prin care adolescenţii îşi pot dobândi încrederea în sine şi se pot evidenţia (în mod defectuos însă) ar fi aderarea la un grup (gaşcă) de prieteni care îi acceptă aşa cum sunt, îi apreciază, acolo nu există reguli şi totul este permis. În acest mediu se pot produce adevărate tragedii – consum de substanţe (alcool, ţigări, droguri), implicarea în activităţi infracţionale, adoptarea modelelor comportamentale deviante (violenţă verbala, fizică).
Să ne supraveghem adolescenţii fără a-i sufoca, să îi încurajăm să fie sinceri şi deschişi în comunicare, să evităm impunerea graniţelor rigide în interiorul familiei, iată reţeta valorizării adolescentului de lângă noi.
Aştept întrebările dumneavoastră pe adresa redacţiei (B-dul. Carol I, nr. 27) sau prin e-mail (stoicescu.anca@yahoo.com), în speranţa că împreună le putem construi un viitor senin.
Psiholog Anca Stoicescu
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!