Continuăm serialul demarat în numărul precedent al publicaţiei noastre, prin care ne propunem să-i popularizăm pe unii dintre cei mai buni elevi ai Câmpinei, pe cei care, în anul 2012, s-au calificat pentru faza pe ţară la una dintre olimpiadele şcolare. Astăzi, vi-l prezentăm pe Andrei Lukacs, elev în clasa a VII-a C la Şcoala Gimnazială Centrală. Anul trecut, el a participat la Olimpiada Naţională de Limbă, Comunicare şi Literatură Română, unde a câştigat Premiul Special de Creaţie Literară 2012.
– Ce vârstă ai şi ce performanţe şcolare ai obţinut până în prezent?
– Am doar 14 ani, însă mereu privesc înainte, visând la viitorul meu. În prezent, mă pot lauda în primul rând cu premiul dobândit la etapa naţională a Olimpiadei de română, pe care îl consider un succes. Încă din ciclul primar, am obţinut premii pentru creaţie artistică la nivel judeţean. Începând cu clasa a IV-a, m-am axat pe teatru, cea mai mare pasiune a mea. Am reprezentat Şcoala Centrală la toate concursurile de teatru interşcolare, unde am luat mereu premiul I la diferite sectiuni. Până acum, nu s-a ţinut decât faza locală a Olimpiadei de română, unde am ieşit primul pe zonă. (Sâmbăta aceasta, pe 23 februarie, se va desfăşura etapa judeţeană, aşa că vă rog să-mi ţineţi pumnii.)
– Cu siguranţă, aşa vom face, Andrei! Să înţeleg că, dintre toate materiile, limba şi literatura română te atrag în mod deosebit. Când ai simţit că ai o atracţie pentru ele?
– Îmi aduc aminte totul ca şi cum ar fi fost ieri. În clasa a III-a, am primit ca temă o compunere cu titlul ,,În lumea celor care nu cuvântă.” Am creat o adevarată poveste, lungă de zece pagini. Când învăţătoarea mea, doamna Ştefania Traşcă, a auzit-o, a trimis-o imediat la un concurs judeţean de creaţie literară, unde, spre surprinderea mea, am luat locul I.
Apoi, la un eveniment organizat în cinstea lui Nichita Stănescu, în clasa a IV-a, domnişoara Laura Popa (ulterior, profesoara mea de limbă română), m-a văzut recitând o poezie şi m-a remarcat. Şi aşa, am ajuns să-mi reprezint şcoala, de fiecare dată, zic eu, cu succes. Iubesc să recit şi să compun, iar pentru mine, totul porneşte din inimă.
– Ai primit sprijin din partea părinţilor, a profesorilor?
– Nici nu am cuvinte să le mulţumesc părinţilor mei pentru cât mă ajută şi mă susţin, cu toate că, uneori, pot deveni un pic cam stresanţi, înăbuşindu-mă cu prea multă grijă. Mulţumiri am şi pentru domnişoara profesoară Laura Popa, care, în primele două clase gimnaziale, m-a şlefuit şi m-a format. Fără dumneaei, nu cred că aş fi realizat atât de multe. Îi mulţumesc, de asemenea, şi doamnei Vasilica Ivan, actuala mea profesoară de română, pe care sper că n-am s-o dezamăgesc. Cât despre teatru, am primit ajutor de la două profesoare minunate: de la doamna Antoaneta Trifu, liderul grupului de teatru de la UPG Ploiesti, în cadrul căruia activez şi eu momentan, precum şi de la doamna Ileana Stan, care m-a îndrumat şi consiliat la fiecare interpretare artistică.
– Cum s-a desfăşurat Olimpiada Naţională de Română la care ai participat?
– Cel mai frumos moment a fost când am cunoscut-o personal pe doamna Mina Maria Rusu, inspector general pentru limba şi literatura română. Tocmai sosise o delegaţie din Republica Moldova. Nu ştiu cum s-a aflat că ştiam să joc teatru, aşa că o doamnă inspectoare a venit la mine şi m-a rugat să recit un monolog pentru invitaţi. Am fost dus într-o sală enormă, unde se aflau delegaţia moldoveană şi doamna Rusu. După interpretare, aceştia m-au felicitat şi mi-au spus că, atunci când voi ajunge un actor celebru, se vor mândri cu faptul că m-au cunoscut cândva. La gala de premiere, în ultima zi, doamna Rusu m-a invitat pe scenă să ţin un discurs în faţa tuturor olimpicilor. Cât despre subiecte, mi s-au părut destul de dificile la prima vedere, dar cu curaj şi cu voia lui Dumnezeu, am reuşit să obţin 117,5 puncte din 120, la proba orală, şi 100 de puncte la proba scrisă.
– Limba română, se spune, este o limbă dificilă, deoarece are o mulţime de forme flexionare ale cuvintelor, iar multe dintre cuvinte sunt polisemantice. Cunoşti vreo metodă prin care s-ar putea învăţa mai repede limba română, metodă pe care s-o împărtăşeşti cititorilor noştri?
– E adevărat, limba română în sine, dar mai ales gramatica ei este foarte dificilă şi înşelătoare. Cum aţi spus şi dumneavoastra, formele flexionare ale cuvintelor (substantivele şi adjectivele se schimbă în funcţie de gen, număr, caz, iar verbele, în funcţie de persoană, timp, mod), dar şi cuvintele polisemantice (cele cu mai multe sensuri), fac ca totul să pară atât de complicat, chiar dacă uneori nu este. Nu cunosc nici o metodă concretă pentru a-ţi însuşi un lexic bogat şi elevat, pentru a învăţa sinonimia, antonimia, omonimia decât cititul. Cu cât citeşti mai mult, cu atât ai mai multă inspiraţie şi mai multe cunoştinţe.
– Ce părere ai despre schingiuirea de zi cu zi a limbii române, nu doar de către oamenii simpli de pe stradă, ci chiar de către televiziunile centrale? Sunt multe cazuri în care prompteriţe mai arătoase ale unor televiziuni fac grave greşeli de exprimare. Ele sunt plăcute când le vezi, dar dezagreabile când le auzi.
– Asta este într-adevăr o problema gravă, însa nu avem ce să facem. Fiecare îşi alege drumul prin viată: poţi să fii cult, citit, să asculţi muzică bună, să-ţi şlefuieşti manierele, un om apreciat de toată lumea, sau poţi fi un ignorant, un ,,bun de nimic” pe care toţi îl evită. Sunt, mai ales, intrigat de înţelesurile cuvântului ,,divă’’, astăzi! În zilele noastre, orice caricatură cu dese apariţii televizate, cu un comportament dezgustator, este numită o ,,divă”. Greşit! O divă ar trebui sa fie un model pentru societate, nu oricine de pe stradă!
– Nichita Stănescu avea o vorbă: “Limba română e patria mea.” În lumea modernă de azi, unde oamenii se însingurează, se lăcomesc, se duşmănesc şi se înrăiesc continuu, unde modelele multor tineri sunt oamenii cu bani, obţinuţi prin orice mijloace, pe cine crezi că mai sensibilizează aceste vorbe ale lui Nichita?
– Din păcate, puţini mai sunt aceia care întrepătrund mesajul lui Nichita Stanescu. Pentru majoritatea, nu mai există limite, reguli. Aşa cum nu mai există plimbările pe bulevard, ci doar calculatoarele, nu mai există bun-simţ, ci doar tupeu, pentru a obţine ceea ce îţi doreşti. Din păcate, societatea s-a degradat atât de mult, încât pot spune că soarta noastră se află în mâinile dascălilor, truditori în încercarea lor de a educa noile generaţii, astfel încât să redevenim cei ce-am fost odată. Desigur, e foarte importantă şi educaţia din familia fiecăruia.
– Te-ai vedea, peste 20 de ani, un scriitor de succes?
A.L.: Cu siguranţă, m-am gândit la acest lucru. Deja am o gramadă de idei. În prezent, lucrez la o serie de cărţi science-fiction. Prima carte se va numi ,,Eric Manor şi Îngerului Negru’’ şi este povestea unui tânăr care descoperă, prin intermediul testamentului bunicului său, că este moştenitorul tronului unui mic regat din America de Nord. Când părinţii acestuia sunt răpiţi, în timpul balului de încoronare, Eric face înconjurul lumii pentru a-şi salva familia, descoperind cele mai întunecate secrete ale omenirii. De asemenea, mai am în vedere şi o trilogie de cărţi pe care aş vrea să le scriu, intitulată ,,Povestile Iadului”.
A.N.
– Ce vârstă ai şi ce performanţe şcolare ai obţinut până în prezent?
– Am doar 14 ani, însă mereu privesc înainte, visând la viitorul meu. În prezent, mă pot lauda în primul rând cu premiul dobândit la etapa naţională a Olimpiadei de română, pe care îl consider un succes. Încă din ciclul primar, am obţinut premii pentru creaţie artistică la nivel judeţean. Începând cu clasa a IV-a, m-am axat pe teatru, cea mai mare pasiune a mea. Am reprezentat Şcoala Centrală la toate concursurile de teatru interşcolare, unde am luat mereu premiul I la diferite sectiuni. Până acum, nu s-a ţinut decât faza locală a Olimpiadei de română, unde am ieşit primul pe zonă. (Sâmbăta aceasta, pe 23 februarie, se va desfăşura etapa judeţeană, aşa că vă rog să-mi ţineţi pumnii.)
– Cu siguranţă, aşa vom face, Andrei! Să înţeleg că, dintre toate materiile, limba şi literatura română te atrag în mod deosebit. Când ai simţit că ai o atracţie pentru ele?
– Îmi aduc aminte totul ca şi cum ar fi fost ieri. În clasa a III-a, am primit ca temă o compunere cu titlul ,,În lumea celor care nu cuvântă.” Am creat o adevarată poveste, lungă de zece pagini. Când învăţătoarea mea, doamna Ştefania Traşcă, a auzit-o, a trimis-o imediat la un concurs judeţean de creaţie literară, unde, spre surprinderea mea, am luat locul I.
Apoi, la un eveniment organizat în cinstea lui Nichita Stănescu, în clasa a IV-a, domnişoara Laura Popa (ulterior, profesoara mea de limbă română), m-a văzut recitând o poezie şi m-a remarcat. Şi aşa, am ajuns să-mi reprezint şcoala, de fiecare dată, zic eu, cu succes. Iubesc să recit şi să compun, iar pentru mine, totul porneşte din inimă.
– Ai primit sprijin din partea părinţilor, a profesorilor?
– Nici nu am cuvinte să le mulţumesc părinţilor mei pentru cât mă ajută şi mă susţin, cu toate că, uneori, pot deveni un pic cam stresanţi, înăbuşindu-mă cu prea multă grijă. Mulţumiri am şi pentru domnişoara profesoară Laura Popa, care, în primele două clase gimnaziale, m-a şlefuit şi m-a format. Fără dumneaei, nu cred că aş fi realizat atât de multe. Îi mulţumesc, de asemenea, şi doamnei Vasilica Ivan, actuala mea profesoară de română, pe care sper că n-am s-o dezamăgesc. Cât despre teatru, am primit ajutor de la două profesoare minunate: de la doamna Antoaneta Trifu, liderul grupului de teatru de la UPG Ploiesti, în cadrul căruia activez şi eu momentan, precum şi de la doamna Ileana Stan, care m-a îndrumat şi consiliat la fiecare interpretare artistică.
– Cum s-a desfăşurat Olimpiada Naţională de Română la care ai participat?
– Cel mai frumos moment a fost când am cunoscut-o personal pe doamna Mina Maria Rusu, inspector general pentru limba şi literatura română. Tocmai sosise o delegaţie din Republica Moldova. Nu ştiu cum s-a aflat că ştiam să joc teatru, aşa că o doamnă inspectoare a venit la mine şi m-a rugat să recit un monolog pentru invitaţi. Am fost dus într-o sală enormă, unde se aflau delegaţia moldoveană şi doamna Rusu. După interpretare, aceştia m-au felicitat şi mi-au spus că, atunci când voi ajunge un actor celebru, se vor mândri cu faptul că m-au cunoscut cândva. La gala de premiere, în ultima zi, doamna Rusu m-a invitat pe scenă să ţin un discurs în faţa tuturor olimpicilor. Cât despre subiecte, mi s-au părut destul de dificile la prima vedere, dar cu curaj şi cu voia lui Dumnezeu, am reuşit să obţin 117,5 puncte din 120, la proba orală, şi 100 de puncte la proba scrisă.
– Limba română, se spune, este o limbă dificilă, deoarece are o mulţime de forme flexionare ale cuvintelor, iar multe dintre cuvinte sunt polisemantice. Cunoşti vreo metodă prin care s-ar putea învăţa mai repede limba română, metodă pe care s-o împărtăşeşti cititorilor noştri?
– E adevărat, limba română în sine, dar mai ales gramatica ei este foarte dificilă şi înşelătoare. Cum aţi spus şi dumneavoastra, formele flexionare ale cuvintelor (substantivele şi adjectivele se schimbă în funcţie de gen, număr, caz, iar verbele, în funcţie de persoană, timp, mod), dar şi cuvintele polisemantice (cele cu mai multe sensuri), fac ca totul să pară atât de complicat, chiar dacă uneori nu este. Nu cunosc nici o metodă concretă pentru a-ţi însuşi un lexic bogat şi elevat, pentru a învăţa sinonimia, antonimia, omonimia decât cititul. Cu cât citeşti mai mult, cu atât ai mai multă inspiraţie şi mai multe cunoştinţe.
– Ce părere ai despre schingiuirea de zi cu zi a limbii române, nu doar de către oamenii simpli de pe stradă, ci chiar de către televiziunile centrale? Sunt multe cazuri în care prompteriţe mai arătoase ale unor televiziuni fac grave greşeli de exprimare. Ele sunt plăcute când le vezi, dar dezagreabile când le auzi.
– Asta este într-adevăr o problema gravă, însa nu avem ce să facem. Fiecare îşi alege drumul prin viată: poţi să fii cult, citit, să asculţi muzică bună, să-ţi şlefuieşti manierele, un om apreciat de toată lumea, sau poţi fi un ignorant, un ,,bun de nimic” pe care toţi îl evită. Sunt, mai ales, intrigat de înţelesurile cuvântului ,,divă’’, astăzi! În zilele noastre, orice caricatură cu dese apariţii televizate, cu un comportament dezgustator, este numită o ,,divă”. Greşit! O divă ar trebui sa fie un model pentru societate, nu oricine de pe stradă!
– Nichita Stănescu avea o vorbă: “Limba română e patria mea.” În lumea modernă de azi, unde oamenii se însingurează, se lăcomesc, se duşmănesc şi se înrăiesc continuu, unde modelele multor tineri sunt oamenii cu bani, obţinuţi prin orice mijloace, pe cine crezi că mai sensibilizează aceste vorbe ale lui Nichita?
– Din păcate, puţini mai sunt aceia care întrepătrund mesajul lui Nichita Stanescu. Pentru majoritatea, nu mai există limite, reguli. Aşa cum nu mai există plimbările pe bulevard, ci doar calculatoarele, nu mai există bun-simţ, ci doar tupeu, pentru a obţine ceea ce îţi doreşti. Din păcate, societatea s-a degradat atât de mult, încât pot spune că soarta noastră se află în mâinile dascălilor, truditori în încercarea lor de a educa noile generaţii, astfel încât să redevenim cei ce-am fost odată. Desigur, e foarte importantă şi educaţia din familia fiecăruia.
– Te-ai vedea, peste 20 de ani, un scriitor de succes?
A.L.: Cu siguranţă, m-am gândit la acest lucru. Deja am o gramadă de idei. În prezent, lucrez la o serie de cărţi science-fiction. Prima carte se va numi ,,Eric Manor şi Îngerului Negru’’ şi este povestea unui tânăr care descoperă, prin intermediul testamentului bunicului său, că este moştenitorul tronului unui mic regat din America de Nord. Când părinţii acestuia sunt răpiţi, în timpul balului de încoronare, Eric face înconjurul lumii pentru a-şi salva familia, descoperind cele mai întunecate secrete ale omenirii. De asemenea, mai am în vedere şi o trilogie de cărţi pe care aş vrea să le scriu, intitulată ,,Povestile Iadului”.
A.N.
