De la cluburile muncitoreşti la cluburile de noapte

În anii ’50, clasa muncitoare s-a bucurat din partea Partidului Comunist de multe avantaje, pe care ulterior, destul de repede, a început să le piardă: salarii bune, cartele de alimente speciale pentru munca grea, echipament de protecţie, asistenţă medicală gratuită, bilete gratuite pentru tratament în staţiunile balneare. O atenţie deosebită s-a acordat şi pentru ridicarea nivelului cultural al clasei muncitoare. Una din acţiunile care se refereau la cultură şi propagandă a fost apariţia cluburilor muncitoreşti. 

În Câmpina, ele s-au înfiinţat în 1948, imediat după ce, prin legea naţionalizării, clădirile din centru au trecut în proprietatea statului. Întreprinderile au primit spaţii în casele naţionalizate pentru înfiinţarea acestor cluburi. Primul a fost pe Bulevard, în clădirea care ulterior a devenit Procuratura oraşului. Altul a fost amenajat în cantina de la Ştrandul nr. 2. Cel mai bine pus la punct era pe strada principală şi aparţinea întreprinderii “Atelierele Centrale Câmpina”. Clubul “Ştefan Gheorghiu”, cum fusese numit, avea patru săli mari. Într-o sală cu mobilă elegantă, confiscată din casele înstărite de pe vremuri, era o bibliotecă cu cărţi şi ziarele timpului. În sala spaţioasă puteai să rămâi şi să citeşti ziarele la care clubul avea abonament permanent sau să împrumuţi cărţi pentru acasă. În sala vecină erau instalate mese de şah. (Câmpina avea în vremea aceea foarte mulţi şahişti valoroşi, care participau şi la competiţiile naţionale). Muncitorii câmpineni  frecventau mai ales sala unde era instalată masa de biliard, unde se desfăşurau adevărate competiţii între maeştrii acestui joc. Mulţi spectatori priveau partidele de biliard total diferite în acea vreme de cele de azi. În centrul mesei se aflau patru popice mici din lemn. Se acorda pentru fiecare popic doborât un număr de puncte şi de asemenea se puncta cu un scor mare o lovitură specială numită carambol. Tot timpul era mare animaţie în sala de biliard. Este surprinzător cum acest joc, practicat în cafenelele de pe timpuri, avea atunci atât de mare succes la muncitori! Mai era o sală dotată cu o masă pentru ping-pong, la club ţinându-se chiar campionatele orăşeneşti de tenis de masă. Ceva mai târziu au fost aduse şi jocuri de remi. Cluburi asemenătoare aveau şi Schela Câmpina şi Cooperaţia Meşteşugărească care, tot pe centru, într-o clădire la etaj, avea clubul “Voinţa”. 

După 1990, cluburile muncitoreşti au dispărut, înlocuite fiind de discotecile şi cluburile de noapte din epoca modernă. În Câmpina a existat un club de noapte cu spectacole de streaptease, în subsolul numit Bolta Rece, care n-a rezistat însă decât puţin, la începutul anilor ’90.

Discoteci au fost numeroase şi în oraş şi în împrejurimi. Interesant este că atunci, ca şi acum, tinerele domnişoare erau primite gratuit, în timp ce băieţii trebuiau să se ascocieze câte patru să ocupe o masă şi să comande o sticlă de whiskey al cărei preţ trecea cu mult peste 100 de lei. 

Am înţeles că la acest momentan se lucrează în oraş la amenajarea unui cazino. Probabil, în viitor, vom avea din nou şi un club de noapte. 

Într-un fel sau altul, tinerii câmpineni au asigurată distracţia. Mai rău stau lucrurile însă pentru pensionari. Primăria a promis pentru aceştia înfiinţarea, în clădirea care aparţine Grupului Şcolar Petrol, a unui club în care aceştia să se poată întâlni. Majoritatea sunt încă activi şi simt nevoia să aibă un loc în care să desfăşoare diferite activităţi: tenis de masă, şah, lectura ziarelor, eventual să asculte conferinţe şi să participe la diverse activităţi cultural-distractive. 

Nu putem decât să sperăm că, la insistenţele multor domni care formează în prezent o numeroasă categorie din populaţia oraşului, Clubul Pensionarilor se va deschide cât mai curând.

Alin CIUPALĂ