Știri

De la 1 martie 2017, Bazinul de Înot Didactic va trece în administrarea CS Câmpina

La ultima ședință a Consiliului Local Câmpina, aleșii câmpinenilor au aprobat proiectul de hotărâre privind darea Bazinului de Înot Didactic în administrarea Clubului Sportiv Câmpina. Acest lucru se va face de la 1 martie 2017, iar până atunci, bazinul va funcționa cu același administrator: Gercom Business SRL Ploiești. Proiectul a fost inițiat de membrii Comisiei de sănătate, cultură, învăţământ, culte şi tineret, sport şi turism a legislativului municipal, dar inițiatorul lui principal, cel care s-a zbătut cel mai mult pentru reușita proiectului, a fost Florin Frățilă, președintele comisiei. 
La administrator nou, metode noi
Promovarea proiectului de hotărâre se impunea cu prioritate ca urmare a faptului că, recent, contractul de asociere pentru administrarea Bazinului de Înot Didactic a fost prelungit pentru o perioadă de încă patru luni, iar această ultimă prelungire permisă de lege va expira la 1 martie 2017. Viitorul administrator era cunoscut, deoarece, în urma dezbaterilor pe această temă purtate de conducerea municipalității și a clubului, fusese luată decizia ca această bază sportivă să fie administrată de către Clubul Sportiv Câmpina. Conform unei analize comunicate membrilor comisiei de specialitate de către conducerea clubului sportiv, în condițiile actuale, încasările lunare s-ar cifra în jurul sumei de 30.000 lei și ar compensa, în parte, cheltuielile ce se efectuează cu întreținerea și funcționarea bazei sportive. Cu ocazia discuțiilor purtate pentru stabilirea modalității de administrare a bazinului, conducerea clubului sportiv s-a angajat ca, odată cu preluarea obiectivului, să întreprindă demersurile necesare pentru instalarea unor sisteme de contorizare, supraveghere video și emitere electronică a documentelor de acces. La administrator nou, metode noi.
O inaugurare cu cântec și cu multe amânări
Inaugurarea bazinul de înot didactic de la Câmpina, a cărui realizare a costat 1,2 milioane de euro (investiția s-a derulat printr-un program guvernamental), a avut loc la finele lunii mai 2011, dar darea lui în folosință s-a făcut mult mai târziu, în iulie 2011. 
A fost primul bazin de înot din seria celor finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii. Construit într-un an de zile cu fonduri guvernamentale de 4,8 milioane lei, el fost destinat, în principal, elevilor câmpineni de la toate unitățile de învățământ. Panglica tricoloră a fost tăiată la inaugurare de către ministrul Elena Udrea şi primarul Horia Tiseanu, iar evenimentul a fost în centrul atenţiei presei centrale, deoarece în spatele celor doi au stat premierul de atunci al României, Emil Boc, şi Roberta Anastase, la acea vreme președintele Camerei Deputaților. Inaugurarea oficială  a fost făcută cu mare întârziere, din cauza programului încărcat al ministresei, data inaugurării schimbându-se de câteva ori. Baza sportivă include şi două terenuri asfaltate pentru tenis de câmp.  
Un administrator nemulțumit după trei luni
De la deschiderea sa, din iulie 2011, până în prezent, bazinul de înot a fost administrat de societatea Gercom Business SRL, câștigătoarea licitației de atribuire a gestionării bazei sportive. Contractul încheiat de administrația locală cu Gercom Business a fost valabil până la 30 iunie 2016, ulterior el fiind de două ori prelungit, prin acte adiționale, prin prelungiri de câte patru luni fiecare.  Curios este faptul că administratorul bazinului și-a exprimatunele  nemulțumiri după numai trei luni de zile de la începerea activității, perioadă la finele căreia a trimis o solicitare Primăriei Câmpina: „Activitatea la bazinul de înot didactic şi la terenurile de tenis asigură venituri modeste care abia acoperă cheltuielile lunare cu utilităţile, salariile, consumabilele, materialele de curăţenie şi lucrările de întreţinere şi reparaţie. Acest lucru este determinat de gratuitatea asigurată de luni până vineri inclusiv, între orele 09.00 – 15.00, elevilor câmpineni, conform contractului de asociere aprobat de către Consiliul Local. Urmare a celor menţionate, vă solicităm scutirea de impozit pentru baza sportivă cuprinzând bazinul de înot, terenurile de tenis şi parcarea”. Solicitarea a surprins pe mulți, întrucât, conform înțelegerilor contractuale inițiale, administraţia locală trebuia să suporte din bugetul municipiului 80% din cheltuielile cu utilităţile, ceea ce reprezenta o povară importantă pentru municipalitate. 
CSC va fi un administrator mai bun
Bazinul a fost dat în folosință în 2011, după multe amânări, dar nu toate cauzate de programul încărcat al ministrului Dezvoltării de atunci, Elena Udrea. Legislația acelor vremuri nu permitea angajarea la Primărie, pe noi posturi înființate, a persoanelor care ar fi putut administra baza sportivă din partea municipalității. De aceea, s-a luat decizia de a fi dat în administrare unei societăți comerciale. A fost aleasă firma Gercom Business din Ploiești, care a câștigat licitația organizată în acest sens de Primărie. Nu știm pe ce criterii a ales conducerea Primăriei firma respectivă, dar aceasta s-a dovedit a nu fi un administrator foarte bun. Să fim bine înțeleși, bazinul de înot nu este neîngrijit, dar oricine îl cercetează cu mai multă atenție poate să vadă că baza sportivă a fost întreținută, dar nu foarte bine. Uneori, în sala bazinului erau temperature ridicate, de nesuportat. Toate acestea lasă loc presupunerii că, pe viitor, clubul sportiv al municipiului nostru se va dovedi un administrator mai bun decât Gercom – o firmă din Ploiești care nu avea afinități cu acest oraș. 
Este ceea ce susține și Florin Frățilă, președintele Comisiei de cultură, educație, sport și tineret din cadrul miniparlamentului câmpinean. „Sunt convins că CSC va fi un administrator mai bun decât Gercom SRL Ploiești. Și ar fi chiar mare păcat să nu fie așa, mai ales după câte eforturi s-au făcut în promovarea viitorului administrator. Din iulie 2016, imediat după ce a expirat contractul inițial, eu tot insist pe lângă toate oficialitățile competente să demarăm procedurile prin care putem da baza sportivă în administrarea Clubului Sportiv Câmpina. Lucrurile s-au tot tergiversat, din mai multe motive, pe care le pot doar bănui, în sensul că nimeni nu voia să ia taurul de coarne, astfel că, pentru funcționarea în continuare a bazinului, am fost nevoiți să prelungim de două ori contractul cu firma Gercom. Pentru că legea nu mai permite o nouă prelungire, Comisia pe care o conduc a demarat consultări cu toți factorii de răspundere pentru rezolvarea problemei. Noi am găsit din start două posibilități: ori să facem un nou caiet de sarcini, să-l punem pe SEAP și să găsim un alt administrator, ori să-l dăm în administrare CSC, aflat în subordinea Consiliului Local, după cum se știe. Am inițiat convorbiri cu toate comisiile de specialitate din legislativ și cu reprezentanții Primăriei, iar, la ultima ședință lărgită, am solicitat toate cheltuielile cu administrarea bazinului care s-au făcut până acum. După ce s-au analizat cu atenție toate datele, s-a decis în unanimitate la acea ședință (la care au participat primarul, viceprimarul și alți membri din conducerea Primăriei), că nu mai este oportună administrarea bazinului de înot printr-o firmă privată, luându-se hotărârea ca acesta să fie administrat de CSC, care este al municipalității. Apoi am elaborat proiectul de hotărâre, aprobat de consilierii municipali tot cu unanimitate de voturi. Argumentul nostru principal pentru darea bazinului în administrare CSC este faptul că, în opinia noastră, orice firmă privată, cu atât mai mult una din afara orașului, nu își va da toată silința pentru a face o treaba cât mai bună. Din discuțiile cu cei de la bazin, am înțeles că încasările bazei sportive ar fi suficiente pentru buna ei funcționare, fără a mai fi nevoie de subvențiile importante primite de la bugetul local. Primăria a finanțat anual cu aproximativ două miliarde de lei vechi funcționarea bazinului, banii fiind necesari pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile (apă, încălzire, curent electric). Noi considerăm că încasările din activitatea bazinului, dacă ar fi gestionate mai bine, ar putea să acopere toate cheltuielile de întreținere. Darea în administrare către CSC începând cu 1 martie 2017, hotărâtă de Consiliul Local, este primul pas pentru stabilirea unei bune funcționări a bazinului. În a doua etapă, noi va trebui să găsim personalul necesar acestei bune funcționări. În acest sens, am încercat să adaptăm organigrama CSC la viitoarele condiții, nu prin înființarea de posturi noi, ci prin modificarea nomenclaturii unora existente déjà. Astfel, câteva posturi de antrenori ai clubului au fost altfel botezate, devenind posturi de casieri, îngrijitori, persoane fără de care bazinul nu ar putea funcționa. Cu antrenorii secţiilor existente la CSC s-au încheiat contracte de prestări servicii, antrenorii respectivi reprezentând PFA-uri (persoane fizice autorizate), tocmai pentru a fi obligați să obțină performanțe cu elevii înscriși, în caz contrar, contractele respective armând a fi reziliate. Sub nicio formă, activitatea CSC ca administrator al bazinului nu va exclude activitatea cluburilor private care funcționează în present, acestea putând funcționa în continuare. Îi vom ajuta să-și desfășoare activitatea corespunzător, dar în niște limite legale prevăzute de noul Regulament de Organizare și Funcționare. Iar aceste prevederi vor fi probabil ușor diferite de cele precedente. Luna viitoare, tot ca o a doua etapă în derularea procedurilor pentru continuarea activității bazinului sub un nou administrator,  vom reface ROF al bazinului. În noul ROF se va menționa foarte clar cine are voie să folosească bazinul, cât trebuie să plătească etc. Vechiul ROF trebuie partial refăcut și pentru că în activitatea bazinului din ultimii ani s-au produs câteva disfuncționalități. Au fost mai multe sesizări de la cetățeni, în acest sens. Nu este foarte clar stipulată ordinea în care trebuie să intre elevii orașului în acest bazin (că, până la urmă, nu trebuie să uităm că el este cu scop didactic), nu există  o ordine foarte clară privind folosirea bazei sportive de către cluburile private, la ce ore să vină, cât timp și pe ce culoare să stea, cât trebuie să plătească fiecare etc. Nu avem un program clar pentru cetățenii care vor să vină să înoate seara în bazin. Acum, baza sportivă se închide la ora 20.00. Noi vrem să prelungim ora închiderii, s-o stabilim la ora 23.00, astfel încât bazinul să poată fi folosit mai multe ore, contra cost, la sfârșitul zilei. În acest fel, încasările vor fi mai mari. Programul de funcționare va fi, începând cu anul viitor, de la ora 7.00 până la ora 23.00. Noile modificări ale actualului ROF le vom băga spre a fi aprobate de consilierii municipali în ultima ședință a acestui an, cea din decembrie, pentru ca, începând cu 1 ianuarie 2017, să fie foarte clar pe ce se va baza noul administrator în viitoarea sa activitate“. (A.B.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare