Știri

De ce nu se ocupă postul de consilier local lăsat liber de Alin Moldoveanu, de aproape jumătate de an?

În luna mai a acestui an, pe scena politico-administrativă locală se producea o schimbare extrem de interesantă – consilierul local Alin Moldoveanu, care intrase în CL pe listele PNDC, dar care trecuse la PDL, beneficiind de un vid legislativ şi de o justiţie… oarbă, demisiona din Consiliul Local pentru a deveni… consilier personal al primarului Horia Tiseanu. Imediat şi-a luat în primire funcţia şi biroul din Primărie şi a pornit la o asiduuă muncă de teren, pe care mulţi au considerat-o – şi o mai consideră încă –avanpremiera unei campanii electorale extrem de puternice.
A fost opţiunea lui Alin Moldoveanu de renunţa la Consiliul Local. Numai că, locul său din nu poate rămâne vacant la nesfârşit! Deşi au trecut aproape şase luni de atunci, pare că nimeni nu are nici un gând să facă demersurile pentru ocuparea acestui post. De vreo două şedinţe încoace, consilierul Horaţiu Zăgan a tot încercat să atragă atenţia asupra acestui aspect, dar a fost total ignorat, astfel încât acesta a trecut la ironizarea situaţiei… Glumele sale – de cele mai multe ori extrem de inspirate – nu rezolvă, însă, situaţia.
Întreaga tevatură este favorizată de un vid legislativ. Consilierii PNDC au plecat la PDL într-un moment în care fostul partid al lui Florin Anghel nu mai exista din punct de vedere juridic. Ulterior, o altă instanţă a decis că partidul există. De aici a început o adevărată nebunie. Conform prevederilor legale în vigoare, PNDC ar trebui să desemneze dintre ceilalţi candidaţi de la alegerile locale un nou consilier. Dar nici unul dintre cei care se aflau atunci pe listă nu se mai află în PNDC-ul actual, care nu mai are nici o legătură cu ce era în vremea lui Florin Anghel. 
În aceste condiţii, am considerat oportun să vedem care sunt părerile liderilor principalelor partide din Câmpina asupra acestei situaţii inedite.
Horaţiu Zăgan, vicepreşedinte PSD Câmpina, consilier local: “Eu am tot ridicat această problemă cu zâmbetul pe buze, dar e o treabă foarte serioasă şi foarte gravă. De aproape şase luni, Consiliul Local Câmpina funcţionează cu un consilier mai puţin pentru că aşa vrea cineva. Nimeni nu mi-a dat nici un răspuns până acum. Motiv pentru care noi vrem să verificăm dacă poate face şi altcineva, cu excepţia primarului, un proiect de înlocuire a consilierului care a demisionat. Trebuie să vedem care e modalitatea legală şi care este situaţia exactă a PNDC. Din punctul meu de vedere, echipa de la PNDC joacă la mai multe capete până în ultima clipă. E adevărat, nu decid ei, consilierii locali veniţi de la PNDC, ci şeful lor, Florin Anghel!”
Georgică Severin, vicepreşedinte PSD Prahova, senator: “Eu am văzut clar adeziunile scrise ale consilierilor ex-PNDC la PD-L. Echipa de la PNDC e ca o trupă paramilitară care merge unde e nevoie, unde e trimisă. Starea asta de incertitudine e alimentată intenţionat, pentru ca aceşti oameni să facă pasul, la nevoie, spre UNPR sau în funcţie de alte socoteli ale celui care îi conduce”.
Enache Dragomir, vicepreşedinte PNL Câmpina, consilier local: “Nu e normal ca de jumătate de an să funcţionăm cu un consilier mai puţin. Nu s-a mai pomenit aşa ceva! S-a încercat o discuţie la diverse, la una dintre ultimele şedinţe ale Consiliului, dar cine ar fi putut da un răspuns nu a zis absolut nimic. Eu bănuiesc că locul e ţinut liber pentru a fi obiect de negociere politică într-un viitor apropiat”.
Virgil Guran, preşedinte PNL Câmpina: “Poate că ar trebui regândit întregul sistem de reprezentare la nivel local. Iar localităţi mici, gen Talea, să fie incluse în comune mai mari. La nivel naţional, din 3.300 de localităţi, ar trebui să rămână maximum 2.500. Aceasta este părerea mea. Atunci s-ar realiza o economie importantă la buget şi ar fi o mai bună reprezentativitate locală”.
Horia Tiseanu, preşedinte PDL, primarul municipiului: “Pentru mine, atât ca primar, cât şi ca preşedinte de partid, nu a reprezentat o prioritate înlocuirea lui Alin Moldoveanu în CL. În primul rând pentru că PDL are o majoritate stabilă, care susţine proiectele administraţiei… Totuşi, această situaţie nu trebuie să mai dureze mult, dar trebuie văzut cu exactitate cum stau lucrurile din punct de vedere juridic, dacă PNDC mai există sau nu. E adevărat că toţi consilierii de la PNDC au adeziuni la PD-L. În opinia mea este un vid legislativ pentru această situaţie, dar urmează ca împreună cu juriştii Primăriei şi cei ai Prefecturii să facem demersurile legale necesare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare