Seară muzicală la Parohia “Sfântul Nicolae” din cartierul Slobozia din Câmpina. Cum un cadou de sărbători nu poate fi decât unul special, duminică seară, în incinta Casei Praznicale, a avut loc un concert deosebit, susţinut de copiii de la şcoala Dell’Arte din Câmpina.
Spectacolul a avut trei părţi: audiţie, recital şi colinde. Sub îndrumarea profesorului Hermina-Mihaela Tabără, cursanţii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani au oferit publicului spectator momente magice. Au putut fi ascultate lucrări de: W. A. Mozart, L. Von Beethoven, F. Chopin, R. Schumann, P. I. Ceaikovski, F. Liszt, J. S. Bach, R. Schultz, C. Gurlitt, F. W. Meacham, D. Vulpian. Acestea au fost interpretate de copiii Deea Stanean, Ana Ioana, Pârvu Daria, Denisa Stoica, Denisa Aldescu, Costel Ababei, David Anghelescu, Mary Stephanie Matei, Codruţ Oncioiu, Ana Lăzăroaia, Mircea Gavrilă, Emanuel Moga, Matei Sachelia, Yasmine Jianu, Tina Tismanaru, Iulia Răduică, Horia Briciu, Mathias Fluieraşi şi Alexandru Crăcică. “Din punctul meu de vedere, aceşti copii merită mai mult decât le putem oferi” – a spus profesorul de pian Hermina-Mihaela Tabără.
Programul a continuat cu recitalul senzaţional susţinut de Vlad Briciu, în vârstă de 14 ani. Acesta a excelat la pian, reprezentaţia fiind una de excepţie. Momentul a avut o mare încărcătură emoţională pentru că a marcat cei opt ani de studiu pe care îi are mai tânărul pianist, ani de muncă şi eforturi, dar care i-au valorificat talentul şi au scos în evidenţă frumuseţea unui act artistic complet şi unic. Polonaise de J. S. Bach, Sonatina în trei părţi de W. A. Mozart: Allegretto, Andantino, Allegro, Vals de F. Chopin, Cântec napolitan op.39 nr.18 de P. I. Ceaikovski, The little rider op.39 nr.3 de P. I. Ceaikovski, Suita românească de D. Vulpian: Floricica de trei cepe şi Pătulu’ moşului, acestea au fost lucrările ce au făcut parte din programul recitalului. “Este un eveniment pe care îl organizez în fiecare iarnă, în perioada sărbătorilor, cu elevii de la Dell’Arte şi anul acesta l-am dedicat în mod deosebit lui Vlad Briciu, pentru că a terminat opt ani de pian” – a mai precizat profesorul de pian Hermina-Mihaela Tabără.
Seara s-a încheiat cu concertul de colinde. În cadrul parohiei “Sfântul Nicolae”, preotul Petru Moga organizează frecvent activităţi social-culturale care se bucură de un real succes.
Andreea Ştefan
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!