Dan Ştefan Chiţu, maestru emerit al sportului: „Pista de motocros de pe Muscel a găzduit competiţii de nivel european, iar Câmpina era recunoscută la nivel internaţional“

– Am început sportul de performanţă la Poiana Câmpina în anul 1962. Doi ani mai târziu, în 1964, m-am transferat la Clubul Sportiv al Armatei , Steaua Bucureşti, unde am activat până în anul 1975, când am revenit la Câmpina, unde am continuat ca sportiv şi antrenor al secţiei moto. Din punct de vedere sportiv sunt maestru emerit al sportului la motociclism, maestru al sportului la bob, unde am avut numeroase satisfacţii, am fost cel mai bun sportiv al anului, la moto, în anii 1971,1972 şi 1973, ani în care am câştigat şi Cupa Prieteniei, la care participau cei mai buni sportivi din Europa, Asia – China şi Mongolia, iar din America Centrală – Cuba. În perioada 1982-1989 am fost antrenorul echipei naţionale de motocros a României, cu care am participat la numeroase competiţii internaţionale. 

– Ce v-a determinat să vă îndreptaţi atenţia către motocros?

– Am cochetat la începuturi cu fotbalul, ciclismul şi motocrosul. M-am oprit la motocros, unde cred că aveam calităţile necesare pentru a reuşi, dovadă că am şi reuşit performanţe deosebite, care mi-au adus mari satisfacţii. Apoi, odată cu transferul la Steaua, s-au deschis noi oportunităţi şi au venit cele mai mari performanţe, atât la individual, cât şi cu echipa de club şi, mai ales, cu echipa naţională.

– Multe medalii, cupe şi diplome stau mărturie a valorii dvs. ca sportiv. Care sunt cele mai importante premii pe care le-aţi câştigat?

– Ar trebui să mă gândesc bine, să fiu sigur că nu uit de niciunul dintre titlurile importante câştigate. Am 7 titluri de campion naţional, 5 titluri de campion balcanic (două la individual şi trei cu echipa), am fost prezent la Cupa Mondială în perioada 1970-1972, câştigând Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona, din 1970, o mare performanţă a motocrosului est-european la momentul respectiv. De asemenea, am câştigat două ediţii ale Cupei Prietenia, în anii 1971 şi 1973, o competiţie extrem de puternică la nivel european.

– Cupa Prietenia se desfăşura la Câmpina pe traseul de pe Muscel şi era un mare eveniment sportiv internaţional. Ce sentimente vă încearcă rememorând acele momente?

– Competiţiile îmi aduceau bucurie, dar şi mari emoţii, iar satisfacţia de a câştiga în faţa propriilor suporteri o competiţie extrem de puternică era una foarte mare. Pista de motocros de pe Muscel a găzduit competiţii de nivel european, iar  Câmpina era recunoscută la nivel internaţional. La Cupa Prietenia, timp de două zile, veneau peste 50.000 de spectatori, poate chiar şi mai mulţi. Este mare păcat că acea pistă, recunoscută în toată Europa a fost desfiinţată, nu ştiu din ce considerente. Câmpina şi câmpinenii ar merita o pistă de motocros măcar de interes naţional! Veneau oameni din toată ţara, chiar şi din străinătate, veneau cu câte două zile înainte, dormeau în corturi, era o nebunie frumoasă, o mare sărbătoare a motocrosului, a sportului, a Câmpinei.

– Aţi practicat şi bobul, tot un sport de viteză. Când aţi început şi care a fost parcursul dvs.?

– De prin anul 1972, dar mai serios de prin 1975, am început să practic şi bobul, ca pilot, fiind foarte bun prieten cu Ion Panţuru, medaliat cu bronz în proba de bob 2 persoane la Jocurile Olimpice de la Grenoble, din anul 1968, omul care s-a stins anul trecut şi de care m-a legat o mare prietenie. Am fost campion naţional la bob 2 persoane şi vicecampion naţional la bob 4 persoane. De asemenea, o mare performanţă în bob a fost câştigarea competiţiei internaţionale Trofeul „Carpaţi”, la Sinaia, în 1978, atunci când împreună cu prietenul meu, Gheorghe Lixandru, un decatlonist de mare valoare şi un om deosebit, l-am învins pe germanul Lemberg, cel care la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă avea să câştige titlul de campion olimpic.

„Am avut dreptate atunci când am afirmat că în viitorii 20 de ani Câmpina nu va mai avea o echipă de fotbal în eşalonul doi 

– Aţi fost patronul echipei de fotbal Poiana Câmpina, FC Dinamo Poiana Campina şi ulterior FC Municipal Câmpina. Când aţi luat hotărârea să patronaţi o echipă de fotbal?

– Din anul 1991 am preluat echipa de fotbal Poiana Câmpina, părăsită de toată lumea după 1989, care activa la acel moment în Divizia C. Am finanţat această echipă până în august 2008, în această perioadă activând 15 ani în Divizia B. Din anul 1994 am fost ales membru în Comitetul Executiv al FRF, unde am activat până în octombrie 2008. 

– Ce satisfacţii şi ce dezamăgiri aţi cunoscut în perioada în care aţi condus echipa de fotbal fanion a Câmpinei?

– Ca patron al echipei Poiana Câmpina am avut nenumărate satisfacţii. De la faptul că am preluat echipa într-un moment foarte greu, la multe victorii extrem de importante, la promovarea în Divizia B, dar poate cea mai mare satisfacţie a fost aceea că am putut duce timp de 17 ani renumele unei echipe iubită de câmpineni. Sigur, cea mai mare dezamăgire am trăit-o în august 2008, atunci când în ciuda tuturor asigurărilor primite, nu s-a mai concretizat finanţarea promisă cu 32 % din totalul cheltuielilor anuale. La momentul respectiv, am oferit echipa cu titlu gratuit oricărui potenţial investitor, pentru că eu să susţin financiar echipa, de unul singur, nu mai puteam. Nu a fost nimeni interesat! Singura condiţie pe care o pusesem era ca echipa să fie menţinută în Divizia B minimum 10 ani, nu 15 cât am ţinut-o eu în acest eşalon. A fost o mare greşeală din partea autorităţilor de atunci, dovadă fiind faptul că de atunci sportul câmpinean a intrat într-un picaj ce pare ireversibil. Se pare că, din păcate, am avut dreptate atunci când am afirmat că în viitorii 20 de ani Câmpina nu va mai avea o echipă de fotbal în eşalonul doi (divizia B).

– Ce părere aveţi despre ce se întâmplă acum în sportul câmpinean?

– Din păcate, activitatea sportivă la nivelul Câmpinei este slabă şi foarte slabă. Sunt două excepţii notabile – Nicolae Pavel, la atletism, care reuşeşte să mai găsească resurse pentru a aduce copii către sport şi să obţină o serie de performanţe remarcabile, mai ales având în vedere condiţiile în care se pregătesc şi Cătălin Duţă, la motocros, singurul care reuşeşte să mai menţină tradiţia acestui sport în Câmpina, dar căruia, sunt convins, îi este extrem de greu, deoarece, în primul rând, nu are unde să se antreneze, dar cu toate acestea obţine clasări pe podium an de an în campionatul naţional, ceea ce nu este deloc puţin lucru.

Andreea Ştefan