◆ Interviu cu Daniel Ioniţă, preşedinte executiv al Partidului Prahova în Acţiune
Consilier municipal ales pe listele USL în mandatul 2012 – 2016, Daniel Ioniţă şi-a continuat activitatea politico-administrativă candidând din partea ALDE, în 2016, pentru funcţia de primar. În urma scrutinului a obţinut doar un mandat de consilier municipal, la care a renunţat prin demisie în decembrie 2019, pe fondul plecării din ALDE şi înscrierii în Partidul Prahova în Acţiune. Tot în 2016, Daniel Ioniţă şi-a dorit şi funcţia de viceprimar, susţinut, teoretic, de alianţa PSD – ALDE, dar în urma negocierilor cu partidele politice reprezentate în Consiliul Local Câmpina, a pierdut acest portofoliu în favoarea lui Adrian Piţigoi, reprezentantul PMP, care a fost votat în funcţie, paradoxal, de o largă majoritate formată din PNL, PMP şi PSD.
De la începutul acestui an, Daniel Ioniţă a intrat într-un nou proiect politic, Partidul Prahova în Acţiune, cu gândul de a candida din nou la funcţia de primar al municipiului Câmpina ori la aceea de viceprimar, considerând că este mult mai bine pregătit după două mandate în Consiliul Local şi după finalizarea celei de-a doua facultăţi de Administraţie Publică.
Despre parcursul lui Daniel Ioniţă, din decembrie 1989 şi până în prezent, aflăm, pe scurt, câteva date biografice şi o serie de gânduri despre viitor din interviul următor.
– Cum aţi trăit momentul Revoluției din 1989? Unde vă aflați?
– Eram student al Facultății de Automatizări și Calculatoare din cadrul Politehnicii București. Am participat activ la Revoluție, din 22 până în 26 decembrie. Am fost în prima linie a celor care au cucerit Comitetul Central din Piața Revoluției, numărându-mă printre revoluționarii care au condus operațiunile de acolo. Am fost împușcat în data de 23 decembrie, dar am rămas acolo până pe 26, când Ion Iliescu a preluat puterea împreună cu Frontul Salvării Naționale, din care făceam și eu parte în acel moment. Am fost obligați să părăsim clădirea, eu și ceilalți aflați acolo, pentru că, de fapt, Revoluția se terminase și cineva trebuia să preia puterea. Am rămas cu un gust amar, nu pentru că mi-am pus viața în pericol, ci din cauza turnurii pe care o luaseră lucrurile. Practic, valorile pentru care ne luptam noi nu se mai regăseau atunci: am cerut, în afară de abolirea regimului comunist, libertate și democrație. Dacă de regimul comunist am scăpat, libertatea și democrația pentru care am luptat încă nu au fost obținute. Nu am urmărit niciodată niciun beneficiu personal de pe urma implicării mele în Revoluție și chiar dacă am fost rănit nu am cerut certificat de revoluționar. Pur și simplu, nu pentru asta m-am dus eu acolo!
– Ştim că în 1990 ați părăsit România și ați plecat în Belgia? Care a fost motivul şi ce ați făcut în anii petrecuți acolo?
– Am plecat din cauza problemelor care au apărut imediat după Revoluție, fiind unul din liderii de sindicat ai studenților și fiind implicat în manifestațiile din mai 1990 (mineriada). Am fost chemat de mai mute ori la sediile de poliție și am fost forțat să mă retrag din activitățile studențești de atunci. Drept urmare, am plecat în Belgia în septembrie 1990, pentru a scăpa cu viață. Belgia a fost țara care m-a primit și mi-a oferit azil politic, dosarul meu fiind unul de referință acolo pentru alți refugiați. Am plecat de la zero acolo și după câțiva ani am ajuns să lucrez, timp de aproape 6 ani, in domeniul bancar, în care am participat la dezvoltarea un soft implementat în bănci din Luxemburg și Bruxelles. Deși lucrurile mergeau bine acolo, după 10 ani am decis să mă întorc în țară, decizie la care au cântărit greu dorul și dragostea pentru familie și pentru aceste meleaguri, precum și dorința de a dezvolta propria afacere și de a mă implica în proiecte sociale.
– După 10 ani petrecuţi în Belgia v-aţi întors în ţară. Care au fost motivele?
– Am avut oferta de a deschide și de a conduce o filială a unei bănci în București, însă am ales să mă întorc în orașul natal, în Câmpina, unde, în septembrie 1999, am deschis o afacere, o firmă de software, care funcționează și acum, după mai bine de 20 de ani, cu reușite, cu colaborări cu firme din țară și străinătate. Anul trecut am deschis și o agenție de turism tot aici, în Câmpina. Pe lângă sentimentele care mă leagă de această localitate, am considerat mereu că dacă îți dorești să reușești, o poți face oriunde, chiar și într-un oraș micuț, cum e cel în care m-am născut. E drept că nu e deloc ușor, pentru că, de la an la an, e tot mai greu să răzbați aici. Și e păcat, deoarece Câmpina are un mare potențial de business, încă neexplorat de cei care conduc destinele localității.
– Ce v-a determinat să vă implicați în politică?
Trebuie să vă spun că începuturile mele în politică au fost încă de când mă aflam în Belgia, unde am fost membru al Partidului Liberal. Cred că nu e surprinzător acest fapt, dacă ne gândim că am avut de suferit din cauza unui anumit regim politic. Drept urmare, am considerat că e datoria mea să mă implic și am înțeles că nu o poți face decât din interior. Când am revenit în țară, m-am înscris, bineînțeles, tot în Partidul Național Liberal, pentru că valorile liberale consider că mă reprezintă. Am stat 8 ani în acest partid și am participat la campanii, am fost consilier local. Am decis, cu inima grea, să plec din PNL, când acesta a fuzionat cu PDL, pentru că am ajuns la concluzia că noua formațiune nu mă mai reprezintă. Au urmat patru ani în ALDE, sperând că aceștia reprezintă valorile liberale. În decembrie 2019, m-am convins că nu e chiar așa și am ales să plec din partid și, implicit, să demisionez din Consiliul Local Câmpina, unde eram consilier local la al doilea mandat.
– V-aţi anunţat intenţia de a candida, din partea Partidului Prahova în Acţiune, la alegerile locale din acest an. Ce vă recomandă faţă de ceilalți contracandidați?
– Candidez la funcția de primar pentru că eu chiar consider că e nevoie de oameni noi la conducerea localității. Vreau să modificăm ceva, atât la nivelul conducerii, cât și la nivelul structurilor administrative și legiuitoare locale. Mai exact, sper ca, din vară, să văd oameni noi în Consiliul Local Câmpina, dar asta depinde de alegători. Dacă oamenii sunt mulțumiți de cum arată și cum se dezvoltă Câmpina, vor alege aceleași figuri, dacă nu, atunci au ocazia să aducă la conducere persoane noi. Am ales să candidez și să conduc din postura de președinte executiv al Partidului Prahova în Acțiune pentru că este un partid local, nou, luat de la zero. Cel mai important argument este că aici nu mai există o structură de sus în jos, adică niște șefi de la centru, care să impună anumite decizii în partid, așa cum s-a întâmplat în celelalte formațiuni politice în care am fost. Aici, suntem liberi să facem cele mai bune alegeri pentru comunitatea pe care o reprezentăm și, credeți-mă, că e mare lucru! În plus, echipa alături de care am plecat e constituită din două tipuri de oameni: nucleul dur reprezentat cei care au venit alături de mine, indiferent de partidul în care am fost, care m-au urmat pentru că au crezut în mine și masa partidului, care este formată din oameni care n-au mai fost implicați în politică și care vin singuri la partid și vor să se implice, sătui fiind de ce se întâmplă. E un fenomen nou, care mă bucură extrem, să văd oameni obișnuiți care vin și se înscriu într-un partid nou, mic deocamdată. Aceștia o fac clar fără a urmări vreun beneficiu personal, altfel s-ar orienta către partidele vechi, care le pot oferi diferite promisiuni. Dar oamenii s-au săturat de promisiuni.
Cred cu tărie că singurul mod de a face politică și, mai ales, administrație publică e să fii cât mai pregătit. Așadar, consider că, spre deosebire de ceilalți contracandidați, eu mă remarc prin dorința pe care am avut-o de a termina, la 50 de ani, a doua facultate, și anume cea de Administrație Publică din cadrul UPG Ploiești, cursuri la zi, iar acum urmez un master tot în acest domeniu. Chiar îmi doresc ca, dacă oamenii consideră că merit să ajung într-un post de conducere, primar, viceprimar, să nu–i dezamăgesc, să știu exact ce trebuie făcut și cum trebuie făcut. E atât de ușor să semnezi ca primarul… și uite unde am ajuns, astfel, în ultimii 20 de ani: fonduri europene pierdute, lucrări prost făcute și multe altele.
