Încă de acum trei decenii, de când a fost amenajat cel mai îndrăgit loc de agrement al localnicilor, în toate duminicile însorite şi călduroase, dar în special la marile sărbători (religioase sau laice), câmpinenii se adună – cu mic, cu mare, la Fântâna cu Cireşi. Aşadar, se poate spune că, pe vreme bună, la Câmpina, dacă e 1 Mai, e Fântâna cu Cireşi. Lucrurile nu aveau cum să se schimbe tocmai la început acestei luni, aşa că, în buna tradiţie a locului, localnicii au invadat iarăşi pajiştile şi deluşoarele împădurite de la poalele Muscelului. Şi nu vorbim numai despre concetăţenii noştri de la bloc, ci şi despre cei care stau la curte, unde pot petrece mai uşor cu prietenii în jurul unui grătar. Însă grătarul de la curte nu seamănă deloc cu cel de pe Muscel, că nu-i la fel de vorbit şi bombardat cu decibelii din ambient. Iar tradiţia e tradiţie. Şi chiar dacă nu suntem la fel de conservatori precum englezii, una dintre regulile nescrise ale comunităţii câmpinene, vizând petrecerea timpului liber în zilele senine, îi “obligă” pe localnici să vină pe Muscel pentru a se relaxa împreună cu cei dragi, în apropierea unui grătar. Şi nu oricum, ci învăluiţi în fum şi în miasmele micilor, cârnaţilor şi ale altor cărnuri sfârâinde, încinse de căldura focului, fum care nu trebuie însă niciodată să împiedice ducerea la gură a cât mai multor sticle de ţuică, bere sau vin (ori toate la un loc), pentru a fi golite grabnic întru stingerea setei provocate de mâncărurile îmbelşugate şi nu cu puţine calorii şi lipide. Din emisiunile unei televiziuni comerciale centrale, s-ar fi putut înţelege că nu este chiar frumos ca, de 1 Mai, locuitorii capitalei României să petreacă “în draci” la marginea pădurii Cernica (un fel de Fântână cu Cireşi a bucureştenilor), pe când locuitorii capitalei Germaniei să se întreacă în marşuri de protest şi lupte de stradă cu poliţişti şi “mascaţi” berlinezi, protestatarii fiind nemulţumiţi de scăderea nivelului de trai. În loc să se “manifeste” prin ciocniri de halbe de bere, mişcate unduitor în ritmurile unor cântece de petrecere, nemţii şi-au adus aminte de semnificaţia zilei de 1 Mai, care a fost decretată internaţional după amplele manifestaţii şi greve ale muncitorilor americani din 1886, de la Chicago, în urma cărora s-a obţinut ziua de lucru de opt ore. O fi vorba şi despre o cultură civică de tradiţie, dar dacă, în Capitală şi în alte oraşe mari ale ţării, nu au existat proteste şi nemulţumiţi, nu era să se întâmple aşa ceva în liniştita şi patriarhala aşezare dintre Prahova şi Doftana. Până la cristalizarea unei culturi civice câmpinene şi a unor forme de protest împotriva aberantelor măsuri de austeritate ale guvernanţilor portocalii, de 1 Mai, câmpinenii au încins zdravăn petreceri în aer liber, temperatura spiritelor unor participanţi la picnicurile de la Fântâna cu Cireşi apropiindu-se de cea a grătarelor din dotare. Dar, în acest ultim caz, este vorba despre o cu totul altă cultură, tot de protest (împotriva sticlelor goale), asupra căreia nu are rost să zăbovim acum.
