Cuvântul care înţeapă

În cele câteva zile de vacanţă pe care le-am petrecut anul acesta pe litoralul românesc alături de familie, am încercat să uit de toate problemele, să evit emisiunile de ştiri, să răspund cât mai puţin la telefon şi în general să fac lucruri simple. Cum ar fi să citesc, să umblu desculţ prin nisip, să mă joc cu fiul meu, să observ lumea, să retrăiesc sentimentul de a fi privitorul unui film bun într-o grădină de vară, să comand halbe de bere la umbra unei terase pe plajă şi câte alte nimicuri care îţi dau un plăcut sentiment de libertate. Cred că mi-ar fi reuşit, dacă într-una din zile, pe la amiază, nu aş fi răspuns unui apel telefonic venit din partea unui prieten, care mă anunţa despre o nouă măgărie a unor consilieri locali, ce nu mai au alt scop în viaţă decât acela de a fi slugi. Nu am să dezvolt teoria slugărniciei din politica locală, pentru că mă apucă greaţa şi, în plus de asta, încă mă simt în vacanţă. Revenind la măgăria cu pricina, vă voi spune foarte pe scurt că CSM Câmpina – secţia de fotbal a făcut o solicitare scrisă către Primărie prin care a cerut o suprafaţă de teren pentru construirea unui nou stadion al oraşului. Un proiect îndrăzneţ, care necesită timp şi foarte mulţi bani. După mai multe runde de negocieri între primarul Tiseanu şi conducerea clubului, cele două părţi au ajuns la un acord şi s-a trecut la identificarea suprafeţei de teren (undeva în zona Autogării), urmând ca la proxima şedinţă de Consiliu Local să se legifereze înţelegerea. Proiectul a fost întocmit şi semnat de mai mulţi consilieri (în majoritatea lor PDL-işti), printre care şi membrii ai Comisiei de sport-cultură, în frunte cu preşedintele acesteia, Marian Dulă (o mai veche cunoştinţă a rubricii de faţă) şi supus votului în plenul consiliului. Numai că, între timp, înainte de a ridica mâna, „onorabilul“ Dulă, care a stat cam mult cu telefonul la ureche în poziţie de drepţi, a schimbat regulile jocului propunând micşorarea perioadei în care clubul investitor s-ar putea folosi de stadion, de la 40 la 10 ani, fără drept de prelungire a contractului şi cu obligativitatea ca la sfârşitul deceniului toată investiţia să fie cedată Primăriei. Adică, cu alte cuvinte, nişte „fraieri“ să cheltuiască zeci de miliarde în realizarea unui stadion, pe un teren viran plin de gunoi şi moloz şi nişte „inteligenţi“ ca el să vină cu mâinile în buzunare şi să ţină discursuri de la tribuna oficială. Fără să ştiu care este reacţia oficială a conducerii clubului, deşi este lesne de înţeles că niciun om sănătos la cap nu intră într-o astfel de combinaţie, eu le propun altă variantă acestor „inteligenţi“ de la Primărie. Şi anume: la următoarea şedinţă de Consiliu Local să se dea o hotărâre prin care toţi câmpinenii să fie obligaţi să cumpere perdele şi steaguri de la Dulă (cu o astfel de afacere se ocupă) şi să îşi cureţe maşinile de mizerie la spălătoria lui Tiseanu. Cu banii obţinuţi (adică peste vreo 200 de ani) cei doi să construiască un stadion pe care să-l predea la cheie Primăriei, după 10 ani de folosinţă. Şi uite-aşa, vom rezolva problema sportului în Câmpina, Dulă va intra în istorie şi va rămâne pe viaţă ordonanţa lui Tiseanu.
Trecând peste ridicolul situaţiei am să vă mai spun că Tiseanu şi Dulă nu sunt decât două rotiţe dintr-un angrenaj al intereselor locale bine pus la punct. Sprijiniţi de o majoritate controlabilă în Consiliul Local, aceşti oameni (nu mă refer exclusiv la cei doi) conduc destinele oraşului cu telefonul la ureche şi în poziţie de drepţi.
Şi pentru că, aşa cum spuneam, mă simt încă în vacanţă, voi încheia această poveste de vară cu un  moment liric (scurtat din lipsă de spaţiu) inspirat din celebrul poem al lui Adrian Păunescu, „Repetabila povară“: „Cine are aleşi pedelişti pe pământ, nu în gând/ Mai aude şi-n somn cetăţenii plângând/ Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii/ Nu copil de partid, ci partid de copii“.