Zilele trecute, cotidianul de răspândire naţională „Adevărul” mi-a publicat un editorial în care am făcut vorbire despre unul dintre motivele pentru care cred că suntem azi în rahat (şi aici mă refer la naţiunea română), într-o ţară întârziată, condusă de baroni locali, instituţii corupte, foşti securişti şi comunişti. L-am citat în acel editorial pe Neagu Djuvara care susţine într-o carte-document, „Un secol cu Neagu Djuvara”, că şi azi, după 21 de ani de la revoluţie, clasa politică din România este şantajată de fiii nomenclaturiştilor comunişti şi de relicvele fostei securităţi, implantate în multe zone ale mediului de afaceri. Djuvara spunea că ne trebuie două generaţii pentru a scăpa de astfel de păienjeni, după care România se va întrema, dacă printre altele viitorii guvernanţi şi preşedintele republicii vor înţelege că pilonul de bază al unei societăţi este educaţia şi moralitatea: „Viitorii guvernanţi români, preşedintele republicii, să creeze un fel de jurământ al învăţătorilor, pentru că învăţătorii trebuie să-i reînveţe pe copii că furtul este o crimă şi că face parte dintre cele zece păcate fundamentale. Dacă vor fi câteva generaţii care de când au 7 ani şi până la maturitate vor învăţa că furtul este cel mai mare păcat, România se va schimba. În momentul de faţă nu toată lumea, dar majoritatea celor care au puţină putere fură” mai spune Djuvara.
Nu ştiu dacă Neagu Djuvara are sută la sută dreptate când dă asemenea verdicte, însă ştiu că astfel de oameni la care face referire, există în toate straturile sociale şi încă fac mult rău acestei naţii. Ei sunt, de exemplu, dubioşii pe care Europa îi arată cu degetul în cazuri concrete. Ultimul caz de acest gen, cu influenţă pe plan local, este cel apărut acum câteva zile pe fluxurile de presă, unde administraţia Tiseanu este suspectată de Comisia Europeană pentru nereguli privind achiziţiile publice în proiectul de modernizare a Căii Dacia, finanţat din fonduri europene. Din câte se pare, dubioşii noştri locali s-au urcat pe grămada de euroi, au crezut că lumea e a lor şi că nu-i întreabă nimeni de sănătate. Ei, uite că iarna nu-i ca vara, iar Comisia Europeană nu este Consiliul Local (unde se votează cu telefonul la ureche) şi s-ar putea ca unii dintre dubioşi să dea cu subsemnatul pe la forurile europene, aşa cum nu au făcut-o niciodată în faţa autorităţilor autohtone.
Sigur că nu-mi doresc ca acest proiect de utilitate publică să aibă de suferit, pentru că, în fond, el ne este de ajutor tuturor, însă îmi place să văd şi să cred că în lumea asta mai există puţină dreptate.
Într-o zi am să vă spun povestea reală a acestui proiect (Calea Dacia) despre care, în repetate rânduri, primarul Tiseanu a afirmat că este unul de suflet pentru el. Ea ar putea deveni un roman de succes, cu intrigi profunde în sfera politicului, a administraţiei, justiţiei şi a mediului de afaceri. Până atunci, să lăsăm Europa să-şi facă treabă, iar pe dubioşi să le tremure izmenele de… firmă.
P.S. Săptămâna trecută, la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpina au sosit în „inspecţie” prin saloane o grămadă de gândaci de bucătărie. Câţiva părinţi care stăteau la căpătâiul copiilor internaţi au filmat cu telefonul imagini grăitoare în acest sens. Probabil că politrucii care administrează oraşul sunt preocupaţi cu licitaţiile publice, unde sunt în joc mulţi bani şi nu mai au timp să monitorizeze „vizitele” gândacilor în paturile copiilor bolnavi.