Știri

Cuvântul care înţeapă

S-a întors lumea cu susul în jos
Avem preşedinte ales şi validat de Curtea Constituţională. După mai bine de o săptămână de la închiderea urnelor, deznodământul prezidenţialelor pare ireal. Cohorte de analişti explică în fel şi chip, fără să convingă, “revolta votului” din 16 noiembrie, ziua în care românii au debarcat aroganţa încrustată până la exasperare într-o Românie prizonieră, uitată în sărăcie şi ignoranţă. Nici măcar sociologii nu înţeleg cum de s-a ajuns ca Iohannis să fie votat în turul al doilea de trei milioane şi jumătate de oameni în plus. Poate că acest miracol nici nu trebuie explicat, pentru că el pare a fi rezultatul energiilor bune ale românilor care s-au săturat de limba politică, din fericire neînvăţată de Iohannis. “Cei mai mulţi dintre noi v-au votat, domnule Iohannis, pentru că nu ştiţi să vorbiţi şi să vă purtaţi ca ei. Nici nu vrem să învăţaţi. Ni s-a părut cea mai frumoasă profesiune de credinţă pe care am auzit-o: «Decât să fiu mârlan, mai bine pierd!» În asta, da, am crezut. Şi am mai crezut că «nu pot şi nu vreau să fiu un fel de urlător cu degetul ridicat. Eu vreau să fiu preşedintele României, nu criticul de serviciu. Cred că oamenii mă votează pentru că vreau să fac, nu doar pentru că sunt mai înalt sau mai puţin mincinos decât Ponta. Poate sunt naiv, dar chiar îmi doresc să-mi păstrez o parte din naivitate, pentru că, dacă o pierdem toţi, nu cred că vom face o lume mai bună»” – îşi motiva opţiunea electorală scriitorul Florin Iaru, la trei zile distanţă de la rebranduirea de ţară.
Lovitura de ciocan a votului popular i-a descumpănit, dar nu i-a lecuit de aroganţă pe mare parte din liderii social-democraţi. Olguţa Vasilescu – primăriţa Craiovei: “Aşteptăm diaspora acasă, după ce şi-a luat ţara înapoi!”; Gheorghe Nechita – primarul Iaşiului: “N-a fost un vot raţional. Mediul studenţesc a fost intoxicat de manipularea online”; “Ofiţerul SS” Radu Mazăre – primar al Constanţei, a uitat de demisie, dar şi-a descoperit nemţi în familie: “Îmi dau demisia când vreau eu. (…). Mătuşa mea, Hilde, este săsoaică şi membră activă în Forumul Democrat German la Constanţa. Vărul meu Mişi este sas. (…) Şi eu vorbesc germana”; Marian Oprişan – liderul PSD Vrancea: “Victor, nu fi trist! (…) Ai strâns toate voturile celor pentru care manelele nu sunt o religie, care au educaţie şi sunt patrioţi! Cei care au decis soarta României pentru încă un deceniu au minte cât o nucă. (…) Asta e România, o ţară de cocalari şi manelişti”.
Singurul mai rezervat în declaraţii a fost candidatul perdant Victor Ponta, care imediat după eşecul usturător în alegeri a plecat în concediu în Dubai, alături de prietenul Sebastian Ghiţă.
De partea cealaltă, veselie mare. Cohorte de susţinători fanatici în jurul lui Iohannis. Nu mai contează că mare parte din ei l-au făcut băsist, hitlerist, vândut, profitor, complice, necredincios. Toţi îşi amintesc cu emoţie cum au crezut în steaua luminoasă a neamţului. “Admiratori de strânsură”, cum bine zice poetul într-o metaforă de urgenţă.
Luni, 17 noiembrie, după apocalipsa social-democraţiei mioritice, preşedintele ales Klaus Iohannis a “ordonat” parlamentarilor să pice “amnistia şi graţierea” şi să voteze ridicarea imunităţii în cazul parlamentarilor suspecţi de corupţie, adică să respingă definitiv legea din “marţea neagră”, nădejdea tuturor corupţilor din puşcării şi să lase cale liberă justiţiei să-i judece pe suspecţii politici.
Ponta şi ai lui s-au conformat. Deputaţii au respins la unison “amnistia”, după ce proiectul de lege fusese dosit timp de un an în sertarele comisiei juridice de la Cameră. Poporul le-a băgat aleşilor frica în oase.
Marţi, 18 noiembrie, s-a discutat aprins pe marginea demisiei ministrului de externe Teodor Meleşcanu. Diaspora şi societatea civilă românească au cerut răspundere penală pentru obstrucţionarea votului a zeci de mii de români.
În Parlament li s-a ridicat imunitatea deputaţilor Ioan Adam (PSD), Ion Diniţă (PC), Mircea Roşca (PNL) şi senatorilor Ecaterina Andronescu (PSD) şi Şerban Mihăilescu (PSD).
Seara, într-o emisiune televizată de analiză pe marginea acestui surprinzător şi istoric vot în Parlament, un comentator şi-a început discursul cât se poate de sugestiv: “Miticilor, v-aţi ars!”
Miercuri, 19 noiembrie, s-a vehiculat ştirea că traseiştii lui Dragnea (aleşii care s-au folosit de ordonanţa de urgenţă 55/ 2014) au trădat degeaba şi că este foarte posibil ca ei să-şi piardă mandatele. Iohannis invită ferm, dar politicos, Guvernul “să poftească în Parlament cu bugetul pe 2015”. Deputaţii lăsaţi fără imunitate ajung în arest (sau sub control judiciar), iar spre seară, la Târgul de Carte Gaudeamus se formează o coadă ca-n diaspora pentru autograful noului preşedinte, autorul volumului autobiografic “Pas cu pas”.
Joi, 20 noiembrie, au ieşit la lumină cifre şi consecinţe ale răsturnării de situaţie din duminica orbului: dezastrul de la votul din diaspora este cercetat de justiţie, miniştri fără partid din guvern sunt la un pas de remaniere, Iohannis – votat de 89,73% dintre românii plecaţi peste hotare. În mai puţin de o săptămână s-a întors lumea cu susul în jos.
La Câmpina, votul masiv pro Iohannis a înnegurat tabăra USL-iştilor reîncărcaţi şi mai cu seamă pe cea a social-democraţilor. După 16 noiembrie, tăcerea a luat locul agresivităţii însemnelor electorale plantate pretutindeni. Doar parlamentarii Georgică Severin şi Virgil Guran au ieşit din tiparele înfrângerii cu două declaraţii în mediul virtual: “Rezultatul votului din această seară, evident, nu-mi face plăcere. Va trebui să vedem unde am greșit, atât eu personal, toți membrii PSD, leadership-ul, cât și partidul ca entitate și să tragem concluzii. Avem suficient timp pentru analize, concluzii și măsuri. Nu trebuie să acționăm în grabă, dar nici să ascundem erorile sub preș. PSD rămâne cel mai mare și cel mai important partid al României, singura alternativă de stânga, social-democrată” – a scris pe Facebook senatorul PSD Georgică Severin; “Ii doresc succes lui Iohannis, dar aştept să văd dacă face curăţenie in rândul corupţilor din toate partidele, inclusiv din sfera conducerii PNL, Blaga, Videanu, Anastase, Basescu”- a declarat deputatul Virgil Guran.
La rândul său, dreapta liberală  mulţumeşte câmpinenilor pentru sprijin, savurând în linişte victoria care a adus pentru România primul preşedinte liberal din istorie  şi se pregăteşte pentru începutul unei perioade de frământări interne.
Ce a fost a trecut şi este deja istorie. Ceea ce urmează vom vedea, dar va fi cu siguranţă sub aşteptările tuturor. De ce? Pentru că, după mine, înfăptuirea reformei româneşti, atât de aşteptată, cere bună credinţă din partea tuturor, răbdare şi un lider providenţial. Deocamdată sunt premise doar pentru al treilea ingredient.
Florin FRĂŢILĂ

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare